Punerea mâinilor apostolilor/ucenicilor

1. Anania își pune mâinile peste Saul și ucenicii din Antiohia peste Saul și Barnaba. Timotei primește un dar prin punerea mâinilor cetei prezbiterilor. În toate cazurile avem de-a face cu oameni care nu sunt apostoli.

2. Originea mentalitățor de tip cesaționist și carismatic (pentru că se aseamănă izbitor) au origini umaniste profunde (e normal să atribuim prin fire autoritate excesivă omului), legături strânse cu spiritul bisericilor tradiționale (care promovează transmiterea prin „ungere” a unei puteri, autorități etc,) și cu mentalitatea păgână a lui Simon Magul care vede o legătură prea strânsă între venirea Duhului și punerea mâinilor. Biblic vorbind, sursa doctrinei e în gândirea lui Simon. Cine zicea că cesaționiștii și carismaticii nu au nimic în comun? Au în comun extremele.

3. Care este deci SCOPUL și apoi SEMNIFICAȚIA acestei practici?

a. Conform narațiunii cărții și contextului în care evreii acceptau cu greu ideea încorporării în Biserică a tuturor etniilor – Dumnezeu, cu scopul de a păstra UNITATEA, folosește aceeași oameni, pentru a confirma aducerea tuturor etniilor și categoriilor de oameni în Biserică mărturisind prin dăruirea Duhului Sfânt (Fapte 11.17-18; 15.8). Pentru acest motiv în Fapte 2 nu găsim „nevoia” de apostoli – pentru că majoritatea erau evrei și nu doar pentru că nici ei nu erau botezați cu Duhul.

Nicăieri nu găsim scris că prin această practică se confirma autoritatea apostolilor. Dumnezeu avea scopuri mult mai mari decât promovarea apostolilor și confirmarea oficiului, darului și persoanei lor.

b. Conform ideilor congregaționaliștilor (pe unele trebuie să le acceptăm toți – ca și preoția tuturor credincioșilor, concept accentuat de baptiști în mod special) apostolii erau reprezentanți ai Bisericii. Nu e vorba de o autoritate apostolică care are puteri și autoritate exclusivistă ca și cum ceilalți nu ar putea să facă și ei la fel. E vorba de oameni aleși ca să facă în mod dedicat și special lucrarea lui Dumnezeu.

c. Este clar că Duhul Sfânt alege și trimite oameni pentru o lucrare specifică. Deși biserica duce misiunea ei mai departe Dumnezeu alege să lucreze masiv prin câțiva oameni. De aceea dedică Biblia mult spațiu lor. Dar acest adevăr al alegerii și trimiterii speciale nu distruge realitatea că și ceilalți credincioși au aceleași responsabilități și daruri ca și cele avute de apostoli. Diferența e că apostolii erau full-time în lucrare și de aceea sunt proeminenți și sunt în fruntea Bisericii.

4. Se speculează abundent, pe lângă și nu din textul biblic, că cei care au folosit practica au fost sub autoritatea apostolilor. Însă. Biblia pur și simplu nu spune asta. Nu e o rezolvare așa simplă să speculezi acest lucru în toate cazurile din Fapte unde altii decât apostolii sunt găsiți evanghelizând, făcând minuni, exorcizând, profețind, luând decizii importante pentru biserică și lucrare, botezănd.

5. Există în Fapte un paradox: o lucrare a Duhului în legătură directă cu un anumit om excluzându-i pe toți ceilalți (Petru în Fapte 10-11, Filip în Fapte 8 cu famenul etiopean; Anania în Fapte 9 cu Saul) și o cooperare a apostolilor cu prezbiterii și toți credincioșii sau a credincioșilor cu conducătorii lor (Fapte 6.3,5; 11.22,29-30; 13.2-4; 15.22-23). De aceea trebuie să le păstrăm împreună în tensiune. Pavel argumentează abundent în Galateni 1 și 2 pentru individualism și tot acolo stabilește relația cu biserica și ceilalți apostoli.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s