2.7 Lege sau Har?

Probabil aţi folosit expresia “nu fiţi legalişti” sau cel puţin aţi auzit-o destul de frecvent în ultimii ani de zile de la mulţi oameni. Din observaţiile mele subiective, cei mai mulţi oameni o folosesc fără să-i atribuie conotaţia oferită în Scripturi şi se referă la impunerea unui anume cod etic într-o comunitate creştină. Există unii care nu vor să se încadreze şi îi numesc pe lideri “legalişti”.

Voi folosi în acest articol termenul “legalist” referindu-mă la sensul lui teologic – adică la adăugarea unor condiţii pentru mântuire pe lângă credinţa în Hristos. Aşa am ajuns, datorită doctrinelor protestante soteriologice (despre mântuire), să spunem că mântuirea este “prin har, nu prin Lege” şi acest lucru este adevărat. Însă este o mare diferenţă între această afirmaţie şi a spune că “Legea nu mai este valabilă” fiindcă, deşi mântuirea este prin har, Legea încă este valabilă.

Adevărul este că putem spune dacă mai este valabilă sau nu Legea, gândindu-ne la funcţiile ei. Dacă ne referim la funcţia mântuitoare atunci cu siguranţă Legea nu are acest rol şi ai putea spune (printr-o exprimare imperfectă) că “nu mai este valabilă”. Dacă ne referim la funcţia de condamnare a Legii, atunci ea încă este valabilă având în continuare rolul de a arăta starea omului căzut în păcat. Ea este, în acest sens, parte integrantă din Evanghelie. Dacă ne referim la Lege având în vedere funcţia ei călăuzitoare, atunci ea este încă valabilă pentru creştini, fiind o busolă pe harta sfinţirii.

Este adevărat că legea ceremonială a fost abolită de jerfa lui Isus Hristos, prin faptul că a fost împlinită în ea. Legea nu a fost anulată fără sens ci pentru faptul că Hristos, împlinirea Legii, a împlinit-o. Legea civilă este irelevantă pentru biserică datorită formei noastre de existenţă spirituală şi nu civilă. Legea morală nu a fost abolită niciodată însă ea nu are rolul de a ne mântui sau de a ne condamna ci de a ne călăuzi. Pentru necreştini ea are rolul de epuizare şi îndreptare a ochilor omului către Hristos.

Aşadar nu există “Lege sau har” ci “Lege şi har”. În mântuire, Legea are rolul călăuzitor aşadar, ea nu a fost anulată sau abolită. Neînţelegerea acestor distincţii a atras mulţi oameni neregeneraţi în biserici, a transmis un mesaj fals în afara ei şi i-a condus pe mulţi membri în confuzie iar pe unii predicatori către o predicare a legalismului sau a libertinismului spiritual.

Anunțuri

11 gânduri despre “2.7 Lege sau Har?

  1. Înțeleg dorința ta de a corecta o interpretare gresită despre cu privire la legalism, insa trebuie sa oferi o varianta mai substantiala si biblica. In primul rând trebuie sa clarifici despre ce lege vorbești. Daca vorbești despre Legea data prin Moise, atunci ar trebui sa specifici asta. In al doilea rând nu găsim nicăieri in Scriptura o impartire a legii (morala, ceremoniala si civilă). Deși este o poziție reformata populară, nu cred ca israelitul ar fi știut distinctia dintre ele. Ca exemplu este porunca a patra si faptul ca poruncile așa numite morale veneau la pachet cu cazuri bine definite si cu pedepse specifice contextului. O astfel de clarificarea a legii poate ajuta in multe privințe dar in nici un caz in interpretarea a ce rămâne valid si ce nu. In al treilea rând, desigur ca in calitate de rascumpati prin har nu suntem fără o lege, insa este vorba de legea lui Cristos. Aceasta lege este in întregime in vigoare azi. Teologic Noului Legamant, deși in forma incipienta, are niște răspunsuri clare fata de Teologia Legamantului.

    Apreciază

    1. 1. La ce te referi când spui o „variantă mai substanțială și biblică”? 2. Scopul articolului este de a lămuri o altă chestiune; 3. Nu pot folosi articole de mărimea celor pe care le scriu de obicei să dezbat toate aspectele unei probleme (și nici nu cred că e necesar să fac asta).

      Am specificat despre ce lege vorbesc. În general, Legea îi este atribuită lui Moise. Recent m-am întâlnit cu poziția aceasta de pendul teologic prin care se pune sub semnul întrebării diferențele între aceste subdiviziuni ale „Legii”. Răspunsul meu e acesta: poziția reformată populară nu a împărțit Legea în acest fel chiar așa după ureche și voi dovedi pe scurt asta imediat. Pe de altă parte, am dubii că israelitul nu făcea diferența între legea ceremonială și cea civilă. Cu cea civilă avea de-a face în general când era acasă la el și-și trăia zilele iar cu cea ceremonială avea de-a face în mod special când mergea la Templu din diverse motive.

      Nu înțeleg exact ce ai vrut să subliniezi prin specificația cu porunca a patra.

