Certuri din cauza predicării – 1 Corinteni 1.10-2.1-16

Capitolele 1-4 din Corinteni pot fi puse ușor sub titlul certuri. Apostolul Pavel răspunde doar la trei motive pentru care se certau: (a) botez; (b) predicare; (c) predicatori. În primul și al doilea capitol se ocupă de primele două motive iar în 3 și 4 de al treilea.

În acest articol voi dezvolta argumentația apostolului Pavel împotriva certurilor bazate pe diferențele de predicare. Așa cum se va vedea clar, sper eu, apostolul nu subliniază că nu contează ce predici (pe Hristos sau altceva, deoarece contează!) ci cum predici: cu retorică lumească sau fără.

Titlul acestei porțiuni de text ar putea fi acesta: înțelepciunea lumească în contradicție cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Deodată ce vrei să predici înțelepciunea lui Dumnezeu și înțelepciunea lumească e în contradicție cu ea înseamnă că nu poți predica înțelepciunea divină cu înțelepciunea lumii.

Motivele pentru care înțelepciunea lumească este în contradicție cu înțelepciunea lui Dumnezeu sunt:

1. Predicarea Evangheliei cu „înțelepciunea cuvântului” face zadarnică crucea lui Hristos (17-18). Acest lucru se întâmplă deoarece „cuvântul crucii” este nebunie pentru cei ce pier, în timp ce pentru noi cei mântuiți este puterea lui Dumnezeu. Nu are sens să predici retoric ceva ce lumea consideră a fiind nebunie.

2. Lumea prin înțelepciunea ei nu pricepe pe Dumnezeu (19-21). Pavel arată că Dumnezeu a ales un plan de mântuire prin care a „nimicit” și „înlăturat” înțelepciunea și priceperea omenească astfel încât lumea prin înțelepciunea ei nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Dumnez s-a făcut cunoscut pentru cei ce cred prin „nebunia predicării.”

3. Lumea așteaptă altceva decât Evanghelia (22-25). Iudeii așteaptă semne, grecii caută înțelepciune dar noi „îl predicăm pe Hristos răstignit” care pentru iudei e poticnire iar pentru neamuri o nebunie însă pentru cei chemați este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Ceea ce oamenii cred a fi slab și nebunesc la Dumnezeu este de fapt putere și înțelepciune superioară oamenilor.

4. Lumea îi respinge pe cei chemați la mântuire (26-31). Aici Pavel argumentează destul de personal și le arată corintenilor că între ei nu sunt mulți înțelepți „piotrivit cărnii”, nici mulți puternici sau de neam ales ci lucruri „nebune ale lumii, slabe ale lumii, lucrurile de jos ale lumii și cele disprețuite și cele care nu sunt”. Motivul alegerii lor este pentru ca nimeni să nu se laude cu sine ci în Domnul Isus care este înțelepciune, dreptate, sfințenie și răscumpărare pentru noi.

5. Aderarea la înțelepciunea lumească contrazice experiența lor spirituală inițială (2.1-5). Pavel când a venit la ei nu a venit cu „sperioritatea cuvântului sau a înțelepciunii” ci L-a propovăduit pe Hristos răstignit în slăbiciune, teamă și mare tremur. Predicarea lui nu stătea în „cuvinte convingătoare ale înțelepciunii” ci în dovada dată de Duhul și putere pentru ca a lor credință să fie bazată pe puterea lui Dumnezeu nu pe „înțelepciunea oamenilor.”

6. Oamenii cu înțelepciunea lor superioară L-au respins pe Hristos și vor fi desființați (2.6-8). Înțelepciunea lui Dumnezeu nu a fost cunoscută de stăpânitorii acestui veac că de aceea L-au omorât pe Hristos. Înțelepciunea lui Dumnezeu este taina rânduită de Dumnezeu din veșnicii pentru noi: Domnul Isus.

7. Lumea nu poate pricepe ceea ce este duhovnicesc ci doar cei duhovnicești (2.9-16). Aici apostolul Pavel face o comparație lărgită între cei duhovnicești și cei neduhovnicești iar ideea lui de bază este că deoarece cei din lume nu au Duhul – singura cale de a-L cunoaște pe Dumnezeu, ei nu pot pricepe lucrurile lui DUmnezeu ci le consideră o nebunie, spre deosebire de creștin care le poate cunoaște fiindcă are Duhul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s