Hristos Marele Preot – Evrei 5.14-8.1-13

Isus mai mare decât îngerii – Evrei 1.4-14

Luarea aminte la Cuvânt – Evrei 2.1-4

Hristos mai prejos decât îngerii – Evrei 2.5-18

Isus mai mare decât Moise – Evrei 3.1-19 și 4-1.13

Pentru început vreau să arăt că nu intenționez deloc să fac o expunere finalului capitolului 5 și întregului capitol 6 deoarece este o paranteză în expunerea apostolului. Merită însă făcută o scurtă împărțire de paragrafe. Paranteza poate urma această structură: 1. Starea lor: 5.12-14; 2. Soluția pentru starea lor: 6.1-8; Sfat final: 6.9-20. Mai mult despre această secțiune aici.

Întorcându-ne la descrierea Marelui Preot, Isus Hristos, putem împărți următoarea porțiune din cartea Evrei în trei secțiuni principale: caracterul, chemarea și calificarea. Acestea trei sunt studiate de către apostol făcându-se mereu comparație cu preoția levitică.

CARACTERUL – 4.14-16 – 5.1-3

1. Hristos (4.14-16). În această secțiune ni se spune că Hristos „are parte cu noi în slăbiciunile noastre”, că a fost „ispitit în toate în același fel, în afară de păcat”. Pentru acest motiv destinatarii sunt îndemnați să se apropie cu îndrăzneală pentru a „primi îndurare, a găsi har, pentru ajutor la timpul potrivit”.

2. Orice mare preot (5.1-3). Pe de altă parte, marii preoți care sunt (a) luați dintre oameni și (b) așezați pentru oameni sunt „îngăduitori cu cei neștiutori și rătăciți” dintr-un motiv diferit: „pentru că și el însuți este cuprins de slăbiciune” și dovada slăbiciunii lor este că „este dator să aducă jerfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine.”

Comparația e evidentă: Hristos „are parte cu noi în slăbiciuni” în sensul că e ispitit însă „în afară de păcat” în timp ce marii preoți sunt „cuprinși de slăbiciuni” și sunt datori să aducă „jertfe pentru sine.” Hristos este superior!

CHEMAREA – 5.4-11

1. Marii preoți. Autorul arată clar că „nimeni nu-și ia onoarea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu, după cum a fost și Aaron.

2. Hristos. În același fel „și Hristos, nu S-a glorificat pe Sine Însuși ca să fie făcut mare preot.” Autorul arată că Hristos L-a glorificat pe Dumneze  deoarece Dumnezeu L-a chemat și „făcut” Mare Preot.

consacrare. El oferă două citate în sprijinul acestei chemări: Psalmul 2:7 – „Tu ești Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut”. Așadar acest pasaj nu se referă la crearea lui Hristos ci la instaurarea în funcția de Mare Preot. Psalmul 110:4 „Tu ești preot pentru eternitate, după rânduiala lui Melhisedec.”

calificare. Calitatea lui Hristos de preot în perioada petrecută pe pământ, este arătată „în zilele întrupării Sale” în domeniul relației Sale cu Tatăl în fața Căruia „aducea cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic și lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte” iar Dumnezeu îl confirmă prin faptul că „L-a ascultat datorită temerii Lui evlavioase.” 

confirmare. Mai mult, Hristos „deși era Fiu a învățat ascultarea din cele ce a suferit” iar rezultatul este că „fiind făcut desăvârșit, a devenit pentru toți cei care ascultă de El, autor al mântuirii eterne.”  Dumnezeu Îl confirmă ca fiind desăvârșit, autor al mântuirii „după rânduiala lui Melhisedec.”

CARACTERISTICILE – 7.1-28

1. Statutul (1.10). Modul de argumentare al apostolului este unic. Prezintă două categorii de persoane: Melhisedec și Hristos apoi Avraam și Levi. Legătura dintre ele este arătată prin faptul că Hristos este asemenea lui Melhisedec iar Levi se trage din Avraam.

Autorul merge și demonstrează că Melhisedec este mai mare decât Avraam și de aceea preoția lui Hristos (reprezentată prin Melhisedec) este mai mare decât preoția lui Levi (reprezentată de Avraam) iar modul în care o face este arătând două (sau chiar trei) dovezi: 1. Melhisedec îl binecuvântează pe Avraam și este clar că cel mai mic are parte de binecuvântarea celui mai mare; 2. Melhisedec primește zeciuiala de la Avraam (și implicit de la Levi) clar fiind că cel mic dăruiește celui mai mare; 3. Levi deși primește zeciuieli de la popor, aici muritorii primesc în timp ce Melhisedec are mărturia că trăiește.

2. Rânduiala (11). Autorul prezintă rânduielile celor două preoții. Hristos este un „alt preot ridicat după rânduiala lui Melhisedec” în timp ce „preoția levitică” era după rânduiala lui Aaron.