      O dovadă simplă că Legea trebuie împărțită e următoarea: când citești cartea Evrei vei vedea clar că toate specificațiile cu privire la lege (din câte am observat eu) sunt cu referi la ceremonii și jertfe. Despre acelea se spune clar că au fost desființate de Domnul Isus. Mi se pare evident de izbitor acest lucru. Ai pe de altă parte citată „legea morală” (în Deuteronomul și Exod) în aceeași formă. Ea e repetată la fel deoarece era un set de legi dintr-o categorie diferită (dintr-un anumit punct de vedere … sunt un fel de principii cu o aplicație foarte largă, așa cum lămurește Hristos mult mai târziu). Hristos când citează Legea … de multe ori (Matei 7.12, 19.18-19, 22.40, ) … face apel la poruncile din Legea morală și știi că nu citează o lege civilă, una care are legătură cu agricultura, una din cele zece porunci și alta care are de-a face cu sistemul sacrificial impus. Sunt alte considerente care i-au făcut pe reformatori să împartă legea așa cum au făcut-o. Mie mi se pare evidentă, până la un anumit punct. Însă nu susțin o împărțire exagerat de fixă … tocmai din motivul amintit de tine.

      Ce este Legea lui Hristos? Îți pot enumera atâtea versete prin care se vede clar că apostolii și Însuși Domnul Isus au impus Legea morală.

      Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a ÎMPLINIT Legea. De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în PORUNCA aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este ÎMPLINIRAE Legii. Romani 13.8-10

      Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Galateni 5.13-14

      Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege. Iacov 2.8-9

      Apreciază

    1. Eu am spus de Hristos că nu a citat o lege civilă (asta ca principiu, poate se găsește careva să găsească un exemplu).

      Iar Pavel citează Deuteronom 25.4 pus în contextul generozității și dreptății față de cei săraci și îl folosește pentru argumentul că cei care Îl slujesc pe Domnul trebuie susținuți de către cei slujiți. Pare-se că versetul 4 era un citat care explica dreptatea față dei cei care muncesc.

      Legile civile, în ultimă instanță, se bazează pe principii morale și mi se pare că Pavel ia principul din spatele poruncii pentru a-și susține ideea. Când vorbim de „lege morală” nu înseamnă că „legea civilă” nu e morală – ar fi absurd să se afirme asta. Așa că principiile morale din spatele tuturor legilor (de orice soi ar fi ele) rămân în vigoare (cu scopul precizat în articol).

      Apreciază

  2. Cristos în Matei 5-7 nu reafirmă legea mozaică (cu interpretarea corectă), ci aduce o nouă lege, care are, într-adevăr legătură cu legea veche, dar este alta. Astfel că el schimbă anumite reglementări din vechime (ex. cu jurământul), chiar dacă reafirmă multe altele arătând interpretarea corectă. Noi suntem într-un nou legământ, nu în același legământ mare (de la început până la sfârșit), deși harul și credința sunt prezente în amândouă. Accentul NT este pe noutatea Legământului, nu pe continuitatea lui, ceea ce teologia legământului nu se străduiește să sublinieze. De aceea multe practici vechi-testamentare sunt preluate potrivit cu această interpretare a Scripturii (vezi botezul copiilor mici, biserica-clădire, etc). Pavel niciodată nu afirmă că este sub legea mozaică, fie ea și morală, ci afirmă că este sub legea lui Cristos (chiar dacă această lege are legătură și continuitate cu legea veche).
    PS. Și eu aveam o înțelegere similară înainte.

    Apreciază

    1. Dovezi că aduce o ALTĂ Lege? Care e diferența (diferențele) dintre cele două?

      Până la urmă ajungem cam la aceeași treabă dacă spui că „reafirmă multe altele” ceea ce înseamnă că o parte e, de fapt, aceeași.

      Deocamdată nu sunt atât de reformat .. dacă mă întrebi de teologia legământului.

      Pave nu afirmă … este un argument din tăcere … Pavel afirmă însă clar porunci exacte din vechiul sistem … iar Domnul Isus face același lucru ceea ce mie îmi dă de gândit mult dacă este o ALTĂ Lege.

