„Viziunea” lui Hristos – Matei 4.23-25

1. Preocupările din viziunea Sa:

a. suflet şi trup

Înainte ca Hristos să predice altora despre responsabilităţile ucenicilor El Însuşi a arătat o preocupare atât pentru sufletele oamenilor cât şi pentru trupurile lor. Cele două mandate sunt precizate în Scriptură. Detalii aici.

Nu există nici un fel de tensiune între preocuparea pentru sufletele oamenilor şi preocuparea pentru trupurile lor. Dumnezeu le-a creat pe ambele, îi pasă de ambele şi se ocupă de ambele. Aici sunt dovezi ale importanţei trupurilor noastre. Teoria gnostică potrivit căreia trupurile noastre nu sunt importante este nebiblică. Vezi și aici.

Oamenii sunt fiinţe unitare şi sufletul nu poate fi separat de trup într-o distincţie foarte clară. Acest lucru se observă şi în lucrarea Domnului cât şi în faptul că Dumnezeu ne cere să fim ai Lui trup şi suflet.

Astăzi creştinii evanghelici, în special fundamentaliştii şi conservatorii, au o atitudine de neimplicare socială vinovată fiindcă Dumnezeu a legat binecuvântarea noastră de ajutorul material dat celor nevoiaşi. Vezi aici.

b. teorie şi trăire

Mentalitatea de pendul  în care trăim astăzi este o mare frustrare pentru mine. Datorită faptului că aşa de mulţi oameni au vorbit fără să fi făcut nimic noi am mers la celălalt capăt al pendulului şi am început să propovăduim că astăzi avem nevoie de fapte, nu de vorbe. Nimic mai greşit.

Concluzia mea este că ar trebui să ne oprim din a pune în opoziţie, în mod fals şi prostesc, trăirea şi vorbirea – fiindcă ambele sunt la fel de necesare. Biblia ni le cere pe amândouă, Hristos le-a avut pe amândouă şi noi trebuie să le practicăm pe ambele. Oricare dintre cele două extreme este greşită: doar a predica e greşit dacă nu trăieşti dar la fel de greşit este a crede că sfinţirea personală e tot ceea ce îţi cere Dumnezeu.

Mai multe detalii aici şi aici despre modul în care se leagă teoria de practică.

c. sinagoga şi societatea (sau interior şi exterior)

Hristos se ocupa atât de oamenii care frecventau sinagogile şi acolo explica Scripturile învăţându-i din ele. Pe de altă parte Hristos lucra şi în exterior, mergând în societatea seculară a vremii şi propovăduind Evanghelia pocăinţei.

Această paradigmă a lucrării lui Hristos trebuie să fie prezentă oriunde: preocuparea pentru cei din interior, cei educaţi religioşi şi preocuparea pentru cei din exterior, pentru oamenii care trăiesc în societatea seculară. Ambele categorii de oameni trebuiesc atinse cu mesajul lui Dumnezeu.

2. Priorităţile din viziunea Sa:

a. sufletul şi apoi trupul

Este necesar de precizat că Hristos se ocupă în primul rând şi în special de sufletele oamenilor şi acest lucru se observă prin activităţile lui spirituale: învăţa, propovăduia şi exorciza. 

Preocupările lui Hristos pot fi enumerate astfel: învăţa evreii, propovăduia Evanghelia, exorciza îndrăciţii şi vindeca bolnavii. Se observă preponderenţa lucrărilor spirituale.

Investim enorm de mult pentru trupurile noastre. Investim mult pentru stomac şi plătim mult pentru mâncare. Investim mult în haine şi comsetice pentru ca să arătăm bine. Investim mult pentru confortul din casele noastre. Investim mai mult pentru trup decât pentru suflet şi asta este o mare problemă fiindcă este o inversare a priorităţilor.

Preocuparea lui Hristos pentru trup a fost conform cu normalitatea. Era normal ca oamenii să fie sănătoşi şi liberi de stăpânirea duhurilor rele fiindcă Hristos restaura oamenii după modelul creat de Dumnezeu.

Prioritatea pentru suflet este logică: nu este de nici un folos ca un om să meargă sănătos, îmbrăcat bine şi cu buzunarele pline de bani în iad, cu sufletul pierdut. Un om poate fi sănătos şi să meargă în iad. Dar un om poate fi bolnav şi totuşi cu sufletul vindecat aşa că va merge în rai. Sufletul are prioritate.

b. teoria şi apoi practica

Prioritar în lucrarea lui Hristos a fost teoria. Practica a fost inevitabilă şi un element crucial în lucrarea lui dar prioritate a avut-o predicarea şi învăţarea.

Degeaba trăieşti cum trăieşti dacă omul nu aude Evanghelia! Poţi trăi impecabil – omului nu i se iartă păcatele. El nu vede în faptele tale bune posibilitatea îndreptăţirii prin credinţă oricât de strălucit ai fi în faptele şi comportamentul tău. Omul nu poate vedea în faptele tale că Hristos a murit, că există şansa ca păcatele să-i fie iertate, etc. A trăit cumtrebuie nu mântuieşte pe nimeni. Omul nu primeşte credinţa prin vederea comportamentului creştinilor.

