Cruzimea lui Dumnezeu

Una dintre acuzațiile frecvent aduse împotriva Dumnezeului creștinismului este legată de masacrele poruncite de Dumnezeu la intrarea evreilor în Canaan.

Cum a putut Dumnezeu porunci uciderea femeilor și copiilor. Treaba asta nu poate fi îndulcită ușor – „cu una cu două.” țara promisă este dată lui Israel printr-o sabie scăldată și îmbibată în sânge.

1. Evenimentul nu trebuie minimalizat însă există unul mai aspru decât acesta: potopul. Acolo Dumnezeu nimicește întreaga populație a lumii cu excepția lui Noe și a familiei lui.

2. Acuzarorii pornesc de la presupoziția eronată complet că în Canaan Dumnezeu a omorât oameni nevinovați. Dar niciunul nu era așa. Cucerirea Canaanului a fost expresia evidentă a judecății lui Dumnezeu. La baza cuceririi a stat sfințenia lui Dumnezeu.

3. Ce ar trebui să ne mire astăzi este amânarea judecății față de noi. Prin creație orice păcat este un păcat capital, este vrednic de moarte imediată și el înseamnă pierderea darului vieţii. Viața pe acestă planetă a devenit arena în care ne îndeplinim lucrarea de înaltă trădare cosmică. Păcatul este sfidarea autorității cosmice; este un act revoluţionar, un act de răzvrătire prin care ne plasăm în opoziţie față de Cel căruia îi datorăm totul.

Uimirea este harul cu care Dumnezeu amână măsura deplină a pedepsei. Intrebarea nu este „de ce pedepseșe Dumnezeu?” ci „de ce permite continua răzvrătire a omului?”

4. Răspunsul lui Isus la insinuările perfide ale oamenilor din vremea lui (insinuări bazate pe presupoziția falsă că oamenii sunt nevinovați și totuși li se întâmplă tragedii), a fost: Ar trebui să Mă întrebați: „De ce nu mi s-a întâmplat mie această tragedie?” În cămăruțele tainice ale inimii nutrim gândul că touși Dumnezeu ne datorează mila Lui.

5. Poate ca suntem acum se acord că Dumnezeu ne dă har însă îl acuzăm deseori pentru că a permis să ni se facă diverse nedreptăți iar în inima noastră nutrim sentimente de amărăciune că Dumnezeu a fost nedrept față de noi.

Credem că merităm mai mult har. Dar este imposibil ca cineva, oriunde s-ar afla, în orice împrejurare, să merite har. Harul este prin definiție nemeritat. Dumnezeu pune limite răbdării Sale și harul Său nu este infinit. Harul nu trebuie asumat niciodată.

6. Gândirea nebiblică față de Dumnezeu se datorează faptului că vedem că unii oameni beneficiază de har și considerăm acest lucru ca ceva de apucat. Dacă Dumnezeu dă har cuiva atunci trebuie să dea la toți. Nimic mai greșit.

Mila și harul trebuie să fie voluntare altfel nu mai sunt milă și har. Dumnezeu își rezervă Sieși dreptul de a acorda îndurare. Este nedrept El când pe unii îi pedepsește iar pe alții îi iartă? Nu! În această situație unii primesc dreptate iar alții îndurare. Nimeni nu e nedreptățit. Dumnezeu nu este obligat să-i trateze pe toți oamenii la fel. Voi primi mila sau dreptatea lui Dumnezeu dar niciodată ceva nedrept.

Inspirat din R.C.Sproul – Sfinţenia lui Dumnezeu
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s