Activitatea preoțească comparată în cele două legăminte – Evrei 9.1-28-10.1-18

Este esențial să înțelegem că cele două legăminte, cele două corturi, cele două slujbe despre care apostolul vorbește în acest pasaj nu sunt opuse deși ele sunt comparate. Ele nu sunt complementare, unul arată spre celălalt și doar în acest sens primul este inferior celui de-al doilea. Unul este umbră iar celălalt e realitate, unul este împlinirea celuilalt.

I. Marii preoți, cortul dintâi și jertfele

1. Separarea cortului dintâi (1-5). Apostolul enumeră elementele cortului așa cum se regăsesc ele în cele două părți ale Cortului Întâlnirii.

a. În prima parte numită Sfânta se găsesc trei elemente: sfeșnicul, masa și punerea înainte a pâinilor.

b. iar în cea de a doua parte numită Sfânta Sfintelor se găsesc alte trei elemente. Într-unul din elementele din cea de a doua parte a cortului (chivot) se găsesc alte trei elemente. În total sunt menționate nouă elemente.

2. Slujba cortului dintâi  (6-7). Apostolul arată aici slujirea din cort și eficiența acestei slujiri plus însemnătatea ei.

a. În prima parte preoți „intră întotdeauna în primul cort, împlinind slujbele.”  Acolo aveau loc toate slujirile.

b. În a doua parte intră „numai marele preot, o dată pe an, nu fără sânge, pe care-l aduce pentru el însuși și pentru greșelile poporului.”

i. Felul slujbei: această slujbă se făcea cu sânge.

ii. Oficiantul slujbei: cel care făcea această slujbă era un singur om: Marele Preot.

iii. Obiecții slujbei: aici sunt slujiți atât marele preot cât și poporul deoarece ei au greșeli de asemenea.

3. Semnificația cortului dintâi  (8-10)

a. Mesagerul. Apostolul spune că tot ce se făcea în cort era de fapt o activitate a Duhului Sfânt. Această remarcă arată că slujbele din cortul acela nu erau inferioare din punct de vedere al naturii lor ci al eficienței lor deoarece Duhul Sfânt lucra în ambele deși în moduri diferite.

b. Mesajul. Duhul Sfânt arăta „aceasta: calea locurilor sfinte nu era încă arătată, atât timp cât exista întâiul cort.” Calea „locurilor sfinte” se referă la Sfânta Sfintelor – o reprezentare a Sfintei Prezențe a lui Dumnezeu.

c. Motivul. Calea locurilor sfinte nu era arătată pentru că „întâiul cort este o asemănare pentru timpul de acum.” Întâiul cort a existat pentru a sluji ca un abecedar pentru oameni, ca un fel de Evanghelie vizibilă – în imagini.

d. Manifestarea. Ce se făcea în cort erau „daruri și jertfe neputând să desăvârșească în ce privește conștiința, pe care care slujește, constând numai în mâncăruri și băuturi și diverse spălări și rânduieli ale cărnii.

e. Eficiența. Slujirea din cort era neputincioasă deoarece (a) nu putea să desăvârșească în ce privește conștiința ci (b) erau rânduieli ale cărnii. Așadar accentul era pe carne (trup) nu pe conștiință (duh).

f. Perioada. Apostolul restricționează clar activitatea în primul cort prin remarca că slujbele din el erau „impuse până la un timp de îndreptare.” Iar timpul de îndreptare a venit prin Hristos.

II. Hristos, cortul al doilea și jertfa

1. Superioritatea cortului lui Hristos (11)

Ni se dau câteva detalii absolut superbe despre lucrarea din acest cort ceresc prin care se arată superioritatea absolută a lucrării lui Hristos în fața vechii slujiri din cort. Sunt trei elemente care arată superioritatea acestui cort

întâi, temporalitatea cortului: „temporalitatea” se referă la existența în timp iar Hristos a venit ca „Mare Preot al bunurilor viitoare” deoarece bunurile din cort erau prezente, pământești.

doi, caracterul cortului: cortul în care Hristos a slujit era „mai mare și mai desăvârșit” iar aceste expresii nu se referă la ceva fizic ca și cum cortul lui Hristos era mai mare ca dimensiuni ci mai mare datorită a eficienței lucrării din el.

trei, natura cortului: cortul era „nefăcut de mână” adică nu din această creație. Nu era fizic, pământesc, natural, vizibil, făcut de om. Așadar era invizibil, duhovnicesc, făcut de Dumnezeu.