Nu există nici un fel de superioritate a trăirii faţă de propovăduire. Cel puţin în ce priveşte mântuirea şi creşterea spirituală metoda aleasă de Dumnezeu este vorbirea – fie că e vorba de predicare în cadrul bisericii, fie că e vorba de mărturisire şi evanghelizare în cazul celor care nu sunt mântuiţi. Întotdeauna şi exclusiv – credinţa vine în urma auzirii şi nu a vederii. 

c. sinagoga şi societatea (sau interior şi exterior)

Pentru Hristos, şi mai târziu pentru ucenici şi Biserică, prioritar a fost învăţarea ucenicilor sau edificarea sfinţilor. Mai apoi a urmat evanghelizarea necredincioşilor. Logica este simplă: oameni imaturi şi fără tărie sufletească care să aibă ca bază adevărul – nu vor fi în stare să evanghelizeze în mod corect, coerent şi convingător.

Instruirea şi edificarea credincioşilor este o parte indispensabilă pentru evanghelizarea necredincioşilor. Hristos s-a ocupat cel mai mult de ucenicii Săi şi împreună cu ei ieşea în exterior la cei necredincioşi. Oricare dintre aceste două extreme este greşită: preocuparea exclusivă de edificarea credincioşilor sau preocuparea exclusivă pentru evanghelizarea necredincioşilor.

3. Producerea viziunii Sale

a. Hristos nu s-a limitat la un sat sau două – locuri în care să dezvolte o lucrare locală ci a străbătut Galileea, sat după sat. Cu aceeaşi misiune i-a binecuvântat şi responsabilizat pe ucenicii Săi.

b. În plus Hristos se apropia de Hristos atât în public cât şi în privat. Învăţa în sinagogi, predica mulţumilor dar mergea şi la cei bolnavi şi îndrăciţi care aveau nevoie de vindecare. El a umblat printre oameni.

4. Principii pentru realizarea misiunii Sale

Aici aş vrea să amintesc câteva lucruri despre vindecările lui Hristos pentru a face o comparaţie între ceea ce El şi ucencii Săi au făcut şi ce se întâmplă astăzi în mişcările carismatice.

a. Hristos nu făcea spectacol cu vindecările. O dovadă a faptului că astăzi mişcările care promovează minunile sunt lipsite de prezenţa lui Dumnezeu este atmosfera de spectacol.

b. Hristos nu a făcut din vindecare preocuparea numărul 1. Acest principiu este terfelit de către marii vindecători ai vremii noastre. Conferinţe, denominaţiuni, oficii şi biserici sunt formate în jurul acestui lucru: a minunilor.

c. Hristos vindeca orice boală, instant, complet, vizibil şi definitiv. Cei care erau vindecaţi de El erau vindecaţi pe loc, vindecăţi deplin şi vindecaţi pentru totdeauna. Nimeni nu avea dubii cu privire la autenticitatea vindecărilor Sale.

d. Hristos vindeca fără condiţii. Deşi Hristos i-a plăcut să lucreze într-o atmosferă a credinţei El a vindecat oameni fără să le ceară nimic în schimb – nu le-a cerut să facă donaţii ca simbol al credinţei sau alte acţiuni de genul acesta.

5. Produsul viziunii Sale

Oamenii vorbeau despre El. Primul lucru pe care oamenii îl au nevoie este să audă de Hristos. Şi misiunea noastră principală este să vorbim despre El. Vorbăria goală în jurul la tot felul de subiecte marginale în timp ce oamenii se pierd este o nebunie. Nevoia reală a oamenilor poate fi împlinită doar  în Hristos aşa că El trebuie predicat.

Oamenii aduceau pe alţii la El. Misiunea ucenicilor lui Hristos şi a tuturor celor care experimentează mântuirea, eliberarea şi vindecarea este să aducă şi pe alţii. Dacă ai trăit în mod real experienţa atingerii lui Hristos atunci nu vei putea rămâne indiferent şi fără dragoste faţă de cei care sunt aşa cum tu ai fost.

Oamenii Îl urmau pe El. Aici Scriptura precizează un fel de imagine a ceea ce avea să fie Biserica. Oamenii au călcat barierele religioase, geografice şi rasiale şi Hristos a fost Persoana în jurul căruia s-au polarizat toţi. El a fost forţa de atracţie şi focalizarea lor. Hristos îşi face un popor în care toate aceste bariere dispar.

6. Pretextul misiunii Sale

Scopul pentru care Hristos a făcut toată lucrarea Sa a fost pentru a inaugura şi a avansa Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Scopul lui a fost ca Dumnezeu să fie înălţat peste toate ca şi Dumnezeu, Creator suveran absolut, Legiuitor şi Judecător al întregului pământ.

Scopul vindecărilor şi a predicării a fost evidenţierea puterii lui Dumnezeu, calităţii lui de Dumnezeu, Creator şi Stăpânitor şi o exprimare a realităţii viitoare din Împărăţia lui Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s