Cei ce sunt în Hristos (Romani 8:1-6)

Cel care este în Hristos Isus – omul regenerat, născut din nou, mântuit – creştinul are parte de o serie întreagă de transformări radicale:

[1] rezultat legal: nu mai este nici un fel şi nici o condamnare pentru acest om. Dumnezeu a condamnat păcatul în dreptul lui Hristos şi nu în dreptul omului, aşa cum ar fi trebuit.

[2] semnul identităţii noi (a fi în Hristos): nu mai trăieşte după îndemnurile firii. Orice ar însemna această „trăire” şi „îndemnurile firii” este clar din text că un creştin nu mai este condus şi/sau călăuzit de ele.

[3] motivul trăirii după îndemnurile Duhului şi nu ale firii: este o lege „a Duhului de viaţă” care eliberează de păcat şi moarte. Există o lege a lui Hristos care decretează eliberarea şi înfăptuieşte eliberarea de păcat şi efectul acestuia – moartea (spirituală şi veşnică).

[4] modul eliberării de sub păcat: Dumnezeu drept a condamnat păcatul în Fiul care s-a întrupat într-o natură care seamănă cu cea a păcatului tocmai ca să poarte pedeapsa acestui păcat şi omul să nu mai fie sclavul păcatului.

[5] rezultat practic: creştinul umblă după lucrurile Duhului nu ale firii. Un stil de viaţă în căutarea „lucrurilor Duhului” şi nu după „lucrurile firii”.

[6] rezultat prezent: umblarea după lucrurile Duhului e viaţă şi pace. Consecinţele, beneficiile sau efectele umblării în Duh sunt viaţa (spirituală şi veşnică) şi pacea cu Dumnezeu în locul duşmăniei.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s