Este Isus Dumnezeu? (2)

Dacă Hristos nu a fost divin – mântuirea noastră este imposibilă, noi suntem încă în păcatele noastre iar creştinismul nu este decât o mare sminteală cu milioane de oameni prostiţi de nişte inconştienţi sau şarlatani.

Cei care neagă divinitatea lui Hristos (şi mi se duce imediat gândul la martorii lui Iehova) se folosesc de texte ca cele prezentate mai jos dar este interesant că fug de versetele care susţin clar divinitatea lui Hristos.

De fapt, este normal să fugă de ele pentru că, altfel, ar trebui să măcelărească o seamă întreagă de versete pentru ca Scriptura să se potrivească teoriilor lor.

Coloseni 1:15

Martorii lui Iehova, în special, se folosesc de textul din Coloseni 1:15 pentru a argumenta că Hristos nu este Dumnezeu sau cel puţin că El nu este din veşnicie Dumnezeu ci că a fost creat.

Marea majoritate a comentatorilor, fie ei conservatori sau liberali, admit că în V.T. primul născut, datorită legilor succesiunii, primea de obicei partea leului din avere, sau în cazul unei familii regale, primul născut devenea rege.

Primul născut era cel ce în ultimă instanţă primea toate drepturile regelui. Prin sec 2 înainte de Hristos existau locuri în care acest termen purta ideea autorităţii ce rezultă din poziţia moştenitorului de drept. În acest sens se aplică termenul la Isus.

Dacă nu acesta ar fi sensul textului atunci Coloseni 2:9, unde spune că „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii”, nu ar mai avea sens ci ar fi o contradicţie.

Marcu 10

Textul din Marcui 10 unde Isus întreabă „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu”, nu susţine că Isus nu era Dumnezeu.

Domnul vrea să îl facă pe interlocutor să se gândească mai bine la ceea ce spune. Isus îl întreabă de fapt de ce este numit aşa, era o formulă de politeţe, un fel de a spune „bună ziua” sau o încercare de linguşire?

Isus întreabă de fapt: „Chiar înţelegei ce spui când Mă numeşti aşa? Îmi atribui cu adevărat ceea ce ar trebui atribuit numai lui Dumnezeu?” sau: „Chiar sunt ceea ce spui tu că sunt; nici nu-ţi dai seama cât de adevărate sunt cuvintele tale”.

Ioan 14:28

Un alt text care pare dificil este în Ioan 14:28 unde Domnul Isus spune că „Tatăl este mai mare decât Mine” ceea ce pare să ducă la concluzia că Isus este un Dumnezeu mai mic.

Când folosim o categorie cum ar fi „mai mare” aceasta nu trebuie să însemne neapărat mai mare în sens ontologic. Dacă spun că preşedintele SUA e mai mare decât mine nu înseamnă că ar fi o fiinţă ontologică superioară. Dacă spun că sunt mai mare decât sora mea, la fel, sunt mai mare în ce privesc anii de viaţă sau de studiu dar în nici un caz nu sunt o fiinţă ontologică superioară.

Contextul lămureşte că Isus spune de fapt: voi mă plângeţi pe Mine; dar ar trebui să vă bucuraţi că mă duc acasă şi la slava pe care am avut-o cu Tatăl înainte de începutul lumii”.

Lee Strobel, Pledoare pentru Hristos, D.A. Carson

Ioan 1:1

Traducerea „cuvântul era Dumnezeu” a fost atacată serios de martorii lui Iehova, care au înlocuit-o cu „cuvântul era un dumnezeu”. Aceştia spun că articolul hotărât (gr. ho-ul) nu apare în faţa cuvântului grecesc theos (Dumnezeu) şi de aceea ei traduc expresia cu „un dumnezeu”.

Regula lui Colwell spune clar că în propoziţii legate prin verbul „a fi” un substantiv predicativ hotărât în mod obişnuit pierde articolul hotărât când precedă verbul, dar subiectul propoziţiei, dacă este hotărât, va reţine articolul hotărât.

Inconsecvenţa poziţiei Martorilor lui Iehova se poate observa şi în traducerea pe care o fac celorlalte versete din capitol.

Pentru diferite alte motive gramaticale cuvântului theos îi lipseşte articolul hotărât şi în alte versete din capitol, printre care şi versetul 6, 12, 13 şi 18 dar în toate aceste versete ei traduc de fiecare dată „Dumnezeu” chiar dacă lipseşte articolul nehotărât.

Wayne Grudem
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s