Chemări pentru luarea de decizii

În ce mă privește cred că a provoca audiența să ia o decizie printr-o ridicare de mână sau, mai rău, prin a veni „la altar” este la fel de vinovat cu a ajuta audiența prin jocuri de lumini și muzică (coruri, orchestră, soliști, organiști etc). Din acest punct de vedere Biserica Emanuel din Oradea este foarte asemănătoare bisericii Salem. În fond se folosesc aceleași principii psihologice pentru manipulare a maselor deși manifestarea lor este diferită.

altar-call

Martyn Lloyd-Jones a scris convingător, spun eu, împotriva acestor practici (manipulare psihologică prin muzică, lumini, chemări la altar și ridicare de mâini). Voi prezenta pe scurt argumentele sale dezvoltate în cartea Preachers and Preaching:

1. Întâi, este greșit, cu siguranță, să pui directă presiune asupra voinței. Omul are intelect, afecțiuni și voință. Voința întotdeauna trebuie accesată prin minte, intelect, și apoi prin afecțiuni. Motivul meu scriptural este Romani 6.17 – „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.” Observați ordinea din afirmație. Ei au ascultat dar cum? Din inimă. Dar ce a mișcat inimile lor? A fost adevărul iar adevărul este oferit în mod primar minții.

2. Este greșit pentru că în final se produce o condiție în care ce determină răspunsul ommului nu este adevărul însuși ci, probabil, personalitatea evanghelistului, o frică generală vagă sau alt soi de influențe psihologice. Muzica (de asemenea) poate avea un efect de a crea o stare emoțională în care mintea nu mai funcționează așa cum ar trebui.

3. Al treilea argument este că predicarea Cuvântului și chemarea pentru decizie nu trebuie separate în gândirea noastră. Predicarea protestantă a condamnat și accentuat că sacramentul niciodată nu trebuie separat de predicare, că acesta este singurul mod prin care se evită noțiunile semi-magice și experiențele contrafăcute.

4. Această metodă poartă cu ea, cu siguranță, implicația că păcătoșii au puterea inerentă de decizie și auto-convertire. Dar aceasta nu poate fi reconciliată cu învățătura scripturală ca și cea din 1 Corinteni 2.14: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.”

5. Sugerez că există o implicație aici cum că evanghelistul cumva se află în poziția de a manipula Duhul Sfânt. Evanghelistul nu trebuie decât să facă apelul și rezultatele vor urma în mod inevitabil. Organizatorii așa de des sunt capabili să prezică numărul „rezultatelor.”

6. Mulți vor fi de acord că această metodă tinde să producă convingeri de păcat superficiale, sau chiar deloc. Oamenii de obicei răspund pentru că au impresia că făcând asta vor avea parte de anumite beneficii.  Ei nu vor să „piardă trenul” ( expresia folosită de unii predicatori britanici era „miss the boat”) deși nu sunt foarte siguri ce înseamnă aceasta.

7. Făcând aceasta încurajezi oamenii să creadă că acțiunea lor de a merge mai departe în va salva.  Aceasta este ceva ce trebuie făcut aici și acum, și este hotărârea care cu adevărat te salvează.

8. Nu este această practică bazată pe o neîncredere în Duhul Sfânt și puterea Lui și lucrarea Lui? Nu implică aceasta că Duhul Sfânt are nevoie să fie ajutat și sprijinit și suplimentat, ca lucrarea să fie îmboldită, și că nu o putem lăsa în mâinile Duhului? Nu văd cum această concluzie poate fi evadată.

9. Nu se ridică oare marea întrebare cu privire la regenerare? Acesta, pentru mine, este cel mai serios lucru dintre toate. Adevărata lucrare a convingerii de păcat, a regenerării, și a dăruirii darului credinței și a noii vieți este în exclusivitate lucrarea Duhului Sfânt. Petru în Fapte 2 expunea Scripturile și făcea aplicații. El nu s-a folosit de tehnici și nu a fost nici un interval între predica sa și apel. Petru nici nu a fost lăsat să-și termine predica. Măreața lucrare a convingerii a avut loc, și s-a manifestat, așa cum de obicei se arată pe ea însăși.

