Pentru cine a murit Isus?

Acum, sunteţi conştienţi că există diferite teorii despre răscumpărare. Toţi creştinii susţin că Cristos a murit pentru răscumpărare, dar nu toţi creştinii învaţă aceeaşi răscumpărare. Noi avem păreri diferite atât despre natura ispăşirii, cât şi despre scopul acesteia.

De exemplu, arminienii susţin că Cristos, atunci când a murit, nu a murit cu intenţia de a mântui o anumită persoană; şi ei învaţă că moartea lui Cristos, în ea însăşi, nu a cauzat cu certitudine, mântuirea niciunui om. Ei cred că Cristos a murit pentru a face posibilă mântuirea tuturor oamenilor, sau, adăugând o faptă a lui, orice om care doreşte o poate obţine pentru a avea viaţa veşnică;

în consecinţă, ei sunt obligaţi să susţină că dacă voinţa omului nu se predă voluntar harului, atunci ispăşirea lui Cristos ar fi zadarnică. Ei spun că nu a existat nici o particularitate sau individualitate în moartea lui Cristos. Conform lor, Cristos a murit atât pentru Iuda din iad, cât şi pentru Petru care s-a urcat la cer. Ei cred că pentru cei care sunt trimişi în focul veşnic s-a făcut o răscumpărare reală şi adevărată, la fel ca şi pentru cei care stau înaintea tronului celui Preaînalt.

Noi nu credem aşa ceva. Noi susţinem că Cristos, atunci când a murit, a avut în vedere un scop, iar acel scop, cu siguranţă şi fără nici o îndoială, va fi îndeplinit. Noi măsurăm scopul morţii lui Cristos pe baza efectului ei.

Dacă ne întreabă cineva: „Ce a dorit să împlinească Cristos prin moartea Sa?” noi răspundem tot printr-o întrebare: „Ce a făcut Cristos, sau ce va face El prin moartea Sa?” Fiindcă noi spunem că măsura efectului dragostei lui Cristos este măsura scopului ei. Noi nu ne putem înşela raţiunea astfel încât să gândim că intenţia Atotputernicului Dumnezeu poate fi zădărnicită sau că scopul unui asemenea lucru măreţ, cum este ispăşirea, poate cumva să nu fie dus la îndeplinire.

Noi susţinem – şi nu ne este teamă să spunem, deoarece aşa credem – că Cristos a venit în lumea aceasta cu intenţia de a mântui „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni;” şi noi credem că, drept rezultat,fiecare persoană pentru care El a murit, trebuie, fără umbră de îndoială, să fie curăţită de păcat şi să stea, spălată în sânge, înaintea tronului Tatălui.

Măreţia răscumpărării lui Cristos poate fi măsurată prin INTENŢIA PLANULUI EI. El Şi-a dat viaţa ca „răscumpărare pentru mulţi.” Trebuie din nou să mă întorc la acest punct controversat. Deseori ni se spune (adică acelora dintre noi care suntem porecliţi calvinişti. . .), că limităm ispăşirea lui Cristos, fiindcă spunem că Cristos nu a făcut o ispăşire pentru toţi oamenii, astfel, toţi ar fi mântuiţi.

Acum, replica noastră este aceasta, că nu noi o limităm, ci oponenţii noştri. Arminienii spun: Cristos a murit pentru toţi oamenii. Întrebaţi-i ce înţeleg ei prin aceasta. A murit Cristos astfel încât să asigure mântuirea tuturor oamenilor? Ei spun: „Nu, bineînţeles că nu.” Apoi le punem următoarea întrebare: „A murit Cristos astfel încât să asigure mântuirea vreunui om în particular?” Ei răspund: „Nu.”

Ei sunt obligaţi să admită acest lucru dacă doresc să rămână consecvenţi. Ei spun: „Nu, Cristos a murit caorice om să fie mântuit, dacă” – şi apoi urmează anumite condiţii ale mântuirii. Noi spunem atunci, întorcându-ne la vechea afirmaţie – Cristos nu a murit ca să asigure, fără îndoială, mântuirea nimănui, nu-i aşa? Tu trebuie să spui: „Nu;” eşti obligat să răspunzi astfel, fiindcă tu crezi căci chiar şi după ce un om a fost iertat, încă poate cădea din har şi pieri.