      Apreciază

  3. Pe muntele Sinai Yahve nu a spus lui Moise: Îți dau două legi cu totul diferite și contradictorii, una cu milă și alta fără milă, una trecătoare și cealaltă veșnică. Și Legea lui Moise cere milă. Și încălcarea Decalogului va fi tratată în final fără milă. Oamenii au făcut această distincție artificială și Scriptura respectă până la un punct limbajul omenesc. Legea lui Moise a fost rostită de același Mare Creator (în care nu există confuzie și ambiguitate) care a scris Decalogul cu degetul Lui. Nici Decalogul rostit pe Muntele Sinai nu a fost ascultat de popor care l-a pus tot pe Moise să-l recepționeze și apoi să-l transmită tuturor oamenilor ca și cum ar fi Decalogul lui Moise.
    Și legea lui Moise a fost dată înainte de Sinai pentru că de ex Patriarhii începând de la Noe nu mâncau carne de porc și au dat zecime, nu tolerau homosexualitatea și nu erau imorali etc. Pentru că legea lui Moise este la fel de morală ca și Legea pe care voi o numiți Morală. Aceste două categorii de Legi au fost rostite de către aceeași Gură care a Creat Universul.
    Întradevăr, Legea lui Moise a fost scrisă cu cerneală pe hârtie, dar esența Legii lui Moise a fost scrisă pe două table de piatră și urmează ca Legea dragostei promovată de Moise să fie scrisă prin Cântarea Mielului și a lui Moise pe inimi de carne.
    Legea lui Moise era pusă lângă chivot pentru că trebuia citită în fiecare Sabat întregului popor și nu putea fi scoasă de nenumărate ori și pusă la loc în Chivot. Iar Decalogul nu a fost pus în Chivot pentru ca să fie uitată acolo, ci era și el citit în fiecare Sabat pentru că era cuprins în Legea lui Moise.
    Este o exagerare, deci o minciună sfruntată să consideri Legea lui Moise ca fiind temporală din moment ce cuprindea și Decalogul. Da, Ceremonia Jertfelor de animale putea fi temporală dar Sărbătorile Creatorului care includ și Sabatul săptămânal după cum arată Lev. 23:1-11, Nu, pentru că și Sabatul este o sărbătoare ca toate celelalte. Sabatul zilei a șaptea e unitatea de măsură a Sabatului anual, jubiliar și Milenial. Dacă acest Sabat e valabil atunci și celelalte care derivă din el sunt valabile și făcute pentru binele și mântuirea oamenilor.
    Deci, așa numitele Sabate Ceremoniale anuale, jubiliare și Mileniul sunt trepte ale Sabatului zilei a șaptea pe care trebuie să urce orice om mântuit.
    Mărturia lui Moise nu a fost pironită pe lemn pentru că ea cuprinde Decalogul așezat în Chivotul Mărturiei din Cortul Mărturiei. Acest Decalog este o mărturie împotriva noastră și care ne condamnă la moarte. Dar pentru că Mântuitorul a murit pe lemn în locul meu și al păcătosului, ca urmare, nu mai sunt condamnat de Decalog și nici de legea lui Moise. Deci aceste legi nu-și mai exercită efectul judiciar asupra mea dacă îl am pe Yahshua Mesia ca avocat.
    Legea Ceremonială a Jertfelor nu putea aduce desăvârșirea fără Mielul jertfit la 14 Nisan, între cele două seri, în anul 31 al erei noastre. De fapt Adam, Abel și toți sfinții VT și NT care au adus ca jertfe niște animale curate știau că acestea vor deveni desăvârșite prin Moartea Ispășitoare a lui Yahshua Mesia, și au adus aceste jertfe de animale în onoarea Marelui Creator care urma să moară în locul creaturii Sale.
    Vă rog, nu vă împietriți inimile ca la Masa Meriba din timpul lui Moise!
    Este anitsemitică doctrina după care Sabatele Ceremoniale (care nu erau numai ale lui Moise ci au fost și ale Patriarhilor dinaintea lui), au fost desființate pe lemnul Golgotei de către Cel care s-a jertfit pentru noi și care a declarat că El nu deființează Legea lui Moise. Această vină planează și asupra capului dv. și nu se știe dacă va fi iertată vreodată.
    Nu sunteți Israelul spiritual? Nu mai aplicați legea ceremonială împotriva homosexualilor din Biserică? Voi singuri v-ați tăiat creanga mântuirii de sub picioarele voastre.

    Apreciază

    1. Inteleg mediul din care vii si ce incerci sa sustii

      1. Unde vezi in acest articol promovata ideea unor legi contradictorii?

      2. Legea lui Moise nu are cum sa fi fost data inainte de Moise deodata este Legea LUI Moise. Faptul ca existau legi, ce se regasesc in legea lui Moise, si inainte de Moise, este o cu totul alta chestiune. Hai sa nu facem confuzii inutile: sunt principii existente inainte de Moise care nu erau numite „legi” si nici nu au fost date ca legi.

      3. Nu exista sustinere PRESCRIPTIVA din textul biblic pentru ce observi tu la patriarhi. Daca imi dai si mie un text biblic ca sa sustii ceea ce spui as fi bucuros. Sunt texte DESCRIPTIVE care descriu ceea ce faceau unii dintre cei care au trait inainte de Moise. Nu asta cer: mai degraba cer sa-mi arati ca ele erau LEGI date inainte de Moise. SPOR.

      4. Nimeni nu spune ca Legea (in totalitatea ei si in toate categoriile ei) nu este intreaga MORALA si ca doar o parte din ea ar fi. Se face insa distincie din pricina faptului ca Scriptura arata cum anumite parti din ea au incetat din varii motive. Distinctia o accepti tu insuti cand confirmi ca o anumita parte din Lege a fost abolita datorita jertfei lui Hristos.

      5. Vad ca iti este aproape imposibil sa faci distinctia intre MODALITATILE prin care Dumnezeu a lucrat cu poporul Israel si Biserica ca si „ramuri” ale programului lui Dumnezeu de mantuire. In dispensatii diferite Dumnezeu a lucrat in moduri diferite. El a ales sa faca asta pentru ca asa a vrut si a hotarat. Exista similaritati si existe diferente. Iar noi avem obligatia sa le observam si sa le respectam. Te invit sa o faci.

