Aproape creștin (1)

Sunt multe lucruri necesare dar care nu sunt dovezi ale mântuirii. Problema este că mulți oameni, dintre ei creștini, își justifică mântuirea prin aceste dovezi false.

Siguranţa mântuirii este importantă și de dorit dar o siguranţă falsă a mântuirii nu este de nici o valoare!

1. Un om poate avea o sumedenie de cunoştinţe, altfel spus multă lumină. el poate şti multe lucruri despre Dumnezeu şi despre voia lui, poate şti multe despre Hristos şi căile Sale, dar cu toate acestea să fie doar un “aproape creştin”.

a. Apostolul ne spune despre unii care “măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu” (Romani 1:21).

b. Nu orice cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos conduce un suflet în viaţa veşnică. Altfel de ce ar mai pieri demonii? Ei au mai multă cunoaştere a lui Dumnezeu decât orice om de pe faţa pământului.

c. Fariseii erau posesorii unei cunoaşteri superioare: “tu, care te numeşti Iudeu, care te reazemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui” (Romani 2:17). Totuşi, ei erau o generaţie de ipocriţi.

Dar mai este cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos care mântuieşte, cunoaştere care include consimţământul minţii dar şi consimţământul voinţei. Dar a şti pentru a practica această ştiinţă – iată care este cerinţa Evangheliei, şi ceea ce face un om să fie un creştin deplin. Oricâtă cunoaştere ar avea un om despre Dumnezeu şi despre Domnul Iisus Hristos, dacă această cunoaştere nu este una mântuitoare (cunoaştere însoţită de afecţiune şi aplicaţie), persoana respectivă este doar un “aproape creştin”.

2. Un om poate avea daruri remarcabile şi măreţe, chiar daruri spirituale, şi cu toate acestea să nu fie decât un “aproape creştin”.

a. Balaam a făcut o rară şi limpede profeţie referitoare la Hristos, şi totuşi el nu a beneficiat de pe urma lucrării lui Hristos.

b. Iuda avusese daruri speciale; el fusese un predicator al Evangheliei. Iar Domnul nostru Iisus Hristos nu l-ar fi pus la lucrare şi nici nu l-ar fi făcut potrivit pentru lucrare.

c. Cărturarii şi Fariseii erau oameni ai darurilor măreţe, şi totuşi despre ei se scrie: “unde este înţeleptul? Unde este cărturarul?” (1 Corinteni 1:20).

d. “Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Corinteni 1:18). Cine sunt cei care pier? Cine este înţeleptul şi învăţatul? Atât grecul cât şi iudeul, pentru că ei sunt numiţi “cei care pier”.

Trebuie sã ştiţi cã nu darurile îl fac pe un om sã fie creştin, ci harul. Iatã motivele:

1. Darurile sunt în general rezultatul lucrãrii comune a Duhului.Un mãrturisitor lipsit de har poate avea daruri mai însemnate decât cel mai sfânt dintre credincioşi: el se poate ruga, poate predica, poate împlini, în mod exterior, o sumedenie de porunci.

2. Darurile sunt spre folosul şi binele altora, ele fiind date în mod specific în acest scop. Un croitor necinstit poate sã producã un costum care sã se potriveascã pentru trupul unei persoane cinstite.  Eficacitatea cuvântului nu depinde de autoritatea celui care îl rosteşte, ci de autoritatea lui Dumnezeu care binecuvânteazã acel cuvânt.

3. Capacitatea de a schimba inima omului este dincolo de puterea celor mai mari daruri pe care un om le poate avea. Un om poate predica la fel ca apostolii, se poate ruga ca şi un înger şi totuşi el poate avea inima unui diavol. Harul şi numai harul poate schimba inima omului. Cele mai însemnate daruri nu o pot schimba, dar cea mai micã dozã de har este capabilã de a produce aceastã schimbare.

4. Multe persoane au mers în iad încãrcate cu daruri. Fãrã îndoialã cã Iuda avusese daruri speciale; el fusese un predicator al Evangheliei.

