Vor continua în veșnicie credința și nădejdea?

Nu știu de ce am crescut cu ideea, neconfruntată și neschimbată, că nădejdea și credința vor înceta în veșnicie, în timp ce dragostea, care le este superioară, va rămâne veșnic. Această concluzie am dedus-o sau cel puțin așa era susținută datorită versetului din 1 Corinteni 13

1 Corinteni 13:13 „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Spre surprinderea mea recentă, acest text nu afirmă așa ceva și există și explicații întemeiate pentru care nu face asemenea afirmații. Textul spun care este „cea mai mare” și nu care va continua în eternitate.

Privitor la nădejde: este adevărat că este un sens în care nădejdea nu mai este necesară în eternitate. Dar acela nu este singurul sens al nădejdii deoarece în 1 Corinteni 15.19 Pavel spune: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Într-un sens Pavel se așteaptă ca nădejdea să continue dincolo de această viață în bucuria continuă pentru ceea ce este sperat; pentru că este un sens în care dragostea nu este daor anticiparea a binecuvântării viitoare, o anticipare inutilă deodată ce acele binecuvântări au venit, ci o ancoră tare în Însuși Hristos. Nădejdea noastră este în Dumnezeu, în Hristos; și de aceea nădejdea continuă veșnic, deschizând o infinitate de profunzimi ale binecuvântării

Privitor la credință: este adevărat că într-un sens credința va fi înlocuită de vedere. Dar este un alt sens în care credința este simpla mulțumire încrezătoare în Dumnezeu, adânca apreciere pentru El, supunerea devotată Lui. Va fi vreun moment în următorii 50 de bilioane de ani când însăși baza prezenței în curțile celeste va fi altceva decât credința în harul lui Dumnezeu?

D.A. Carson, Showing the Spirit, p.72

Anunțuri

5 gânduri despre “Vor continua în veșnicie credința și nădejdea?

  1. Sper sa fiti doar un credincios care administreaza un blog si expune un anume punct de vedere,sper asta !? Daca sunteti ordinat ca si pastor ….., e jale ! Inventati crestinismul, cu asemenea pareri m-am intalnit pe vremuri la elevi de clasa a VII – a.

    Apreciază

  2. In ceea ce priveste teologia, sa-ti dai cu parerea doar ca sa fii original, asa ceva poate sa faca oricine, de-aceea si mi-am manifestat ingrijorarea in caz ca ati fi fost pastor! Nu sunteti, ok, puteti sa spuneti orice, ma gandesc ca de-aceea vi-ati facut blog ! Sa fi fost ordinat, as fi pus si eu niste intrebari. Asa, n-are rost, din ceea ce stiu in mediul neoprotestant este incurajata originalitatea, daca ati fi fost pastor, prin intrebarile mele as fi vrut sa-mi dau seama pana la ce nivel se poate merge cu originalitatea , doar atat !

    Apreciază

    1. Habar nu aveti despre ce vorbiti

      Deodată ce am pus un citat este clar ca nu e vorba despre originalitate. Puteți da un search pe Google sa aflați cine e autorul.

      Daca aveti impresia ca vreau sa intru in polemici legate de neoprotestantism vs …. (Whatever!) ati greșit adresa. Sunt destui evanghelici pasionați de acest sport. Ii puteți căuta.

      Sănătate din nou

      Apreciază

    2. Domnule Florin

      Voi pune la spam următoarele comentarii. Dumneavoastră sunteți cel care ați intrat pe acest blog cu afirmații neargumentate și un duh de polemică și zâzanie cu care nu vreau să interacționez. Păstrați-vă acuzațiile și luați sfaturile mele din comentariul anterior.

      La revedere.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s