      ABOLIREA / TEMPORALITATEA LEGII

      1. Deodata ce esti de acord ca, datorita jertfei lui Hristos, a fost abolita o parte din Lege (care bineinteles era morala ca restul Legii) va trebui sa te confrunti cu MAREA probabilitate ca si alte parti din Lege sa fi fost reglementate, schimbate, sau anulate.

      2. Te rog sa imi oferi, si mie, un criteriu dupa care sa stiu care parte din Lege a fost temporara. Sau tu ai dreptul sa spui despre ce Lege doresti dumneata ca este temporara? care este criteriul? de ce o parte e temporara si alta nu? care este criteriul dupa care ne dam seama care este temporara? si cand pun aceste intrebari bineinteles ca astept un raspuns EXPRIMAT [nu extras de tine prin implicatii introduse (nu extrase)] din textul biblic.

      3. Legea lui Moise nu este temporara insa trebuie sa intelegi functia ei – nu una de mantuire ci de condamnare (pentru necredinciosi) si calauzire (pentru credinciosi).

      SABATUL

      1.Problema cu Sabatul este mult mai complexa decat tu doresti sa recunosti:

      a. toti cei care sustin o zi fixa de Sabat RATEAZA cu brio SEMNIFICATIILE Sabatului (care sunt diverse, asa cum le exprima Scriptura in VT). Incapacitatea de a intelege semnificatiile ii face pe oameni sa faca abuz de textul biblic pentru a sustine importanta zilei din saptamana si nu celebrarea semnificatiilor ei duhovnicesti.

      I. Sabatul e un semn al RASCUMPARARII – Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă. (Deuteronomul 5.15)

      II. Sabatul e un SEMN ca Dumnezeu ne sfinteste – Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. (Exod 31.13). Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc. (Ezechiel 20.12)

      III. Sabatul este un SEMN al legamantului vesnic cu poporul Sau – Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” (Exodul 31.16-17)

      IV. Sabatul semnifica MANTUIREA noastra – Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare. (Evrei 4.10-11)

      V. Sabatul e un SEMN ca Dumnezeu este al nostru! – Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20.20).

      b. Domnul Isus arata clar ca preotii calcau Sabatul prin ceea ce faceau in ziua Sabatului (si calcau astfel Legea) insa Domnul nu in condamna! Ceea ce arata foarte clar ca Domnul Isus a inteles SEMNIFICATIA Sabatului. Sabatul este pentru om si nu omul pentru Sabat. Tu omori omul pentru o zi in timp ce Domnul Isus vrea sa lamureasca ca Sabatul a fost uneori incalcat datorita OMULUI! (bineinteles ca lucrurile trebuie cristalizate aici).

      c. trebuie sa raspunzi la aceasta intrebare: de ce apostolii au inceput sa se intalneasca cu biserica in ziua de duminica? – ziua invierii?

      d. In sustinerea primelor doua puncte (a si b) te-as invita sa citesti cum EXPLICA apostolul in Evrei 3-4 semnificatia Sabatului unde nu este SUBLINIATA ziua de Sabat ci ceea ce Dumnezeu a vrut sa transmita prin ea. Esenta sabatului NU este ziua de Sabat ci ODIHNA in care ne cheama Mantuitorul.

      2. Ofera sustinere biblica pentru astfel de abuzuri a textului biblic: „Deci, așa numitele Sabate Ceremoniale anuale, jubiliare și Mileniul sunt trepte ale Sabatului zilei a șaptea PE CARE TREBUIE SA URCE orice om mântuit.”

      Nu inteleg ultimile intrebari

      Ai o hermeneutica foarte bolnava si gaunoasa. Pentru acest motiv iti permiti sa interpretezi textele Scripturii dupa cum te taie capul. Nu faci distinctie intre DESCRIPTIV si PRESCRIPTIV. Nu intelegi conceptul de „umbra” prin care sunt definite anumite practici din VT si implinirea lor in Domnul Hristos (de aceea vorbesti despre „desavarsirea” lor). Tot din aceasta cauza iti poti permite sa crezi ca tu ai intelegerea deplina a Scripturii prin care ii poti condamna pe altii la iad pentru pacate de neiertat. Vad de asemenea ca nu poti intelege conceptul de DISPENSATIE sau sa faci diferenta intre LEGAMINTE, Testamente, sau, simplu spus, MODALITATILE in care Dumnezeu a ales sa lucreze cu oamenii in diferite perioade ale istoriei. Si mi-este greu sa inteleg de ce nu reusesti sa faci acest lucru deodata ce Scriptura iti ofera texte biblice prin care sa faci aceasta.

