2.5 Evanghelizare sau Edificare?

Există tot mai mulți teologi care spun că scopul bisericii este salvarea păcătoşilor. Acest lucru este adevărat. Unii spun că scopul Bisericii este închinarea iar alții spun că scopul bisericii este edificarea credincioşilor. Toate aceste trei perspective sunt adevărate. Ele falimentează când se exclude reciproc.

Elogierea (exaltarea) se îndreaptă către Dumnezeu, edificarea către credincioşi şi evanghelizarea către necredincioşi. A lua un singur scop dintre acestea şi a-l face exclusiv este nebiblic şi nesănătos.

Am putea spune că marile erori în formularea unei perspective doctrinare sunt următoarele două: (1) a face exclusivă o parte din adevăr şi (2) a prioritiza greşit adevărul. Noi credem că prioritar este scopul “închinării” urmat de scopul “edificării” şi apoi de scopul “evanghelizării”. Credem deasemeni că cele trei scopuri sunt complementare şi de aceea toate sunt necesare.

1. Edificarea fără evanghelizare transformă o biserică într-un loc închis cu oameni care stau în spatele zidurilor, baricadaţi împotriva lumii şi care sunt conduşi de mentalitatea consumeristă a vremii şi de politica Mall-urilor. Aceştia obişnuiesc să se laude cu curăţia doctrinară şi morală. Moralitatea şi doctrina sunt corecte dar ele nu trebuiesc limitate la biserică. Reacţia extremă este abandonarea acestui scop pentru cel al evanghelizării.

2. Evanghelizarea fără exaltarea lui Dumnezeu este faliment fiindcă Îl oferă pe Hristos pentru nevoile oamenilor (așa cum le înțeleg ei). Aceasta se datorează neînțelegerii scopului suprem al evanghelizării – glorificarea lui Dumnezeu – și nu pentru că oamenii sunt nefericiţi şi tulburaţi. O biserică care evanghelizează, dar nu este edificată, evanghelizează greşit şi este imatură. Ce poţi spune altora atâta timp cât tu eşti imatur şi nu eşti zidit?

3. Exaltarea lui Dumnezeu sau închinarea este primul scop al tuturor lucrurilor pe care le-a creat Dumnezeu. Totul există pentru acest scop, cu atât mai mult Biserica, care este organismul prin care Dumnezeu îşi reflectă ordinea pe acest pământ plin de oameni aflaţi în răzvrătire faţă de Dumnezeu şi planurile Lui pentru ei. Evanghelizarea există pentru că Dumnezeu nu este adorat şi slăvit. Edificarea există pentru că starea de păcat a oamenilor Îl provoacă pe Dumnezeu.

Aşadar aceste trei scopuri pot fi aşezate, din punct de vedere al priorităţii, astfel: exaltarea lui Dumnezeu, edificarea Bisericii şi evanghelizarea necredincioşilor. Ele trebuie să rămână aşa pentru că altfel avem o biserică nesănătoasă şi nebiblică.

Cele trei scopuri nu se exclud unele pe celelalte ci chiar putem spune că unul îl face necesar pe celălalt. Hristos în Marea Trimitere a accentuat legătura dintre ele: El a spus să propovăduim evanghelia (evanghelizare), să facem ucenici (edificare) şi toate aceste lucruri în numele lui Dumnezeu (exaltarea Lui).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s