Atonement!

atoment-1

Briony, fetița unei familii de nobili englezi, vede o scenă erotică în care sunt implicați sora ei mai mare Cecilia și fiul slujitorului casei lor Robbie. Nu știe să interpreteze evenimentul așa că depune mărturie falsă în fața polițiștilor cum că acesta ar fi fost omul problemă în violul care a avut loc în aceași zi în care ea a văzut scena respectivă. În schimbul închisorii Robbie acceptă să se înroleze în armată în timpul războiului anti-nazist. După patru ani moare în noaptea în care trebuia să se întoarcă acasă. Cecilia moare înnecată într-un tunel de metrou inundat în urma bombardamentelor.

Briony trăiește și are o carieră de scriitoare. Ultimul roman scris este experiența vieții ei însă povestea este prezentată cu un happy-end acest gest fiind din partea ei un act de bunătate deoarece adevărul nu ar mai fi ajutat oricum pe nimeni. Acesta este modul în care protagonista încearcă să-și spele păcatul.

Întreaga poveste se clădește pe o minciună spusă la 13 ani. Două vieți sunt distruse dacă ne imaginăm că circumstanțele în care ar fi trăit ar fi fost altele dacă Robbie nu ar fi plecat în armată iar Cecilia ar fi plecat de acasă. Briony tânjește după împăcare și în roman își refuză iertarea din partea celor doi îndrăgostiți. Conștiința apăsată o însoțește până în anii bătrâneții. Lecția e clară: nu știi cât rău poate face o minciună așa că nu o spune.

Eu însă mi-am lăsat cugetul să gândească în termeni creștinești întreaga scenă. Ce-ar fi fost dacă cei doi îndrăgostiți nu ar fi fost văzuți de către această fetiță curvind în biblioteca casei? Ce-ar fi fost dacă ar fi avut răbdare ca să se căsătorească și apoi să se iubească „fără rușine” (vorba Ceciliei)? Cel mult ar fi avut probabil parte de împotrivirea părinților Ceciliei însă, în final, ar fi fost acceptați de societate ca și căsătoriți și ar fi trăi în felul lor. Nu spun că îmi place versiunea asta dar spun că e mai corectă și mult mai sigură. Robbie spune la un moment dat că se îndoiește dacă s-a meritat să dea patru ani de închisoare și armată pe câteva momente de plăcere. Și eu mă îndoiesc.

Cineva poate spune că Robbie era un băiat special și a iubit-o pe Cecilia și ar fi făcut-o până la capăt. Probabil. Sunt cazuri de acestea. Și s-ar mai spune că dragostea l-a împins să se dezbrace în bibliotecă pentru câteva momente de plăcere. Mă îndoiesc. Mai degrabă pasiunea. Iar când nu e stăpânită îi putem spune „poftă.” Dar când mă uit la scena sexuală postmodernă văd exact opusul: băieței care își „iubesc” prietenele prin felurite locuri aprinși de focul și patima iubirii iar apoi își părăsesc partenerele însărcinate, făcându-le rușine, împingându-le spre avort. Nu puțini devini abuzivi, continuă să fie bădărani, sunt agresivi, își folosesc femeile și focul veșnicii iubiri a dispărut.

Dumnezeu a pus limite plăcerii pentru ca ea să se reverse, să se dezvolte și să explodeze în contextul potrivit, în modul corect și în relația conjugală. Pentru creștin există o vreme a dragostei, un cadru al iubirii și un mod de manifestare a ei. Când le pervertești, plătești cu amar consecințele.

Sursa vizionare film.

Sursa fotografie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s