      Apreciază

  4. DACĂ YAHVE ESTE TEMPORAL ATUNCI ȘI LEGEA LUI ESTE TOT AȘA, ȘI ABOLIREA LEGII LUI nu mai ÎNSEAMNĂ LEPĂDAREA LUI
    1. Da, ceva schimbări s-au făcut dar au fost nefericite pentru că sunt condamnate de Scriptură în astfel de cuvinte: …cel care vorbește cu trufie va schimba Legea și Prorocii.
    Dacă Creatorul a schimbat ceva, atunci El nu a făcut mai mult decât este scris… va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare… deci nu și Sărbătorile, care nu sunt ale lui Moise ci ale lui Yahve.
    2. Scriptura nu vorbește numai academicienilor care știu să învâtă textele ca să rezulte doctrina pentru care sunt plătiți. Ea vorbește și oamenilor simpli, dar care au puțin bun simț și o logică sănătoasă.
    Legea lui Moise era Legea dată de Creator, era chiar Legea celui Neschimbător. Dar există o dinamică socială a mentalității evreillor și a neamurilor față de care Legea Creatorului trebuie să se confrunte într-un mod adecvat. Deci cerințele VT au fost întrucâtva adaptate la condițiile NT, dar acest proces nu este propriu zis o schimbare, pentru că esența sufletului omenesc a rămas aceeași ca la Creațiune.
    3. Ne te contrazic dintr-o dorință de afirmare ci de lărgirea viziunii despre Cel Atotputernic. Decalogul și întreaga Lege a lui Moise ne arată păcatul de care trebuie să ne pocăim. Acesta este rolul Legii, definește păcatul care trebuie biruit prin credință.
    SABATUL
    I. Chiar vrei să spui că semnificațiile lui duhovnicești sunt mai importante decât ziua în care este celebrat? În acest caz semnificațiile lui se pot transfera fără probleme în orice zi convenabilă și impusă de om, ca și cum Timpul ar fi la dispoziția omului pentru a fi manupulat la discreția lui.
    Nu-i adevărat. Timpul a fost definit de la început, chiar înainte de crearea omului, și așa va rămâne până la sfârșit.
    Sabatul zilei a șaptea din săptămână a fost sugerat ca o nevoie fizică și sprirituală a omului, și chiar Adam s-a bucurat de răcoarea acestui moment, iar apoi toți urmașii lui. Dar Sabatul a fost uitat în Egipt, din cauza sclaviei. Normal că eliberare evreilor avea să ducă la reamintirea și redescoperirea adevăratului Sabatului legat de fazele lunare, așa cum a fost la început.
    II. Dacă noi ținem și sfințim Sabatul Singurului Creator, atunci Yahve ne sfințește pe noi. Aici nu este loc de tocmeală.
    III. Numai o rămășiță va primi semnul adevăratului Sabat, pentru că ceilalți sunt amăgiți de înțelepciunea acestei lumi în care luna calendarului perpeuu a fost ruptă de fazele lunii. Din această cauză fiecare lună din an este virtuală și nu mai are o acoperire naturală astronomică.
    IV. Dar cine ține sărbători după un calendar închipuit va avea parte de o MÂNTUIRE pe măsură.
    V. Singurul și Adevăratul Sabat al Scripturii ne unește cu Creatorul, dacă îl sfințim, și ne desparte de El, dacă îl pângărim.
    b. Nu eu am omorât omul care aduna lemne de foc în Sabat, ci acela care își permite să ducă lumea în eroare că asemenea lucrări pot fi făcute în Sabat. Cât despre preoți, ei aveau datoria să mențină și în Sabat focul aprins din sufletul lor.
    c. O minciună repetată neîncetat timp de aproape două mii de ani, nu se transformă în adevăr. În timpul apostolilor nu exista noțiunea Dumninicii, ci numai aceea de ziua întâi a săptămânii după fazele lunii. Nici chiar după anul 325 en. Constantin cel Mare nu a dat o lege duminicală ci a dat Legea zilei Soarelui, după un calendarul virtual Solar deoarece Luna a fost exculsă din ecuație.Noțiunea de Dumninică a apărut în deceniile următoare, dar traducătorii Scripturii au aplicat-o retroactiv la Calendarul Luni Solar al Templului. Deci Mântuitorul Nostru nu avea cum să învieze într-o zi care a fost numită mai târziu cu sute de ani de la acest eveniment memorabil.
    d. Sabatul zilei a șaptea este numai unitatea de măsură a Odihnei la care suntem invitați să luăm parte, pentru că după șapte Sabate de la începutul Paștelui, 50 de zile, vine ziua Cincizecimii, adică Sabatul Sabatelor în care s-a revărsat Duhul Mântuitorului peste ucenici. Și această socoteală s-a făcut tot după Calendarul veșnic al Scripturii și nu după cel omenesc. Iar după șapte ani urma un întreg An Sabatic de Odihnă. Și odihna Lui nu se oprește aici. După șapte ani sabatici adică 49 vine al 50 lea an de veselie, când proprietățile reveneau la cei care au fost nevoiți să le vândă și sclavii erau eliberați. Ba mai mult de atât, Scriptura vorbește de un Mileniu de Odihnă care vine după șase mii de ani în care omul s-a luptat cu păcatul.
    2. Despre Sabatele Ceremoniale și despre Mileniu se vorbește în Lev 25, Deu 15 și Apoc 20, precum și 2Petru 3:8 Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi.

    Conform cu versetul din 1 Corinteni 3:19 pot recunoaște că hermeneutica mea este bolnavă: Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”
    Pentru că ceea ce s-a întâmplat în Geneza cap 18 unde Avram spală picioarele solilor cerești și îi servește cu friptură iar Lot le oferă azimi nedospite, descrie cu exactitate ceremonia Paștelui și Sărbătoarea Azimilor care urmează imediat după Paște. Să fie oare numai o simplă coincidență? Chiar dacă ar fi, această coincidență este destul de semnificativă.
    În Scriptură sunt versete sfinte care pot fi răstălmăcite după mentalitatea nesfântă a neamurilor. Prin acestea se împlinește prorocia din 2Tes 2:11 Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună.

