judecători 9 – cum faci aşa ţi se face

Ierubaal unul dintre fiii lui Ghedeon doreşte să se facă împăratul lui Israel deşi tatăl său a refuzat o asemenea propunere pentru că ar fi contestat prin acceptarea ei domnia teocratică. Pentru realizarea acestui vis el şi oameni fără „căpătâi şi îndrăzneţi” l-au urmat şi şi-a omorât cei 70 de fraţi pentru a nu avea opozanţi. La fel cum el şi-a omorât fraţii prin trădare aşa a murit şi el.

Unul dintre ei scapă şi rosteşte un blestem asupra lui şi a sihemiţilor care l-au ajutat – blestem care se împlineşte fiind pedeapsa hotărâtă de Dumnezeu pentru aceşti criminali şi trădători.

Unii dintre noi s-ar putea să fim capabili de fapte mârsave pentru a ajunge în poziţii dorite, având putere sau pentru a avea lucrul dorit. Chiar dacă vom reuşi să ajungem acolo este un Dumnezeu care vede CUM am ajuns la scopul dorit, ce METODE am folosit. Dacă călcăm în picioare inimile, vieţile şi peste capetele oamenilor Dumnezeu va HOTĂRÎ să ni se întâmple la fel sau chiar mai rău.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s