2. Superioritatea slujirii lui Hristos (12)

Această superioritate a slujirii este arătată prin trei elemente:

unu, substanța slujirii::  Hristos a intrat în el „nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Său sânge” și aici superioritatea lucrării lui Hristos este mai mult decât evidentă.

doi, perioada slujirii: Hristos a intrat „odată pentru totdeauna în locurile sfinte” în timp ce marii preoți intrau în fiecare an.

trei, rezultatul slujirii: Hristos a „obținut o răscumpărare eternă” în urma lucrării Sale în timp ce preoții nu puteau desăvârși prin lucrarea lor nimic.

3. Superioritatea rezultatelor jertfei lui Hristos (13-15)

Sângele taurilor și țapillor sfințește pentru „curăția cărnii” și cu atât mai mult „sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuși jetfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de fapte moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu!”

Superioritatea rezultatelor lucrării de mântuire a lui Hristos este arătată prin trei elemente:

unu, direcția jertfei. Sângele animalelor atingea doar „carnea” în timp ce sângele lui Hristos atinge „conștiința.” Sângele lui Hristos nu atinge trupul omului ci în mod principal și final sufletul lui deși nu se exclude o răscumpărare a trupului.

doi, eficiența internă a jertfei. Sângele taurilor curățește carnea în timp ce sângele lui Hristos curățește conștiința de faptele moarte.

trei, efectul atemporal al jertfei. (a) Rezultatul pentru cei prezenți. Sângele lui Hristos curățește în așa fel încât „să-I slujiți Dumnezeului celui viu!” (b) Rezultatul pentru cei morți. Apostolul arată că superioritatea lui Hristos stă și în faptul că „a avut loc moartea pentru răscumpărarea din încălcările de sub întâiul legământ” așa încât „cei chemați” dintre evrei, din întâiul legământ, „să capete promisiunea moștenirii eterne.

III. Sângele în legământul dintâi și legământul lui Hristos

1. Principiul (16-17). Principiul legământului este acesta: un testament (legământ) are putere după moartea celui ce L-a făcut. Așadar ambele legăminte trebuiau să prezinte jertfe prin care jertfa, prin definiție și natura ei, trebuia să moară.

2. Principiul în primul legământ (18-23) Acest principiu se regăsește în primul legământ unde s-au adus jertfe din belșug.

– efectuarea sfințirii în primul legământ este descrisă pe larg prin: (a) momentul când s-a sfințit, adică după fiecare poruncă rostită de Moise; (b) obiecții sfințirii – cartea însăși, cortul, vasele slujirii și tot poporul; (c) susținerea sfințirii era dovedită de citatul „acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.” 

– semnificația sfințirii este aceasta: „imaginile celor din ceruri trebuiau să fie curățite cu acestea”. Așadar semnificația stă în faptul că această sfințire a legământului dintâi prin sânge era o umbră, era făcută cu scopul de a arăta spre următorul legământ. E clar atunci să te aștepți ca „cele cerești să fie curățite cu jertfei mai bune decât acestea” deodată ce primul legământ este o umbră celui de-al doilea. Așadar primul legământ este complementar legământului lui Hristos.

3. Principiul în al doilea legământ  (24-28). În al doilea legământ se vede o completitudine sau o împlinire deplină a tot ceea ce era prevestit și arătat prin umbre și imagini în primul legământ. În primul legământ da erau icoane însă în al doilea nu. Al doilea legământ este arătat ca fiind superior prin patru aspecte ale jertfirii:

unu, locul jertfei: Hristos (a) nu a intrat în locuri făcute de mâini (imagini ale celor adevărate) – subliniindu-se a nu știu câta oară faptul că primul legământ era o umbră, imagine (b) ci în cer și înaintea lui Dumnezeu.

doi, obiecții jertfei: jertfa lui Hristos a fost „pentru noi” și asta vine în contrast cu faptul că jertfele din legământul dintâi sfințea tot: cortul, cartea, poporul, vasele etc.

trei, perioada jertfirii: (a) Hristos nu S-a adus jertfă „de mai multe ori, așa cum marele preot intră în Sfânta Sfintelor în fiecare an” ci „S-a arătat o singură dată”; (b) Hristos S-a adus jertfă pe Sine o singură dată ca să nu „sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii.” 

patru, scopul jertfirii: El „S-a arătat pentru desființarea păcatului” – așadar scopul lui Hristos a lovit direct și decisiv asupra păcatului. Apostolul nu detaliază dacă asta înseamnă justificare, regenerare, sfințire sau glorificare însă este foarte posibil să se referă la toate deoarece descrie desființarea păcatului la modul general.

cinci, efectul jertifirii: este descris printr-o comparație a morții oamenilor cu moartea lui Hristos. Efectul morții oamenilor este judecata în timp ce efectul morții lui Hristos este mântuirea. Cei pe care îi mântuiește El sunt definiți superb: „celor care Îl așteaptă.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s