    Apreciază

    1. Asa cum bine cred ca observ voi care va tineti de chestiuni exterioare fixe ajungeti la un moment dat sa aruncati Evanghelia harului Domnului Isus in aer si sa o desfiintati cu interpretarile voastre eretice. Voi faceti din Sabat o regula fara de care omul nu poate fi mantuit. Sunt milioane de crestini care inteleg lucrurile altfel decat voi in privinta Sabatului iar voi i-ati trimite pe toti in iad in ciuda faptului ca accepta jertfa Mantuitorului data pentru pacatele lor si traiesc cu vieti transformate de Duhul Sfant. Asta imi arata mie foarte clar ca sunteti amagiti de propriul legalism in care v-ati afundat. Pentru acest motiv ma feresc de voi si nu va numesc fratii mei – atata timp cat nu avem in comun nici macar Evanghelia.

      SI da, pentru noi insemnatatea duhovniceasca in Noul Legamant este superioara unor aspecte exterioare fixe. Mi se pare mie sau nu faceti diferenta intre Noul Legamant si Vechiul? Aspectele ceremoniale in Noul Legamant trec in umbra deoarece acum a venit realitatea, imaginea celor aratate de umbre.

      Da, ideea nu e sa tii Sambata ci sa tii ziua de odihna asa cum ea a fost acceptata de apostoli si de biserica de-a lungul timpului. Indiferent prin ce circumstante s-a schimbat aceasta zi ei nu cred ca intreaga Biserica va fi lipsita de mantuire pentru ca niste oameni au manevrat lucrurile in asa fel cu ziua de Sabat. Si nici nu cred ca Dumnezeu ar fi lasat o chestiune care tine de viata si moarte sa ne arunce pe toti in iad.

      Insucces doresc tuturor oamenilor care rastoarna Evanghelia ca tine!

      Apreciază

  5. Un articol intitulat asa cum iti place tie: „Lege și har”. Nu sunt deloc de acord cu afirmația ta: „Da, ideea nu e sa tii Sambata ci sa tii ziua de odihna asa cum ea a fost acceptata de apostoli si de biserica de-a lungul timpului.” Unde găsim în NT că apostolii sau creștinii din vreuna din adunări aveau o zi de odihnă? Asta e însemnătatea duminicii, ziua întâi a săptămânii?! Zi de odihnă?! Mă tem să nu se fi ostenit apostolul Pavel în zadar …
    Există două versete care aruncă o asemenea lumină asupra acestui subiect încât trebuie să le cităm îndată:

    „pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17

    „Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14

    Primul ne arată marea schimbare dispensațională care a avut loc la venirea lui Hristos. Al doilea, rezultatul acelei schimbări, în ceea ce îl privește pe cel credincios. Aflat sub o nouă stăpânire, el obţine eliberare din robia păcatului.

    Într-un anumit aspect, legea și harul se aseamănă. Amândouă ne pun înainte un standard foarte ridicat – deşi chiar şi în această privinţă harul întrece legea. În toate celelalte aspecte ele sunt diametral opuse.

    Legea lui Moise a fost dată pe Muntele Sinai (Exod 19 , 20). Dumnezeu – foarte puțin cunoscut, deoarece era încă ascuns în întuneric gros – a stabilit atunci în mod explicit cerințele Sale drepte şi sfinte. Dacă oamenii se supuneau, erau binecuvântați. Dacă nu ascultau, atunci intrau sub blestemul solemn al legii (Galateni 3:10 ). Ca fapt divers, legea a fost încălcată și blestemul meritat chiar mai înainte ca tablele de piatră ale legii să ajungă la popor (Exod 20 ). Următoarele capitole ne spun cum Dumnezeu s-a purtat faţă de ei cu îndurare. Dacă legea nu ar fi fost îmblânzită de îndurare, ei ar fi trebuit sa piară pe loc.

    Pe de altă parte, harul înseamnă ca Dumnezeu ni S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Toate cerinţele Sale drepte şi sfinte au fost împlinite în moartea și învierea lui Hristos, astfel încât binecuvântarea este accesibilă tuturor. Tuturor celor care cred le este garantată iertarea păcatelor și darul Duhului Sfânt, astfel încât să existe putere ca ei să se poată conforma standardului – care sub har nu este altul decât Hristos Însuși.

    Prin urmare, întreaga esență a legii este să ceară, iar esența harului este să ofere. Altfel spus, sub lege, Dumnezeu, stă înaintea noastră și spune „Dă-mi! închină-Mi dragostea și ascultarea ta supusă”. Sub har El stă cu brațul întins, spunând: „Ia! primește din dragostea și puterea Mea salvatoare”.

    Legea spune: „Fă aceasta și vei trăi”, harul spune: „Trăiește și fă”.

    Aşa cum am văzut, astăzi noi cei credincioși nu suntem sub lege, ci sub har. Să privim cum are aceasta loc. Ne spune Galateni 4:4,5 : „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea.”