Acum, cine este acela care limitează moartea lui Cristos? Păi, tu. Tu spui că Cristos nu a murit astfel încât să asigure în mod infailibil mântuirea nimănui. Ne pare rău, dar atunci când spui că noi limităm moartea lui Cristos, noi răspundem: „Nu, iubite domn, ci tu o limitezi.” Noi spunem că Cristos a murit în aşa fel încât să asigure în mod infailibil mântuirea unei mulţimi pe care nici un om nu o poate număra, care, prin moartea lui Cristos nu doar pot fi mântuiţi, ci sunt mântuiţi, trebuie să fie mântuiţi şi nu pot în nici un fel fi altceva decât mântuiţi.

Poţi rămâne la ispăşirea ta, şi chiar să ţi-o păstrezi. Noi niciodată nu vom renunţa la a noastră pentru a ta.

sursa
Anunțuri

12 gânduri despre “Pentru cine a murit Isus?

  1. Tozer scrie in cea mai nou publicata carte a sa:
    ,,Intrebarea mea este: ce erau oamenii inainte de Jean Calvin? De ce nu putem fi pur si simplu crestini? De multe ori sunt intrebat daca sunt calvinist sau arminian. Pentru multi aceasta este o intrebare cruciala si trebuie sa stie de care parte a vechiului gard doctrinal te afli. Presiunea a ajuns pana acolo ca fiecare trebuie sa-si aleaga tabara. Vei fi calvinist sau vei fi arminian?
    Daca esti calvinist n-ai cum sa fi de acord cu nimic din arminianism. Iar daca esti arminian e cu neputinta sa inghiti ceva calvinist. Cred ca povestea asta e destul de periculoasa.
    E ca si cum te-ar pune sa alegi intre mana dreapta si mana stanga. Daca o folosesti pe dreapta, trebuie sa te descotorosesti de stanga. Nu ar fi o prostie? Am o mana dreapta si una stanga si ele lucreaza foarte bine impreuna.
    De multe ori cand cineva aduce in discutie acest subiect, ma gandesc la celebrul predicator englez care a spus: ,,Cand predic, sunt arminian. Cand ma rog, sunt calvinist.”
    Intotdeauna am apreciat acest raspuns si cred ca ne defineste pe mine si pe multi alti evanghelici dintr-o bucata. Cred ca acest predicator spunea ca e un calvinist echivoc si un arminian apologetic.
    Iata ce vreau sa spun. Cand ingaduim inclinatiilor doctrinale sa hotarasca cu cine putem avea partasie, ne facem vinovati de rastalmacirea si denaturarea Scripturilor. Nu trebuie sa fie asa.
    Daca cercetez istoria bisericii, voi gasi crestini impresionanti in ambele tabere. Asta ma face sa cred ca nu este o chestiune foarte importanta. Nu cred ca trebuie sa alegi intre a fi calvinist si a fi arminian. Daca ar trebui, atunci una din parti greseste. Si atunci care?…”
    A.W.Tozer ,,O credinta tulburatoare”, Ed.Kerigma

    Apreciază

    1. E si asta o părere ca si celelalte. Din păcate Tozer nu a făcut vreodată o analiza exegetica asupra textelor biblice pentru a concluziona spre o poziție, alta sau ambele. Omul a scris literatura devotionala si a scris-o cu un duh profetic. Si-a făcut bine treaba insa ma îndoiesc ca se poate pronunța convingător in privința asta.

      Apreciază

      1. daca si Tozer e gresit, e clar!!!

        apoi, si Spurgeon le spunea tuturor oamenilor sa creada, nu lespunea numai celor alesi (caci nici el nu stia cine este alesul si cine nu!)….pot spune deci, ca se purta ca un arminian, acordand sanse tuturor…dar el era un calvinist, predicand in lumina acestuia..poate parea paradox!

