Aproape creștin (5)

15. Un om poate avea Duhul lui Dumnezeu și totuși să fie doar „aproape creștin!

a. Balaam a avut Duhul lui Dumnezeu când a binecuvântat pe Israel. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el” (Numeri 24:2).

b. Cu Iuda a fost la fel, pentru că prin Duhul Sfânt el a putut scoate demoni. El a fost unul dintre cei care a venit la Hristos, spunând: “Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău” (Luca 10:17).

c. Şi Saul a avut parte de aceeaşi experienţă: “iată că i-a ieşit înainte o ceată de prooroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi el a proorocit în mijlocul lor” (1 Samuel 10:10).

Este un fel de a avea Duhul Sfânt care este un semn sigur la cei sfinţi. Acolo unde Duhul Sfânt este fundamentul primordial şi eficient al harului şi sfinţirii, al reînnoirii şi regenerării inimii, acolo unde Duhul este un lucrător cu putere, ajutând în neputinţele sufletului astfel încât supunerea lui să fie pentru totdeauna.

Dar nu orice om care are Duhul îl şi are în această modalitate, întrucât:

1. Un om poate avea Duhul numai într-un mod pasager, trecător, nu într-un mod statornic. Duhul este oriunde El locuieşte, dar El nu locuieşte oriunde se află la un moment dat.

2. Un om poate avea Duhul Sfânt, şi totuşi să nu fie născut din Duhul. Orice creştin adevărat este născut din Duhul. Un ipocrit poate avea darurile Duhului, dar nu şi harurile Acestuia.

3. Un om poate avea Duhul numai ca pe un duh de robie, şi numai spre robie. Duhul robiei este o lucrare a Duhului Sfânt prin intermediul Legii, convingând conştiinţa omului de păcat şi de blestemul Legii, şi lucrând în suflet o conştientizare asupra mâniei lui Dumnezeu încât determină acea persoană să fie terorizată când se gândeşte la Dumnezeu.

4. Un om poate avea Duhul lui Dumnezeu lucrând în el, şi totuşi se poate opune acestei lucrări. Ni se spune despre evrei că ei: “Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt” (Isaia 63:10).

5. Un om poate avea Duhul, şi totuşi să săvârşească păcatul de neiertat: el poate avea Duhul Sfânt şi totuşi să păcătuiască tocmai împotriva Duhului Sfânt; căci nimeni nu poate săvârşi acest păcat împotriva Duhului Sfânt, ci cel care are sau a avut parte într-un anume fel de El.

16. Un om poate avea credință și să nu fie decât „aproape creștin”

De aceea trebuie să ştii, cititorule, că există două feluri de credinţă, şi anume:

1. Există o credinţă mântuitoare. Aceasta este denumită “credinţa lucrării lui Dumnezeu”. Este rezultatul lucrării Duhului lui Dumnezeu în suflet. Este o astfel de credinţă care bizuie sufletul în întregime pe Hristos în ce priveşte harul, slava, iertarea, pacea, sfinţirea şi mântuirea. Este un act reunit al întregului suflet, în ce priveşte mintea, voinţa şi sentimentele, toate participând la unirea sufletului cu Răscumpărătorul atoatesuficient.

2. Există o credinţă comună, nemântuitoare, o credinţă temporară şi care se ofileşte; este credinţa lui Simon vrăjitorul, în opoziţie cu credinţa lui Simon Petru, căci:

În primul rând, credinţa multora este doar o credinţă temporară, durează doar pentru o vreme, apoi piere. Credinţa adevărată, mântuitoare, este credinţa celor aleşi de Dumnezeu, şi ea nu moare; ea poate eşua ocazional, dar nu este o regulă;

În al doilea rând, există o credinţă care rămâne la lucrurile generale, nu merge la lucruri specifice. Astfel, mulţi au o credinţă generală în ce priveşte Scriptura, şi totuşi nu au nici un fel de credinţă pentru a aplica promisiunea Domnului Iisus Hristos în mod personal.

În al treilea rând, există o credinţă care este bazată pe înţelegere mentală, nu pe voinţă. Ei cred că poruncile Lui sunt adevărate, dar nu le împlinesc; Astfel credinţa lor se bizuie pe cunoaştere, nu pe aplicare;

În al patrulea rând, există o credinţă fără experienţă; mulţi cred ce aud din zvonuri ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, dar niciodată nu simt puterea şi virtutea acestui Cuvânt acţionând asupra inimilor şi conştiinţelor lor.

În al cincilea rând, există o credinţă care se manifestă neînsoţită de o zdrobire a inimii, care nu profită de ocazie pentru a înmuia inima, aşa încât ea nu este o credinţă autentică.

În al şaselea rând, există o credinţă care nu transformă inima, o credinţă fără roade, care nu aduce cu ea noua creaţie în suflet, dar care îl lasă abandonat în starea de păcat şi moarte. Aceasta este o credinţă care face dintr-un om un mărturisitor cu gura, dar nu un credincios adevărat;

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s