10. Continui prin a spune că nici un păcătos nu „decide pentru Hristos” vreodată. Acest termen „decide” întotdeauna mi s-a părut a fi de-a dreptul greșit. Un păcătos nu „decide” pentru Hristos; păcătosul „îl apucă” (en. flies) spre Hristos în neajutotarare și disperare deplină. Nici un om nu vine cu adevărat la Hristos până când nu se aruncă către El ca și singurul refugiu și speranță, singura cale de scăpare de acuzațiile conștiinței și condamnarea sfintei legi a lui Dumnezeu. Păcătosul convins nu decide mai mult pentru Hristos cât decide nenorocitul care se prinde de frânghia care îi este aruncată ca și singura cale de salvare. Termenul este în totalitate nepotrivit.

Însă suntem confruntați cu argumentul „rezultatelor.” Acest argument poate primi răspunsuri în mai multe feluri:

a. Nu trebuie să folosim argumente iezuite pentru a justifica metodele prin scop.

b. Ce procentaj din aceste „decizii” rămân? Am auzit un evanghelist care spunea că niciodată nu se așteaptă la mai mult de 1-10.

c. Este important să diferențiem între rezultate imediate și rezulatate pe termen lung. Este clar că în  ultimii douăzeci de ani nivelul de spiritualitate general în viața bisericilor a avut de suferit un declin serios. Acesta este efectul pe termen lung.

d. Am observat în întâlnirile lucrătorilor, și în conversațiile private cu mulți lucrători, că în general, lucrătorii au găsit problemele lor în creștere și nu că au descrescut.

e. Această practică a introdus un nou tip de mentalitate, o carnalitate care se exprimă într-un interes nesănătos în numere. De asemenea a dus la o dorință pentru emoționalism, și la o nerăbdare în timpul mesajului pentru că se așteaptă „chemarea” de la sfârșit pentru a vedea rezultatele.

f. Oamenii care organizează un astfel de tip de activități sunt capabili să prezică cu o acuratețe extraordinară numărul de răspunsuri și rezultate pe care le doresc. Aceasta este ceva de neînchipuit în relație cu lucrarea Duhului Sfânt. Niciodată nu știi ce va face Duhul Sfânt. Nu poți prezice, nu poți anticipa.

Martyn Lloyd-Jones,  Preaching & Preachers, Calling For Decisions

sursa fotografiei – unde găsiți câteva argumente puternice împotriva practicilor discutate în acest articol

Anunțuri

4 gânduri despre “Chemări pentru luarea de decizii

  1. Am o întrebare: Oare Duhul Sfânt nu poate lucra în ciuda manipulării umane? Oare Duhul Sfânt nu poate pur și simplu să ignore eschibițiile umane pentru a-Și duce până la capăt lucrarea? Oare Duhul Sfânt este constrâns de stângăcia umană? (Dacă ar fi fost așa, niciodată nu aș fi fost mântuit, cred). Unii predicatori mărturisesc faptul că melodiile de pe fundal nu sunt pentru manipularea auditoriului, ci pentru încurajarea (și de ce nu inspirarea, precum Elisei) lor ca vorbitori… A propos, oare versurile cântărilor nu transmit adevăruri evanghelice, dar aceste adevăruri sunt acompaniate de muzică? Atunci hai să scoatem muzica deoarece ne manipulează. Cred că legalismul bisericesc e mai adâncit în porii noștri decât am crede noi. Nimeni să nu-l judece pe un frate pentru libertatea sa și nici cel liber pe cel rob. Judecata este al lui Dumnezeu, El va judeca lucrarea fiecăruia! (Iacov 4:11,12). Doar ai zis să scriu ce-mi trece prin cap 🙂

    Apreciază

    1. Duhul Sfânt POATE lucra în ciuda manipulării, eschibițiilor și stângăciei umane. Întâi, una este să spui că Duhul Sfânt „poate” să facă asta și alta este să spui că Duhul Sfânt „face” într-adevăr asta. Doi, faptul că Duhul Sfânt „poate” face asta nu înseamnă că noi trebuie să ne comportăm oricum întrucât Duhul Sfânt oricum poate face asta. Trei, Duhul Sfânt a ales deja modul în care să „colaboreze” (ca să fiu puțin arminian) cu mădularele în trupul lui Hristos iar noi nu trebuie să-l ignorăm.

