Mântuirea (Tit 3.1-8)

1. Manifestarea mântuirii. Textul începe cu imperativul „aminteşte-le” adresat lui Tit după care urmează cinci infinitive prin care Pavel îi arată ce anume trebuie să le amintească credincioşilor. Aceste infinitive descriu cum se manifestă mântuirea în practică. Ele se construiesc pe realitatea „altădată … dar acum” care înseamnă mântuirea. Pavel spune: să fie supuși, să fie ascultători, să fie gata pentru orice lucrare bună, să nu vorbească de rău, să nu fie certăreți. Urmează un adjectiv: să fie îngăduitori și un verb participiu: arătând blândețe față de toți oamenii. Așa se manifestă mântuitul.

2Necesitatea mântuirii. Apostolul arată acum comportamentul de „altădată” iar acest termen simplu are o greutate teologică enormă. Altădată este trecut şi nu mai este în prezent. Ce a fost altădată este încheiat. Acest „altădată” implică faptul că acum nu mai suntem aşa. Altădată este descris prin şapte caracteristici: (a) fără minte; (b) neascultători; (c) rătăciţi; (d) robiţi diferitelor pofte şi plăceri; (e) trăind în răutate şi invidie; (f) vrednici de a fi urâţi şi (g) urându-ne unii pe alţii.

3Fundamentul mântuirii. Există însă lângă acel „altădată” un crucial şi esenţial „dar”. Toată viaţa stă pe muchia acestui cuvânt fundamental. Dacă viaţa ta plină de păcat nu are un „dar” este pierdută şi eşti combustibil pentru focul iadului. Pentru creştin există un „dar” de o greutate incomensurabilă. Acest „dar” ne dă puterea de a privi spre „altădată” având însă în prezent bucurie şi pace. Acest „dar” nu este introdus datorită bunătăţii noastre sau a unei decizii de rededicare, de schimbare a vieţii sau de întoarecere la Dumnezeu ci este definit de un moment: „când”. Pavel spune că „dar” are legătură cu „când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.”

Apostolul reacentuează faptul că mântuirea se datorează în totalitate lui Dumnezeu. El arată acest lucru întâi, negativ spunând că suntem mântuiţi „nu pentru fapte în dreptate, pe care le-am făcut noi”. Este clar că mântuirea nu e deloc prin fapte, nici măcar prin cele făcute în dreptate; doi, pozitiv spunând că suntem mântuiţi „după propria îndurare”. Apostolul adaugă la bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui ca fundamente ale mântuiri.

4Siguranţa mântuirii. Pavel foloseşte un indicativ aorist indicând că „ne-a mântuit” este un fapt realizat, sigur, ireversibil îndeplinit de Dumnezeu. Aşadar nu este o aroganţă pentru creştin să se considere mântuit deoarece Dumnezeu vorbeşte despre ea ca un fapt realizat.

5Făptuitorul mântuirii. Aroganţa pentru mântuire este inutilă şi pentru că Dumnezeu este Autorul ei. Pavel spune că „Dumnezeu Mântuitorul nostru ne-a mântuit.” Numai Dumnezeu poate mântui. Numai un Mântuitor poate mântui

6Metoda mântuirii. Cum s-a realizat această mântuire? Pavel spune că sunt două cauze instrumentale: întâi este „spălarea naşterii din nou” şi apoi, doi, este „înnoirea Duhului Sfânt.” Pavel însă vrea să fim siguri că Duhul Sfânt nu este un călător în viaţa noastră atunci când ne mântuieşte. Pentru acest motiv aflăm despre Duhul Sfânt următoarele adevăruri:

întâi, El vine la naşterea din nou în viaţa noastră. Prin El suntem înnoiţi şi mântuiţi. La naşterea din nou suntem mântuiţi şi tot atunci primim Duhul Sfânt. Aceasta este prima lucrare a Duhului în viaţa noastră.

doi, Duhul Sfânt „L-a turnat” aşadar nu noi putem lua Duhul Sfânt din ceruri. El este turnat de către Dumnezeu. Rugăciunea pentru Duhul Sfânt nu Îl poate manipula pe Dumnezeu.

trei, Duhul Sfânt nu vine parţial în fiinţele noastre, El este „turnat din belşug”. Umplerea cu Duhul Sfânt nu înseamnă că avem puţin Duh Sfânt. Duhul Sfânt vine doar în abundenţă în viaţa noastră

patru, Duhul Sfânt vine „peste noi” aşa cum a fost şi peste Hristos. Acest cuvânt nu arată că El nu este în fiinţele noastre pentru că despre Hristos se spune acest lucru (Luca 4.18).

cinci, Duhul Sfânt este turnat „prin Isus Hristos” deoarece El este cauza meritorie pentru tot ceea ce primim noi. El este garanţia şi cumpărătorul binecuvântărilor noastre. De aceea Isus Hristos este numit aici „Mântuitorul nostru.” 

7. Roadele mântuirii. Sunt două roade precizate aici: întâi, este îndreptăţirea prin harul Său. Îndreptăţirea înseamnă că suntem socotiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor lui Hristos; doi, este realitatea că „devenim moştentori ai vieţii eterne potrivit speranţei.” Viaţa veşnică este a noastră pentru că Îl avem pe Hristos speranţa noastră fiind veşnic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s