Vorbirea în alte limbi, 1 Cor 14

Pentru mulți 1 Corinteni 14 rămâne un mister și așa a fost și pentru mine până când am înțeles care este scopul acestui capitol. Scopul acestui capitol nu este să discute validitatea darului vorbirii în alte limbi. A citi acest capitol cu această cheie de interpretare duce la confuzie.

Mi se pare că atât cesaționiștii (cei care cred că darurile miraculoase au fost active doar pentru primul secol până la încheierea canonului) cât și continuaționiștii ratează scopul capitolului 14 din 1 Corinteni, atunci când aceștia dezbat validitatea darului vorbirii în alte limbi.

Scopul apostolului Pavel este să reglementeze folosirea darului vorbirii în alte limbi în închinarea publică – Pavel nu vorbește despre ceea ce ar putea să facă creștinii acasă, în privat ci despre folosirea darurilor miraculoase (proorocia, respectiv glosolalia) în întâlnirile comune ale bisericii.

Primul argument al lui Pavel este că proorocia este superioară glosolaliei (vorbirea în alte limbi) datorită faptului că proorocia zidește sufletește biserica în timp ce glosolalia – în cel mai bun caz – aduce un beneficiu minim vorbitorului. Vorbirea în limbi este benefică pentru adunare doar dacă este tălmăcită (2-6).

În al doilea argument Pavel arată prin două imagini din lumea „neînsuflețită” că orice sunet este generat pentru a transmite un anumit mesaj iar dacă mesajul intenționat nu este în concordanță cu sunetul  nimeni nu înțelege și nu poate răspunde așa cum ar trebui. La fel, glosolalia netradusă este ca „vorbirea în vânt”. Cum sunetul de trâmbiță care cheamă la război este rostit cu un scop precis la fel glosolalia trebuie să fie folosită cu un scop benefic altora (7-9).

Al treilea argument prezintă exemplul altor limbi folosite pe pământ care, toate, sunt înțelese pentru cei care o cunosc dar fără de folos pentru străini – cei care nu sunt din locurile în care se vorbește acea limbă și de aceea cel care vorbește cât și cel care ascultă este un „străin” iar acest lucru îl face glosolalia netradusă. Pavel nu spune aici că cei din Corint vorbeau în limbi existente atunci pe pământ ci doar că darul glosolaliei nu este de folos dac nu este tradus (8-12).

În al patrulea argument apostolul face o aplicație practică la problema corintenilor: soluția este ca cel ce are darul glosolaliei să se roage să o poată tălmăci pentru ca biserica să fie zidită (17) și pentru ca cei prezenți în adunare să se poată închina împreună cu el (16). Ideea nu e că glosolalia rostită „cu duhul” e rea ci că glosolalia rostită doar cu duhul dar „fără minte” (netălmăcită, ca să poată fi înțeleasă rațional) nu-i ajută pe ceilalți (13-17).

Folosind exemplul personal Pavel introduce al cincilea argument în care arată că și el vorbește în limbi („mai mult decât voi toți”, probabil o hiperbolă – dar asta nu face nici o diferență în argument) dar preferă să spună puține cuvinte în biserică dar care să fie înțelese de ceilalți – cu același scop – ca să învețe și pe alții și ei să primească zidire sufletească prin învățătura lui (18-19).

În al șaselea argument Pavel arată că glosolalia era un semn al judecății pentru evrei și că acum – odată ce ei erau primiți în biserică – acest semn nu trebuie să mai existe. Asta înseamnă că glosolalia nu mai este un semn de judecată doar atunci când ea este înțeleasă. Dacă ea este rostită și rămâne neinterpretată – ea e ca un semn de judecată (care în realitate nu există) (20-22).

În al șaptelea argument Pavel prezintă o situație posibilă și arată practic cum ar putea să funcționeze proorocia și glosolalia în biserică – arătând bineînțeles superioritatea proorociei – fiindcă ea e înțeleasă. Prin proorocie necredinciosul este descoperit înaintea lui Dumnezeu și astfel are parte de pocăință. Glosolalia însă stârnește reacții de dispreț din partea celor necredincioși sau a celor fără daruri fiindcă ei nu înțeleg ce se întâmplă (23-26).

Reguli finale (27-28):

1. Modul – prin interpretare. Dacă nu există traducător glosolalia este interzisă în închinarea publică (28). Acesta este argumentul de bază al lui Pavel în acest capitol. Cine nu știe ce spune nu are voie să vorbească în Biserică, în închinarea publică.

2. Ordinea. Dacă există traducător al glosolaliei să vorbească fiecare pe rând (27,30-33). Când există traducători este interzis să vorbească toți odată fiindcă în acest fel biserica nu capătă zidire sufletească și învățătură.

3. Numărul. Dacă există traducător al gosolaliei să vorbească doi sau cel mult trei (27). Într-o întâlnire a bisericii nu se poate ca „programul” să fie compus doar din proorocii sau vorbire în limbi tradusă. Doi sau cel mult trei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s