Îngăduirea celui slab – Romani 14:1-23

Când Pavel vorbește despre îngăduința creștină Pavel aduce în discuție chestiuni în care creștinii nu sunt de acord. Pavel lasă câteva principii în ce privește modul în care aceștia ar trebui să se raporteze unii la alții. Evident Pavel prezintă aceste principii în contextul lui referindu-se la problema mâncărurilor și a zilelor de sărbătoare.

PREMISE

– Îngăduința creștină nu are de-a face cu păcatul ci cu slăbiciunile. Dacă lipsește această premisă atunci – nu doar suntem ignoranți față de text dar și distrugem poruncile lui Dumnezeu care interzic în mod clar practici ce ar putea fi considerate de alții „slăbiciuni” și astfel ar ajunge să fie practicate.

– Îngăduința creștină se aplică în cazul lucrurilor în care Scriptura nu lasă porunci clare sau/și specifice. De aceea Pavel lasă aici niște principii prin care îi sfătuiește atât pe cei slabi – cât și pe cei tari – cum ar trebui să se relaționeze unul față de altul.

– Îngăduința creștină trebuie să existe atât în viața fraților tari cât și în viața celor slabi. Faptul că la o categorie s-ar putea să lipsească nu îi scuză pe ceilalți. Unii cred că textul este doar pentru libertini dar această concluzie e falsă – textul vorbește în mod clar și pentru cei slabi (imaturi, etc).

– Îngăduința creștină are de-a face cu lucrurile externe – care nu sunt esența spiritualității. Aici nu se încadrează lucrurile în privința cărora Scriptura se pronunță. Însă principiul rămâne – în privința lucrurilor exterioare trebuie să se aplice principiile îngăduinței creștine.

În prima secțiune a vestitului pasaj despre îngăduința creștină Pavel arată care este (1) domeniul în care trebuie aplicată; (2) atitudinea de îngăduință și (3) motive pentru îngăduință. Domeniul este cel al lucrurilor exterioare. Atitudinea înseamnă să nu judece și să nu disprețuiască.

Motivele oferite de Pavel sunt acestea:

I. NU AI AUTORITATE PENTRU A JUDECA și DISPREȚUI

1. Nu tu ești stăpânul celui pe care îl judeci (v4). Pavel întreabă retoric Cine ești tu care judeci pe slujitorul altuia? implicând faptul că nu ai dreptul să faci asta decât dacă ești tu stăpânul. Dar noi suntem frații și nu stăpânii creștinilor.

2. Judecata ta nu schimbă statutul lui înaintea lui Dumnezeu (v4). Pavel argumentează că cel care e judecat de tine nu va avea statul schimbat înaintea lui Dumnezeu ci va sta pentru că Domnul poate să-l facă să stea.

3. Dumnezeu este Judecătorul (v9-13). Pavel spune că nu ar trebui să ne pronunțăm prin judecată asupra fraților noștri fiindcă dreptul acesta aparține integral lui Hristos Isus fiindcă El pentru aceasta a murit şi a înviat, ca s aibă stăpânire şi peste morţi  şi peste vii.

4. Noi suntem răspunzători de noi înșine și nu de alții (v12). Avem destul de muncă cu faptul că vom da socoteală pentru faptele noastre și de aceea am face bine să nu ne găsim ca și preocupare faptele celorlalți. Astfel deci fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi.

II. NU MERITĂ SĂ JUDECI ACESTE ACȚIUNI

1. Ceea ce contează este să fii primit de Dumnezeu (v3). Iar aceasta nu depinde de lucrurile exterioare! Dumnezeu ne primește înaintea Lui pe baza lui Hristos și nu dacă ținem sau nu niște practici asupra cărora există păreri și păreri. Să nu-l judeci pentru că Dumnezeu l-a primit.

2. Ceea ce contează este convingerea personală (v5). Pavel argumentează cu vehemență că lucrul important nu este înfăptuirea unei acțiuni ci convingerea ta cu privire la acțiunea respectivă – dacă ea este păcătoasă sau nu, primită înaintea Domnului sau nu. Deci fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.

3. Ceea ce contează este să faci totul pentru Domnul (v7-8). Pavel arată cum oameni care fac practici contrare – care nu sunt păcătoase în ele însele – fac din motivația de a place Domnului și acesta este cel mai important lucru nu practica în sine.  Toţi trăim pentru Domnul fiindcă dacă trăim pentru Domnul trăim; şi dacă murim pentru Domnul murim.

4. Ceea ce contează este atitudinea de mulţumire (v6). Ceea ce face diferența între aceste acțiuni (externe) nu este gradul lor de spiritualitate – fiindcă nu au așa ceva ci atitudinea de mulțumire (sau lipsa ei) care îl însoțește pe făptuitor.

III. NU JUDECA ci APLICĂ PRINCIPIILE ÎNGĂDUINȚEI

1. Să nu fii un prilej de cădere sau o piatră de poticnire (v13). Pavel spune că respingerea sau practicarea unui lucru nu ar trebui să-l facă pe fratele tău să păcătuiască. Dacă îl faci să păcătuiască atunci este de preferat să te schimbi.

2. Să nu renunți la umblarea în dragoste mâhnindu-ți fratele (v15). Principiul acesta este clar – dacă îți iubești fratele atunci nu vei dori să-l mâhnești practicând sau respingând o practică oarecare. Dacă din pricina … fratele tău se întristează nu  mai umbli potrivit dragostei.

3. Să nu nimicești pe Cel care a fost scopul morții lui Hristos (v15). Nimicirea despre care se vorbește aici nu este distrugerea sufletului sau pierzare veșnică ci o stare spirituală precară în care ajunge un frate datorită acceptării sau respingirii de către un altul a unui lucru. Deci nu nimici prin … pe acela pentru care a murit Hristos!

4. Să nu faci ca un lucru bun să fie vorbit de rău (v16). Fratele care nu este de acord cu tine s-ar putea să te judece și să te vorbească de rău deși tu faci un lurcu care în sine este bun dar care pentru el este rău. Dacă acest lucru se întâmplă atunci trebuie să renunți la acea practică. Deci binele vostru să nu fie vorbit de rău!

5. Să știi că esența Împărăției nu sunt lucrurile exterioare (v17). Aici ni se descrie puțin ce fel de lucruri sunt în categoria celor față de care trebuie să aplicăm îngăduința creștină – lucruri exterioare – ca și mâncărurile sau zile de sărbătoare. Pentru că Împărăţia lui Dumnezeu … este dreptate ş pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

6. Să fii plăcut lui Dumnezeu și oamenilor (v18). Pavel nu spune că trebuie să placem oamenilor sau lui Dumnezeu ci lui Dumnezeu și să fim cinstiți de oameni. Prioritate nu are îngăduința față de frate ci a place lui Dumnezeu iar dacă placi lui Dumnezeu – El îți cere să îți îngădui fratele.

7. Să nu faci un lucru care nu duce la pace și zidirea fratelui (19-21). Pavel spune că focalizarea unui creștin trebuie să fie spre pace – și nu doar atât – ci și spre zidirea celorlalți.

8. Să nu faci un lucru față de care conștiința se împotrivește (22-23). Ultimul principiu învață că nimeni nu ar trebui să facă un lucru în privința căruia nu este deplin încredința și/sau despre care crede că este păcat.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s