Ateism: suferința Îl neagă pe Dumnezeu (Lee Strobel)

Frecvent ateii contrazic existența lui Dumnezeu prin existența răului. Recent am auzit astfel de afirmații în discuții live dar și pe bloguri. Argumentele sunt bazate în mare parte pe sentimentalisme și pe necunoașterea Dumnezeului despre care Biblia vorbește.

Personal am câteva obiecții pentru cei care văd imposibil existența răului și a lui Dumnezeu în același timp. Majoritatea obiecțiilor mele lovesc în om fiindcă omul lovește în Dumnezeu când ajungem la aceast tip de discuții.

Cred că problema existenței răului este întâi o problemă care ridică întrebări despre noi nu întâi despre Dumnezeu.

Întâi, mizeria de pe pământ este creată de oameni – noi o provocăm, o întreținem și o înmulțim în fiecare zi. Este o obrăznicie tupeistă să-L acuzi pe Dumnezeu că nu o oprește.

Doi, Dumnezeu nu s-a angajat și nici nu este la dispoziția noastră să fie asistentul de urgență și soldatul neplătit al Terrei – El fiind la dispoziția noastră pentru a repara toate problemele pe care noi ni le cauzăm sau le facem altora.

Trei,  Pe lângă iadul pe care îl merită oamenii atrocitățile de pe pământ sunt un nimic. Orice zi trăită pe pământ este amânarea iadului pe care îl merită toți oamenii. Viața plină de atrocități pe pământ este harul lui Dumnezeu manifestat în amânarea morții veșnice.

Patru, În momentul în care noi sau tu ești cel care greșește nu ți-ai dori la fel de mult ca Dumnezeu să intre în rolul Lui de Judecător – parcă ți-ar place o amânare a pedepsei cel puțin sau chiar iertarea.

Cinci, Viața trăită pe pământ este o ocazie în care toate suferințele prin care trecem pot fi transformate în experiențe extraordinare ca și răsplată pentru viața de dincolo. Există deci acest bine mai mare rezultat din suferință.

LEE STROBEL într-un interviu acordat lui John Kreeft face următoarele observații:

1. A spune că nu există nici o posibilitate ca un Dumnezeu iubitor, care știe mai mult decât noi, inclusiv viitorul nostru, să poată tolera răul, aceasta este aroganță intelectuală. O simplă ființă umană nu poate ști sigur că o ființă infinită nu ar putea tolera anumite rele de durată scurtă cu scopul mai mult binefaceri de largă perspectivă, pe care noi nu le putem prevedea.

2. Există o deosebire între bine și rău. Faptul că un ateu folosește standardul binelui pentru a judeca răul înseamnă că știe ce ar trebui să existe; că noțiunea de bine și rău corespunde unei realități. Însăși ideea prezentă în mințile noastre a acestor idei trebuie justificată.

3. Gândiți-vă la ateismul care susține teoria evoluției. Universul trebuie să fi existat dintotdeauna fiindcă nu există cauză primară ceea ce înseamnă că universul a evoluat o perioadă infinită de timp – și acum totul ar trebui să fie deja perfect. Era destul timp ca evoluția să se fi încheiat și răul să fi dispărut.

4. 90% dintre toți oamenii care au trăit vreodată – de obicei în împrejurări mult mai dureroase ca ale noastre – au putut să creadă în Dumnezeu. Uitându-ne la echilibrul dintre plăceri și suferințe în lume nu ar părea să justifice un Dumnezeu absolut bun și totuși această credință a fost aproape universală.

5. Un Dumnezeu poate tolera lucruri oribile precum foametea pentru că El prevede că pe termen lung mai mulți oameni o vor duce mai bine și vor fi mai fericiți decât dacă ar interveni într-un mod miraculos. Aici se încadrează și moartea lui Dumnezeu. A fost răul suprem comis în univers dar a produs binele suprem. Dacă acest lucru a fost posibil odată va fi posibil de mai multe ori.

