Ev. după Isus: mântuirea

Mi-e teamă că mulțimile care astăzi umplu băncile bisericilor din cadrul principalelor confesiuni evanghelici se vor număra printre aceia care vor sta uluiți în ziua judecății înaintea Lui când vor afla că nu sunt incluși  în Împărăție.

Voi prezenta în continuare 9 concepții greșite, des întâlnite între evanghelici, despre mântuire:

1. Mântuirea este doar îndreptățire. Scriptura însă ne învață că mântuirea nu este izolată de regenerare, sfințire și glorificare. Biblia ne arată că dovada lucrării lui Dumnezeu în noi este roada inevitabilă a unei vieți transformate (1 Ioan 3:10).

Credința care nu are ca rezultat o viață neprihănită este moartă și nu mântuiește pe nimeni (Iacov 2:14-17). Cei care își spun creștini dar le lipsește roada adevăratei neprihăniri nu vor avea nici o dovadă că sunt mântuiți (1 Ioan 2:4).

2. Mântuirea este un eveniment trecut. Nu asta ne învață Scriptura. Ea ne învață că mântuirea este un proces continuu.  Ea  este lucrarea lui Dumnezeu prin care suntem făcuți asemenea chipului Fiului Său. Semnul adevăratei îndreptățiri este perseverarea în neprihnire (Matei 10:22)

3. Mântuirea este intelectuală. Unii cred că supunerea este facultativă, că purtarea nu are de a face nimic cu starea lor spirituală și că transformarea este opțională. Nu trebuie să existe renunțare la păcat, o schimbare a modului de viață și nici o predare – nici măcar acordul de a-L recunoaște pe Isus ca Domn.

Aceasta nu este Evanghelia lui Hristos. Credința nu este o simplă înțelegere a faptelor și o consimțire intelectuală. Ea nu poate fi separată de pocăință, de predare și de o dorință supranaturală de a te supune.

4. Mântuirea nu trebuie pusă sub semnul întrebării. Consilierii sunt învățați în seminarii din domeniul evanghelizării să spună celor ”convertiți” că orice îndoială cu privire la mântuirea lor este satanică și trebuie alungată.

Ce gândire eronată! Scriptura ne îndeamnă să ne examinăm pentru a stabili dacă suntem în credință (2 Corinteni 13:5, 2 Petru 1:10, Luca 6:44)

5. Mântuirea este o simplă decizie. Ascultă la prezentarea tipică a Evangheliei în zilele noastre. Vei auzi cum păcătoții sunt imporați cu cuvinte de felul următor: “Acceptă-L e Isus Hristos ca Mântuitor personal”; “Cheamă-L pe Isus în inima ta”; “Invită-L pe Hristos în viața ta” sau “Ia o decizie pentru Hristos”.

Poate că ești atât de obișnuit să auzi aceste expresii, încât te va suprinde să afli că nici una din ele nu se bazează pe terminologie biblică. Ele sunt produsul unei evanghelii diluate. Aceasta nu este Evanghelia după Isus. Mântuirea fixează rădăcina care va produce cu siguranță roade.

Nu există fapte premergătoare mântuirii, care să fie necesare pentru mântuire sau care trebuie împlinite, ca o parte a acesteia. Însă cred că adevărata mântuire nu poate să nu producă și nu va întârzia să producă fapte ale neprihănirii.

6. Mântuirea înseamnă doar mântuire nu și domniei lui Hristos. Credința într-un Isus care este Mântuitor însă nu și Domnul este o credință autofabricată. Isus care mântuiește este Domnul – nu există altul. (Luca 6:46) Unii acuză că a-L face pe Isus Domn al vieții tale este o faptă deci se exclude ca o necesitate pentru mântuire.

Însă, nu noi Îl facem pe Hristos Domn; El esteDomn! Respingerea autorității lui suverane nu este altceva decât necredință iar recunoașterea Lui ca Domn nu reprezintă un merit al omului după cum nici pocăința (2 Timotei 2:25) și nici credința (Efeseni 2:8-9) nu sunt un merit. Nu este,așadar, nici o mântuire care se primește fără recunoașterea lui Isus ca Domn (Fapte 16:31, Romani 10:9, Fapte 2:36).

7. Mântuirea poate să există și în viața “creștinilor carnali”. Până de curând o astfel de cocepție a fost străină de teologi dar acum a devenit o premisă centrală a unei mari părți a bisericii de astăzi. Se crede, contrar învățăturii Scripturilor, că un creștin poate continua în a trăi, iubi, proteja și a se scălda în aceleași păcate de dinainte de “convertire”.

8. Mântuirea este har și niciodată Lege. Diviziunea între epoca Legii și cea a harului a produs haos în teologie și a contribuit la confuzie în doctrina mântuirii. Este necesar, desigur, să se facă o distincție între har și Lege dar este greșit să se tragă concluzia că Legea și harul se exclud reciproc în programul lui Dumnezeu din orice epocă.

De fapt programul lui Dumnezeu din totdeauna a inclus elemente ale Legii și elemente ale harului. Harul este puterea pe care ne-o dă Dumnezeu să împlinim sarcinile Noului Legământ.

9. Mântuirea nu înseamnă ucenicie. Se face o distincție nebiblică între mântuire și ucenicie. Nici o distincție nu a contribuit atât de mult la subminarea autorității mesajului lui ca aceasta. Când Isus s-a adresat mulțimilor El a cerut ca oamenii să se lepede de ei, să ia crucea și să lase totul (Luca 14:26-27, 33).

În vremurile de persecuție și în zilele de greutăți, cei ce sunt în procesul de a deveni creștini socotesc cu seriozitate prețul uceniciei înainte de a lua crucea Nazarineanului. Evanghelia pe care Hristos a propovăduit-o a fost o chemare la ucenicie, chemarea de a-L urma pe El în ascultare supusă, nu numai chemarea de a lua o hotărâre și de a rosti o rugăciune.

P.S. Articol inspirat din cartea “Evanghelia dupa Isus” de John MacArthur (Prolog și capitolul 1).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s