1. Viaţa în împărăţie (intrarea) Matei 18

Am predicat din acest text dar mi se pare un pasaj inepuizabil de aceea m-am hotărât să-l predic pe porţiuni mai mici pentru a nu pierde din el ideile transmise de Domnul Hristos. Pentru o perioadă de câteva zile voi scrie câte un articol în care voi explica câte o porţiune  din acest text.

Întrebarea cu care începe acest text este o problemă de relaţii umane iar Domnul identifică această problemă şi o rezolvă punându-i pe ucenici să înţeleagă că ea este generată de o relaţionare greşită la Dumnezeu.

1. Intrarea în Împărăţia cerurilor (v.1-3)

Întrebarea pusă de ucenici este în contextul anunţului Domnului Isus că va suferi, va muri şi va învia. Se pare că oamenii au o abilitate extraordinară de a evita subiecte importante şi de a deturna discuţiile spre pofte şi vise personale egoiste. Întrebarea avea ca sursă ambiţii omeneşti şi complexe de superioritate (se comparau).

 Aparent Domnul nu răspunde cine este mai mare în împărăţie ci le arată ucenicilor că o problemă mai importantă decât aceasta este intrarea în împărăţie. Înainte de a discuta gradele din Împărăţie ar trebui să ne asigurăm de intrarea acolo. Este posibil să fim implicaţi în discuţii despre viaţa de dincolo în timp ce noi nu o avem.

Astăzi, mai mult ca niciodată avem oameni fără număr în jurul nostru care se luptă pentru putere şi scaune în biserici şi acesta este un semn al faptului că acestor oameni trebuie să li se vorbească despre intrarea în Împărăţie. Am fost şi încă mă aflu în această dilemă: de ce doresc oamenii funcţii bisericeşti??

Este incredibil faptul că Domnul Isus spune acest lucru ucenicilor! El nu vorbeşte unor oameni care nu ştiau despre Împărăţia cerurilor ci erau oameni care au mers cu El şi care se considerau în Împărăţia cerurilor. Domnul Isus le vorbeşte ucenicilor despre intrarea în împărăţie fiindcă aceştia prin atitudinea lor dovedeau că le lipseşte acea atitudine indispensabilă celor care se află acolo, şi anume, să fie „ca nişte copilaşi”.

Lumea detestă smerenia şi dependenţa. În plus, pentru un adult este o ruşine să fie ca un copil şi un astfel de om ar fi considerat un om imatur sau cu mari probleme. Părinţii se luptă ca să aibă copiii care se descurcă şi devin independenţi.

În versetul 4 Domnul defineşte această condiţie şi spune că ea înseamnă să te „smereşti ca acest copilaş” şi apoi în versetul 6 adaugă că înseamnă să „crezi în El”. Aşadar a fi „ca un copilaş” înseamnă să (1) fii smerit şi să (2) crezi în El.

Domnul însă spune că atunci când vine vorba despre împărăţie atitudinea trebuie să fie opusă acesteia. A fi ca un copilaş în acest caz înseamnă să te smereşti – adică să vezi cum eşti – mic şi apoi să crezi în El, adică să depinzi de Domnul pentru mântuirea ta.

A fi ca un copilaş şi smerit înseamnă să fii dependent de adulţi pentru provizii şi protecţie. Nu există nici un copil care să se simtă ofensat că depinde de părinţii lui şi nici vreunul care să-şi anunţe părinţii că doreşte independenţă absolut de ei.

Înseamnă o întoarcere de la tine însuţi pentru a depinde doar de Dumnezeu pentru primirea, păstrarea şi plinătatea mântuirii. Este iraţional să te bazezi pe tine însuţi când ai un Dumnezeu aşa de mare în care te poţi încrede. Înseamnă să (1) îţi vezi starea şi (2) să renunţi la trecutul tău, deşteptăciunea ta, succesul tău, ce ai făcut, ce faci sau ce ai putea să faci şi (3) să accepţi în mod gratuit mântuirea şi intrarea în Împărăţia cerurilor.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s