        Apreciază

      2. Tozer nu e infailibil la fel cum nu e nici unul din noi

        Am zis eu undeva că trebuie să spunem să creadă doar cei aleşi? sau al cui argument îl combaţi? Nu se purta deloc ca un arminian. A-i chema pe toţi nu înseamnă că le acorzi şanse tuturor ci că nu îi cunoşti pe cei aleşi şi că aceasta e metoda prin care Dumnezeu îşi strânge oile de pretutindeni.

        Apreciază

  2. Andrei, tu la toate comentariile raspunzi cu ,,e doar o parere”. Daca o luam asa, si articolele tale sunt doar pareri mai mult sau mai putin subiective. Daca cineva iti citeaza un verset de ce nu il consideri un argument in sine, doar noi credem ca Biblia e infailibila, Sola Scriptura etc.
    Cand oamenii incep sa explice si sa interpreteze versete, atunci devin pareri. Cugetul luminat de Duhul Sfant al fiecarui crestin ii spune cum sa inteleaga Cuvantul, iar Cristos e Acelasi in toti. Daca ii da unui frate o intelegere asupra unui verset, cu siguranta aceasi lumina va primi de la El si altcineva care citeste versetul respectiv. Dumnezeu nu se contrazice.
    Deci, ce vreau sa spun pana la urma e ca atat arminienii cat si calvinistii gresesc, au enuntat pareri si teorii omenesti chiar daca exista ceva adevar scriptural in ele. Inainte de ei, oamenii se numeau doar crestini.
    Apostolii daca ar trai in sec.nostru, cred ca ar evita ambele partide. Fi binecuvantat

    Apreciază

    1. Toti oamenii interpretează deși nu toti oamenii au darul de a interpreta Sciptura. Toti pot pricepe esențialul dar asta este alta treaba. După câte spui tu pare-se ca Duhul Sfânt nu prea își face treaba. Mai multe sunt contradicțiile decat asemanarile. Unde e Duhul atunci?

      Toti idiotii pot spune „Sola Scriptura” (nu e un apropo, e o realitate) dar fiecare (inclusiv tu) interpretează Biblia. Si toti pretind ca au Duhul Sfant. Eu spun sa o lași mai moale cu a pune pr seama Duhului Sfant părerile noastre. Ele trebuie discutate si argumentate iar Duhul Sfant își face treaba fara sa fim noi papi care ii vedem urmele.

      Eu sunt subiectiv fără doar și poate dar s-ar putea sa am dreptate cum s-ar putea sa ai si tu. De aia discutam.

      Etichetarea unei poziții nu încurca cu nimic adevarul din ea. Discuția asta pe seama etichetelor este superficiala si penibila.

      Părerea ta e ca ambele sisteme sunt gresite. Daca te iau la bani mărunți probabil esti mai arminian decat știi iar pe mine ma lasă rece ca refuzi etichete si ca te ascunzi sub calauzirea Duhului și Sola Scriptura. Etichetele sunt folosite pentru a identifica poziții teologice pe care le au oamenii.

      Modul tau de a te apăra devine pervers întrucât te ascunzi sub niste paratrasnete ilegitime. Toti care sunt împotriva ta poți avea acele pretenții. Cine are dreptate pana la urma?

      Eu deschid discuția iar tu trebuie sa explici argumente nu doar sa le enunti. Daca nu ai argumente si imi spui ca ce spui tu e din Biblie si de la Duhul Sfant eu îți spun ca și ereticii au aceleași pretenții asa ca mai bine iti dau spam.

      Cat despre Tozer. El a enunțat o părere fara a o argumenta. De aceea aici sare din schema. Nu a făcut exegeza si nu a studiat teologia puritana. El spune asta. Dar sunt alții care au făcut ce nu a făcut el. Tozer își are locul lui si trebuie păstrat acolo.

      Apreciază

  3. Am uitat sa precizez ceva. Stiu ca nu putem scoate un verset din context, si nici un verset nu se talmaceste singur; desi sunt unele care sunt atat de clare ca nu trebuie sa mergi la trimiteri. De ex. poruncile atat din VT cat si NT, din epistolele lui Pavel

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s