Ev. după Isus: pseudo-convertire

Ioan 4 conține una dintre cele mai frumoase conversații din toată Scriptura. Aici Domnul îi oferă mântuirea unei femei declasate, la fel cum i-ar oferi un pahar cu apă dar oferta aceasta nu trebuie interpretată greșit, drept un mesaj superficial.

Isus trebuia să treacă prin Samaria dar asta nu era o necesitate geografică. Iudeii nu treceau niciodată pe acolo pentru că samaritenii erau considerați mai necurați ca neamurile. Isus rupe bariere seculare.

În acea cultură bărbații nu se adresau public femeilor. Mai mult Isus cere să bea apă din vasul unei femei declasate, ostracizate de societate care avea un vas “necurat”. El zdruncină bariera rasială.

Har ieftin? Deși femeia a cerut apa vie despre care vorbea Isus, El nu i-a dat-o pur și simplu. Ea a cerut-o și probabil că ar fi acceptat-o însă Isus nu a urmărit o pseudo-convertire ieftină. El știa că încă nu e gata pentru apa vie.

Isus nu a aprobat niciodată vreo formă de har ieftin. EL nu oferea viața veșnică ca pe un adaos la viața plină de păcate nemărturisite. El a venit să scape de păcat, nu ca să confere nemurirea oamenilor în robia păcatului.

Confruntare. Domnul îi arată că nu poate să-și acopere păcatul. Voința de a accepta recunoașterea caracterului real și odios al păcatului este o manifestare a adevăratei sete spirituale.

Deși femeia încearcă să împăienjenească viziunea păcatului ei prin răspunsul scurt “n-am bărbat”, Isus îi dă detalii și îi arată că știe totul despre păcatele ei. Desigur că ar fi preferat să ascundă totul! Așa cum obișnuiesc oamenii, femeia deschide subiecte neesențiale însă Hristos o confruntă cu adevărata ei nevoie – iertarea.

Transformare. Obiectivul mântuirii este acela de a produce un închinător adevărat. Hristos arată femeii samaritence că obiectivul în mântuirea celor pierduți era închinarea.

Nu trebuie scăpată din vedere importanța acestei invitații, pentru că ea demască ideea falsă că Isus a oferit viața veșnică fără a face nici o solicitare cu privire la predarea spirituală. Chemarea de a se închina Tatălui în duh și în adevăr era o chemare clară la cea mai profundă și cuprinzătoare supunere spirituală.

Mărturia. Femeia manifestă toate carcteristicile unei convertiri adevărate. Ea recunoaște pe Isus drept Mesia, și-a dat seama de nevoie din viața ei și acum cheamă pe alți oameni la Hristos.

În calitate de nouă credincioasă primul ei impuls a fost acela de a merge și de a le spune altor oameni despre Hristos.

Concluzii:

Cei care refuză să-și recunoască păcatul au găsit în El un Judecător nu un Mântuitor. El nu a dat niciodată unor astfel de oameni vreo încurajare, mângâiere sau vreun motiv de speranță.

Pe de altă parte cei care-și mărturisesc păcatul vor găsi un Mântuitor gata să-i primească, să-i ierte și să-i elibereze de păcat.

Articol inspirat in urma citirii cartii Evanghelia după Isus, de John MacArthur (capitolul 3).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s