Episodul 3 – pocăinţa rebelului

Episodul III – de la păcat la pocăinţă

Pocăinţa atinge întreaga personalitate a omului în acest fel:

1. RAŢIUNEA – compară logic starea lui cu starea unui rob. Pocăinţa este întotdeauna logică şi acest lucru îl face fiul risipitor când îşi vine în fire – vede că până şi starea unui rob din casa tatălui este net superioară stării în care el se afla acuma. Uită-te la ceea ce eşti şi ai acum şi la toate binecuvântările de care ai parte ca şi credincios – cele din urmă sunt întotdeauna superioare. Pocăinţa nu este aşa cum îşi imaginează unii o stare de exaltare emoţională ci începe cu o gândire logică şi o înnoire a minţii.

2. DORINŢA hotărăşte întoarecerea. Pocăinţa fără hotărâre este moartă şi falsă. Dar hotărârea trebuie definită. CE anume hotărăşti în pocăinţa ta? – ceea ce a hotărât şi acest fiul risipitor, destrăbălat, obraznic şi ajuns la capătul puterilor.

a. Întoarecerea acasă – Fiul renunţă la a căuta scăpare în altă parte şi alege că acasă ar fi cel mai bun loc pentru a se reîntoarce. Dacă nu ajungi să înţelegi că acasă e singurul loc în care merită să fii – indiferent de consecinţe – atunci nu te-ai pocăit cu adevărat. Pocăinţa îţi arată acasă ca fiind singurul loc de întoarcere.

b. Recunoaşte dublul păcat– Fiul recunoaşte că a păcătuit şi păcatul lui întâi e împotriva (1) lui Dumnezeu şi mai apoi împotriva (2) tatălui său. Întotdeauna păcatul se îndreaptă întâi de toate împotriva celui care a dat legea pe care ai călcat-o – împotriva lui Dumnezeu. A te pocăi doar înainte lui Dumnezeu când ai păcătuit şi faţă de oameni înseamnă să ai o pocăinţă incompletă.

c. Conştientizează şi acceptă consecinţele. Fiul recunoaşte că nu merită să fie primit ca şi fiu. Atunci când a plecat a crezut că a meritat averea dar pocăinţa l-a făcut să-şi vadă starea lipsită de merite. Cineva care crede că merită pocăinţa şi că Dumnezeu trebuie să-i dea o şansă nu şi-a văzut cu adevărat faţa hidoasă a sufletului.

d. Rugămintea de a fi primit ca rob. Fiul nu are pretenţii. Rar vezi pe cineva care să vină la Dumnezeu fără să aibă condiţii şi pretenţii fireşti. Astăzi convertiţii se convertesc, de fapt, de la hambarul propriilor binecuvântări la hambarul lui Dumnezeu – pocăinţa lor e întotdeauna condiţionată de ceva ce ar trebui să le facă Dumnezeu. Acest fiu renunţă la calitatea de fiu doar ca să fie primit de tatăl lui.

Ce diferenţă între cererea pe care a făcut-o cu nesimţire când a plecat de acasă, cea făcută pentru a fi primit ca porcar şi aceasta de a fi primit ca rob. Oricum, a fi robul tatălui era mult mai bine decât a fi în orice alt loc de pe planetă. A fi robul tatălui este o onoare. A fi un fiu risipitor şi un fiu ajuns porcar este o josnicie. Fiul nu cere un lucru josnic când vrea să fie primit ca şi rob.

3. VOINŢA – se întoarce acasă. Fiul îşi pune în aplicare hotărârea chiar în acel moment. Pocăinţa care nu trece prin voinţă şi care nu este aplicată cu repeziciune este schiloadă şi inutilă fiindcă nu te poate duce nicăieri – nu te poate duce în casa tatălui unde există restaurare şi primire plină de favoare.

– Singurul lucru pe care nu apucă să-l facă fiul este să-i adreseze acea cerere tatălui şi asta pentru că tatăl nu are fii pe care să-i transforme în robi.

– Ceea ce fiul nu a preconizat a fost aşteptarea şi apoi reacţia tatălui – unul dintre cele mai extraordinare lucruri pe care pilda ni le dezvăluie.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s