    Ceea ce a făcut diferența, este cuprins într-un singur cuvânt: răscumpărare. Însă aceasta a implicat moartea Răscumpărătorului. El a trebuit să fie făcut blestem pentru noi prin moartea pe lemn (Galateni 3:13 ). De aceea credinciosul este îndreptățit să se privească pe sine ca fiind „mort față de lege” (Romani 7:4 ). El a murit în moartea Celui care l-a înlocuit, Domnul Isus Hristos. Legea nu a murit, ci din contră, niciodată măreţia ei nu a fost afirmată mai puternic decât atunci Domnul Isus a murit sub blestemul ei. S-au întâmplat totuși două lucruri. Mai întâi, legea fiind glorificată și blestemul ei fiind purtat, Dumnezeu Și-a încetat mânia și a proclamat har pentru întreaga omenire. Al doilea lucru, cel credincios a murit față de lege în Persoana mărețului Său Înlocuitor. Ca să folosim limbajul Scripturii, el este „al Altuia, care a fost înviat dintre morţi” Romani 7:4 . El este acum condus de o altă Putere, iar acea putere este într-o Persoană: Fiul cel înviat al lui Dumnezeu.

    În legătură cu aceste două lucruri se află două mari adevăruri. Mai întâi, legea nu este temeiul îndreptățirii unui păcătos. El este îndreptățit prin har, prin sângele lui Hristos, prin credință. Aceasta este pe deplin argumentat în Romani 3 și 4. În al doilea rând, nu legea este regula de viață pentru credincios, ci Hristos. Legăturile noastre sunt cu El și nu cu legea, după cum am văzut (Romani 7:4 ). Acest lucru este pe deplin arătat în Galateni 3 și 4.

    Creștinii galateni începuseră bine, fiind convertiți la predicarea Evangheliei harului lui Dumnezeu de către apostol. Apoi au venit acei intriganți iudaizanți, care erau „zeloși pentru lege” și care învățau circumcizia și ținerea legii. În această capcană au căzut galatenii.

    Răspunsul lui Pavel este de fapt acesta, că legea a fost o rânduială provizorie (Galateni 3:17 ), instituită pentru a arăta fărădelegile lui Israel (Galateni 3:19 ) și acționând ca un îndrumător „spre Hristos” (Galateni 3:24 ). Hristos venit, răscumpărarea a fost împlinită și Duhul Sfânt a fost dat, de aceea credinciosul își părăsește poziția de copil imatur, sau pe cea de slujitor și devine un fiu în casa divină, fiind astfel așezat în libertatea harului (Galateni 4:1-7 ).

    În măsura în care poziția harului la care am fost ridicați este mult mai mare decât poziția legii pe care am părăsit-o, a ne întoarce, chiar și mental, de la una la cealaltă înseamnă a cădea. „Ați căzut din har” sunt cuvintele apostolului cu privire la a face aceasta.

    Parabola fiului risipitor ilustrează acest aspect. Cel mai înalt gând al său nu se ridica deasupra legii, atunci când a spus „Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”. El a fost primit totuși, în har pur, și i-a fost dat locul dinăuntru de fiu. Să presupunem totuși, că după câteva zile, din motivul de a-și atrage afecțiunea tatălui său și poziția și privilegiile atât de generos conferite, el a început să muncească precum un argat al casei și să se conformeze în mod rigid la legile care îi guvernau pe servitori, ce s-ar fi întâmplat atunci? El ar fi „căzut din har” și ar fi întristat inima tatălui său, deoarece ar fi fost echivalentul unui „vot de neîncredere” în el.

    De aceea, cât de important este pentru noi să avem inimile „întărite prin har” (Evrei 13:9 )

    Ce spui despre ideea că harul a venit ca să ne ajute să ținem legea, astfel încât să putem merge în felul acesta în cer?

    Doar atât – această idee este total opusă Scripturii. În primul rând, ideea că legea îndreptățește pe cineva pentru cer este o falsitate. Când învățătorul legii L-a întrebat pe Domnul: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?”, el se referea la lege și, pentru a-i da un rezumat corect al cererilor sale, Domnul Isus i-a răspuns: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi“ (Luca 10:25-28 ). Acolo nu este niciun cuvânt despre cer. Răsplata pentru ținerea legii este viața pe pământ.

    În al doilea rând, harul nu a venit să ne ajute să ținem legea, ci să ne aducă salvare de blestemul ei prin Altul care să îl poarte pentru noi. Galateni 3 arată aceasta în mod clar.

    Dacă totuși este necesară și o altă confirmare, citește Romani 3 și vei observa că atunci când legea a condamnat și a închis gura omului (Romani 3:9-19 ), harul prin dreptate îndreptățește „fără lege” (Romani 3:20-24 ).

    Citește de asemenea 1. Timotei 1 . Legea este făcută pentru a-i condamna pe cei neevlavioși (1. Timotei 1:9,10 ). Evanghelia harului Îl prezintă pe Hristos Isus care „a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi”. Să remarcăm, nu pentru a-i ajuta pe păcătoși să țină legea și astfel să încerce să se mântuiască singuri.