6. Dumnezeu a creat posibilitatea răului nu răul iar oamenii au activat această posibilitatea aceasta. Sursa răului nu e puterea lui Dumnezeu ci libertatea omului. Ar fi putut exista o lume fără ură dar ar fi fost și o lume fără dragoste fiindcă ea implică faptul că omul ar fi putut alege între bine și rău. O lume liberă fără posibilitatea răului nu este posibilă. E o contradicție logică.

7. Despre caracterul omului știm că se formează prin greutăți, prin depășirea obstacolelor și prin răbdare în încercări. Curajul ar fi imposibil într-o lume fără durere. Învățăm din greșelile pe care le facem și din suferința pe care ele ne-o provoacă.

8. Faptul că Dumnezeu nu intervine în viețile celor care produc suferință altora nu înseamnă că nu va interveni. Justiția amânată nu este neapărat justiție anulată. Unul dintre motivele pentru care justiția este amânată este fiindcă unii oameni vor ajunge în final să-L găsească.

9. Unii spun că este prea multă suferință dar cine poate trasa limita dintre acel prea mult sau puțin încât să afirme că e prea mult încât putem concluziona că Dumnezeu nu există? O astfel de limită nu se poate trasa.

10. Dragostea lui Dumnezeu este compatibilă cu suferință dacă este medicinală, curativă și necesară; adică dacă suntem foarte bolnavi și avem nevoie disperată de un tratament. Și tocmai aceasta este condiția noastră.

11. Acuzația că „oamenii buni suferă” este falsă fiindcă nu există bunătate în noi din punct de vedere moral. Prin păcat am ciuntit și distrus chipul Lui din noi și fiecare faptă a noastră este mânjită de păcat. Suntem material bun care s-a stricat, o capodoperă desfigurată și un copil răzvrătit.

12. Alții întreabă „unde este Dumnezeu în suferință?” dar Dumnezeu este în suferință! Imaginează-ți fiecare durere în parte din întreaga istorie a omenirii, toate adunate laolaltă ca o minge, mâncate de Dumnezeu, gustate pe deplin. Noi am creat această lume și totuși Dumnezeu a spus „să fie această lume!” Cum a putut Dumnezeu să îndure toată această suferință? Prin creație a îndurat-o!

13. Dumnezeu s-a coborât în suferința noastră la cruce. Dumnezeu ni S-a dăruit în mijlocul suferințelor noastre. El a renunțat la imunitatea Lui ca să sufere. El a intrat în lumea noastră de carne și sânge, de lacrimi și moarte. El a suferit pentru noi. Suferințele noastre devin mai ușor suportabile în lumina suferințelor Lui.

14. În comparație cu cunoașterea lui Dumnezeu pentru veșnicie, în comparație cu intimitatea cu Dumnezeu, pe care Scriptura o numește călătorie spirituală, nimic altceva nu contează. Dacă la aceasta se ajunge prin tortură, ei bine, atunci tortura nu înseamnă nimic în raport cu ea. Da, este îngrozitoare în sine, dar în comparație cu toate acestea este nimic.

15. Când lumea ți se năruie din temelii nu mai dorești filozofie ci doar realitatea lui Hristos. El este răspunsul de care ai nevoie.  Suferința nu este o problemă abstractă de aceea răspunsul nu este unul abstract. Răspunsul este Cineva. Când prietenul tău este pe moarte el nu vrea explicați ci prezența ta.

Concluzii

Întâi, este interesant să observ că întrebarea „de ce permite sărăcie, foamete și nedreptate când ar putea să facă ceva în privința asta” ni se potrivește foarte bine și NOUĂ! De ce nu facem nimic în privința mizeriei create de noi?

Doi, este semnificativ că majoritate obiecțiilor la adresa existenței lui Dumnezeu pornind de la problema suferinței vin de la observatorii externi care se simt foarte confortabil, pe când cei care suferă efectiv devin de cele mai multe ori credincioși mai puternic prin suferința lor.

Lee Strobel – Pledoarie pentru credința creștină (Obiecția 1 – suferința Îl neagă pe Dumnezeu)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s