3. Originea (12-14). Se ridică imediat o problemă: Hristos nu era din seminția lui Levi. Autorul rezolvă problema arătând această logică: deodată ce s-a schimbat preoția, s-a schimbat și legea prin care erau puși preoții. Așadar, ca regulă, marii preoți veneau din Levi în timp ce e clar că Hristos vine din Iuda. Aceasta este o dovadă a schimbării legii, despre care Moise nu a zis nimic.

4. Criteriul (15-17). Dumnezeu a rânduit aceste preoții în două feluri complet diferite: preoția lui Levi era rânduită „potrivit legii unei porunci pământești” în timp ce Hristos „se ridică și e rânduit potrivit puterii unei vieți nepieritoare” – dovada fiind cuvintele Domnului „Tu ești preot pentru eternitate, după rânduiala lui Melhisedec.” Acest criteriu îi garantează lui Hristos statutul de Preot pentru veșnicie.

5. Efectele (18-19). Se desființează așadar Legea și se introduce speranța. Există o desființare și apoi o introducere. Desființarea există datorită inutilității și slăbiciunii Legii întrucât ea nu făcea nimic desăvârșit. În locul ei se pune o „speranță mai bună prin care ne apropiem de Dumnezeu.” Hristos nu este inutil și slab așa cum este Legea ci ne aduce aproape de Dumnezeu.

6. Instaurarea (20-22). Preoții erau preoți fără jurământ în timp ce Hristos este făcut Mare Preot cu jurământ „prin Cel care zice: Domnul a jurat și nu-I va părea rău: Tu ești preot pentru eternitate”. Prezența jurământului arată, spune autorul, că Isus e garantul unui legământ mai bun. Deodată ce există jurământ, e clar că lucrurile sunt întemeiate și neschimbătoare.

7. Perioada (23-25). Preoții erau mai „mulți pentru că prin moarte erau împiedicați să dăinuiască” însă Hristos „datorită dăinuirii Sale pentru eternitate, are o preoție care nu se transmite.” Preoția levitică era transmisibilă însă a lui Hristos este superioară și netransmisibilă deoarece El „trăiește pururea.” Superioritatea este arătată că datorită veșniciei Sale Hristos „poate să mântuiască până la desăvârșire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El.”

8. Activitatea (26-28). Activitatea marilor preoți era „în fiecare zi” deoarece ofereau jerfe „întâi pentru propriile păcate apoi pentru cele ale poporului” în timp ce Hristos nu are nevoie să facă asta deoarece (1) este „sfânt, fără răutate, fără pată, despărțit de păcătoși și făcut mai presus de ceruri; și (2) a adus jertfă „o dată pentru totdeauna,, oferindu-Se pe Sine Însuși jertfă”. 

9. Natura (29). Aici sunt comparate cele două preoții din alt punct de vedere: Legea punea mari preoți oameni care au slăbiciuni, în timp ce cuvântul jurământului (venit în urma Legii) pune un Fiu făcut desăvârșit pentru eternitate. Diferențele sunt clare: marii preoți aveau slăbiciuni, Isus era desăvârșit pentru vecie; marii preoți slujeau Legea, Isus este pus prin jurământ.

10. Temelia (8.1-13). Aici apostolul începe să compare cele două legăminte pe baza cărora funcționau cele două preoții. De fapt, aici este esența discuției despre preoția lui Hristos vs preoția lui Aaron – a leviților.

a. Slujire la umbrerealitate. Apostolul spune că cel mai însemnat lucru este acesta: Hristos este un slujitor al realităților în timp ce marii preoți erau slujitori ai umbrelor. Aici trebuie clarificat că marii preoți slujeau „imaginii și umbrei celor cerești” adică a celor pe care Hristos urma să le înfăptuiască. Ei, așadar, au pregătit calea lui Hristos. Isus este „slujitor al locurilor sfinte și al adevăratului cort” în timp ce orice mare preot „slujește imaginii și umbrei celor cerești.

b. Legământul vechi – legământul nou. Primul argument are forță deoarece se bazează pe al doilea. Slujirea este mai bună deoarece se bazează pe un legământ mai bun – legământ care la rândul lui este fundamentat pe promisiuni mai bune. Argumentul este astfel: slujbă mai bună datorită unui legământ mai bun bazat pe promisiuni mai bune.

c. Promisiunile. Aici apostolul detaliază legământul promis de Dumnezeu în care se află promisiuni ce-l asigură: (a) Legea în mintea lor, înscrisă pe inimile lor; (b) El va fi Dumnezeu și ei vor fi poporul Lui; (c) nimeni nu va mai învăța pe aproapele lui să caute pe Domnul deoarece toți Îl vor cunoaște; (d) El va fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-Și va mai aminti de păcatele lor.

d. Însă superioritatea noului Legământ este arătată și de acest simplu fapt că „dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru al doilea.”  Așadar „prin aceea că zice „nou”, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de dispariție.” Legământul slujit de Hristos este superior datorită expirării primului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s