5. Darurile pot scãdea şi pot pieri: ele nu rãmân dincolo de limitele stricãciunii. Fãrã îndoialã cã harul nu va pieri niciodatã, dar darurile vor înceta. Harul este incoruptibil, însã darurile sunt coruptibile. darurile ne îmbogãţesc faţã de oameni, dar harul este ceea ce ne face “bogaţi înaintea lui Dumnezeu”.

3.  Un om poate face o mărturisire de credinţă măreaţă, poate face multe fapte exterioare de evlavie, dar să fie totuşi doar “aproape creştin”

Dovezi:

1. Dacã un om poate avea o pretenþie de credinþã, dar nu a avut inima lui schimbatã niciodatã şi nici starea lui spiritualã îmbunãtãţitã, atunci se poate spune cã el este un mãrturisitor impresionant, dar nu este decât un “aproape creştin”.

2. Un om poate face o mãrturisire religioasã şi sã trãiascã într-o formã de evlavie ipocritã. El este ca şi acele multe persoane care aratã bine la exterior, dar totuşi au plãmânii distruşi. Sau ca un mãr care are coaja, partea exterioarã, foarte frumoasã, dar miezul lor este putred.

3. Obiceiurile şi moda pot face dintr-un om unul care pretinde a fi creştin. Şi pot fi mulţi cei care poartã un veşmânt sau altul, dar nu pentru cã le ţine mai bine de cald sau pentru cã astfel ar fi mai bun decât alt veşmânt, ci numai din cauza modei, pentru a se mândri.

4. Dacã mulţi ar putea pieri, deşi fac o mãrturisire a evlaviei, atunci un om se poate pretinde credincios, şi totuşi sã nu fie decât “aproape creştin”. Pretenţia de a fi credincios nu îl va feri nicidecum pe un om de la pieire, dupã cum a pune unui vapor numele “Siguranţã” sau “Vitezomanul” nu îl va feri de scufundare.

a. “Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 7:21), ceea ce arată că nu oricine face o mărturisire a lui Hristos va fi considerat prin aceasta a fi un adevărat ucenic al lui Hristos.

b.  Şi ce mărturisire evlavioasă a avut Iuda! El L-a urmat pe Hristos, a lăsat totul pentru Hristos, a predicat Evanghelia lui Hristos, a scos demoni în Numele lui Hristos, a mâncat şi a băut la masă cu El. Cu toate acestea, Iuda a fost un ipocrit.

c. “Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtaţi numele lui Israel, şi care aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, care aţi jurat pe Numele Domnului, şi care chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!” (Isaia 48:1).

A-L pretinde pe Hristos este echivalent cu a-L avea atunci când nimeni nu se dezice de El, dar a-L mărturisi pe Hristos reprezintă a stărui înaintea Lui şi a suferi pentru El, atunci când ceilalţi I se opun.

4. Mergând mai departe, un om poate ajunge departe în opoziţia sa faţă de păcat, şi totuşi să nu fie decât “aproape creştin” –

a. un om poate fi convins de păcat, şi totuşi să nu fie decât un “aproape” creştin, fiindcă poate fi raţională, poate fi alungată din inima omului, şi poate veni dintr-o conştiinţă naturală.

b. un om poate chiar să jelească pentru păcat, şi totuşi să nu fie decât “aproape creştin”. Astfel a făcut Saul. Astfel a făcut Esau, la pierderea dreptului său de întâi născut.

c. un om poate face o mărturisire generoasă cu privire la păcatele sale, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi a oamenilor, şi totuşi el să rămână doar “aproape creştin”. Cât de autentic şi-a mărturisit Saul păcatul său înaintea lui David?

d. un om poate să renunţe la păcat, şi totuşi el să nu fie decât “aproape creştin”.Simon magul, când îl aude pe Filip predicând lucruri legate de Împărăţia lui Dumnezeu, îşi abandonează ocupaţia de vrăjitor, şi crede.

rezumat din Matthew Mead – Aproape creștin
Anunțuri

Un gând despre “Aproape creștin (1)

  1. Cred ca, mai ales in Romania, dar si in multe alte tari, s-ar impune ca o trezire spirituala sa inceapa prin definitia cuvantului „crestin”. Am intrebat oamenii, ce inseamna sa fii crestin si ce ne face sa ne spunem crestini. Atat de multa nestiinta nu cred ca mai gasim in alt domeniu. 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s