      Unii predicatori pot mărturisi absolut tot ceea ce ei doresc așa cum face oricine într-o țară democratică, nu? Însă a mărturisi un lucru poate fi diferit (și este în multe cazuri) de ceea ce este în realitate. EI pot spun că nu manipulează ci încurajează. Întrebare e dacă rezultatul este cel mărturisit de ei. Cazul lui Elisei merită o atenție aparte. Avem de-a face cu o altă activitate duhovnicească.

      Sigur că sunt acompaniate de muzică. Dar cântările nu sunt predici. Cred că asta trebuie să spună totul. Eu zic că a păstra predicarea curată și lipsită de orice artificii umane este cel mai simplu mod de a nu fi legalist sau pelagian. Chiar nu înțeleg în ce sens folosești termenul „legalist” mai sus. Legalism este dacă credem că oamenii sunt mântuiți pentru că le fredonăm în urechi cântări și le aruncăm în față pițipoance care încearcă să inducă vreo stare. Asta e legalism.

      Nu judecăm până când Biblia ne spune să nu judecăm, nu? Predicarea este una dintre cele mai importante (sau dacă nu cea mai importantă) responsabilitate în biserica locală. Oare ar trebui să ne ștergem la ochi și să spunem că nu vedem nimic din ceea ce se întâmplă?

      Apreciază

      1. Încurajarea/Inspirarea nu este pentru public, ci pentru el însuși (adică predicator. De aceea l-am adus în discuție pe Elisei) și oricum publicul poate fi manipulat prin multe alte metode, cum ar fi retorica impecabilă a predicatorului.
        Cred că discuția se reduce la întrebarea: să cânte corul pe fundal în timp ce se face chemarea sau să nu cânte? Nu cred că sunt argumente biblice pentru a infirma sau confirma o astfel de practică, ci doar psihologice. Iar argumentul psihologic al manipulării se pare că se folosește și în cazul infirmării rugăciunii comune, toți o dată. (Te-am manipulat prin acest exemplu?)
        Predicarea este cea mai importantă, căci Dumnezeu a ales această cale ca să-și transmită mesajul Evangheliei, însă nu despre predicare se vorbește aici, ci despre ,,decizia” celui din auditoriu. Dacă predicarea este făcută cu puterea Duhului (și atragerea Tatălui) atunci, cu sau fără muzică, omul va fi mântuit, însă dacă nu sunt împlinite aceste condiții atunci nicio schimbare nu se produce. Bătălia trebuie să se ducă pe planul predicării corecte d.p.d.v soteriologic și pneumatologic, nu pe însoțiri care nu pot fi confirmate/infirmate de Scripturi 🙂 Chiar îmi place discuția asta. Mi-ar fi plăcut să o fi avut tête-à-tête!

        Apreciază

      2. faptul că publicul poate fi manipulat prin multe alte metode nu înseamnă că îl voi manipula și prin metoda asta, nu?

        Discuția (din articol) nu se reduce la corul pe fundal. În general nu „agreez” corurile. Discuția se reduce la EXISTENȚA chemării nu la modul în care ea se face. Tocmai am precizat vreo 10 argumente iar ultimul link îți mai oferă încă pe atâtea. Sunt și argumente biblice și psihologice, logice și de care mai dorești tu. Noi suntem ființe raționale și avem psihic – aproape fiecare dintre noi 😀 … a nu ține cont de asta mi se pare grozav de greșit.

        Se vorbește despre chemarea de la sfârșitul predicii … chemarea pentru a lua decizii. Articolul nu vorbește despre a luarea deciziilor – care, de altfel, sunt indicate și foarte bune ci despre manipularea din predicare pentru a lua decizii (cu precădere, acel soi de decizie care pute și nu ține).

        Ce spun eu este că dacă predicarea este făcută prin puterea Duhului (și atragerea Tatălui) fiind Cristologică atunci nu va fi nevoie de muzică și nici de manipulări psihologice de tip (mă abțin) pentru a avea niște răspunsuri în public. Nu e nevoie de ele. De ce să împopoțonez atmosfera cu lucruri care nu sunt în Scriptură și să complic toată discuția?

        Vom fi și față în față … am o datorie :d

        (P.S. I enjoy you. Ignoră tonul polemic 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s