    Dacă legea ne-a fost dată ca să o ținem și astfel sa fim îndreptățiți, atunci pentru a ce fost dată?

    Să lăsăm Scriptura să răspundă singură:

    „Orice zice legea vorbeşte … pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu” Romani 3:19

    „Dar legea a intervenit, ca să prisosească greşeala” Romani 5:20

    „Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza călcărilor de lege” Galateni 3:19

    Legea, ca orice altă instituire a lui Dumnezeu, și-a atins în mod evident scopul. Poate condamna și reduce la tăcere pe omul religios cel mai îndărătnic și plin de sine. Doar harul îl poate salva.

    Atunci harul a pus deoparte legea și a anulat-o pentru totdeauna?

    Harul, personificat în Hristos, a purtat blestemul legii încălcate, răscumpărând prin urmare din blestemul ei, pe toți cei care cred (Galateni 3:13 ). Mai departe, ne-a răscumpărat de sub legea însăși, așezând toate relațiile noastre cu Dumnezeu pe o temelie nouă (Galateni 4:4-6 ).

    Deci dacă cel credincios nu se mai află sub lege, ci sub har, nu trebuie să presupunem că legea în sine este fie anulată, fie pusă deoparte. Măreția ei nu a fost niciodată mai clar arătată decât atunci când Cel drept a suferit ca Înlocuitor sub blestemul ei, și mulți vor tremura sub acuzațiile ei în ziua judecății (Romani 2:12 ).

    Ce rău este dacă un creștin adoptă legea ca regulă de viață?

    Este de mare importanță. Făcând aceasta, el „cade din har”, căci harul atât învață cât și mântuiește (Tit 2:11-14 ).

    De asemenea, el ar coborî standardul divin. Nu legea, ci Hristos este standardul pentru cel credincios. Mai departe el apucă sursa greșită de energie. Teama ar putea să determine pe cineva să încerce, deși fără succes, să țină legea, și să controleze din interior puterea „cărnii”. Duhul lui Dumnezeu este puterea care controlează carnea și o aduce în conformitate cu Hristos (Galateni 5:16-18 ).

    În cele din urmă, el încalcă relațiile în care este așezat prin harul lui Dumnezeu. Deși este un fiu în libertatea casei și inimii Tatălui, el insistă să se pună sub codul de legi elaborat pentru conducerea casei slujitorilor!

    Nu este rău în aceasta? Îndrăznim să spunem că da.

    Dacă înveți faptul că un creștin nu este sub lege, nu ar putea aceasta să ducă la tot felul de păcate?

    Ar putea, DACĂ o persoană a devenit creștină fără nașterea din nou, sau pocăință, fără să vină sub influența harului și fără să primească darul Duhului Sfânt.

    De vreme ce, totuși, nimeni nu este un creștin adevărat fără aceste lucruri, cazul capătă un aspect diferit, iar a argumenta în felul sugerat nu ar face altceva decât să trădeze o ignoranță deplorabilă asupra adevărului Evangheliei.

    Argumentul se rezumă simplu la aceasta: anume că singura cale de a-i face pe creștini să trăiască vieți sfinte este să îi ții sub amenințarea legii, ca și cum ei ar avea doar un fel de natură porcină, iar singura cale de a-i ține departe de noroi, este să îi mâni înapoi cu toiege. Adevărul este că deși carnea este încă în cel credincios, el are de asemenea natura cea nouă, și prin aceea el este privit de Dumnezeu. El are Duhul lui Hristos ca să îl călăuzească și de aceea el poate fi așezat în siguranță sub har; căci până la urmă, harul este cel care îl supune. Dacă oamenii vor argumenta cu acest fapt, vor argumenta cu versetul citat la început.

    „Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14 .

    Oameni care nu sunt născuți din nou ar putea să încerce să folosească harul ca un înveliș pentru răutate, însă acesta nu este un motiv pentru negarea adevărului afirmat în acest verset. Ce adevăr există care să nu fi fost folosit în mod abuziv de oamenii răi?

    Ne arată Scriptura cum îl ține harul pe credincios în ordine, astfel încât el să Îi placă lui Dumnezeu?

    Da. Tit 2:11-15 ne oferă răspunsul. În creștinism harul nu doar salvează, ci și învață, și ce învățător eficace este! Nu doar ne umple capul cu reguli sau reglementări reci, ci ne aduce inimile sub influența dragostei lui Dumnezeu, care determină supunere. Învățăm ce Îi este plăcut Lui, așa cum este arătat în Isus și, având Duhul, începem să trăim viața cumpătată, dreaptă și evlavioasă.

    Este o mare diferență între o familie de copiii ținuți în ordine prin teama de nuiaua neascultării și aceia care locuiesc într-o casă unde domnește dragostea. În prima ar putea domni ordinea, însă va sfârși într-o explozie puternică atunci când copiii vor crește mari. În ultima nu există doar ascultare, ci și un răspuns fericit la dorințele părinților, rodul afecțiunii cordiale.

    Dumnezeu Își conduce copiii Săi pe principiul dragostei și nu pe principiul nuielei sau al toiagului.
    Domnul să ne ajute să ne trăim viețile în fericita conștiență a acestui fapt!

    sursa : http://comori.org/articol.php?nr=272&sub=0

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s