Peter Masters despre darurile miraculoase

Vorbirea în limbi

I. Zidirea personală

Peter Masters comentează cuvintele lui Pavel „se zidește pe sine însuși” și spune că Pavel: (1) arată că vorbirea în limbi nu are vreo utilitate dacă nu este tradusă pentru ca toți oamenii să înțeleagă; (2) „Unii vorbitori în limbi omiteau să-și asigure un traducător; în realitate Pavel îi mustră pe astfel de oameni acuzându-i că se zidesc pe ei înșiși. Numai ei trag foloase din mesajul lui Dumnezeu.” (cap19)

Este adevărat că vorbirea în limbi „nu are vreo utilitate în public! dacă nu este tradusă” însă ea are utilitate în privat chiar dacă nu e tradusă. El însuși recunoaște acest lucru când spune că „ei trag foloase din mesajul lui Dumnezeu” chiar dacă nu aveau traducător.

Mai mult, Pavel nu îi mustră pe Corinteni că se zideau pe ei înșiși ci că exercitau în public un dar pentru zidire personală! În biserică majoritatea oamenilor se zidesc pe ei înșiși însă nu exercită daruri public cu acest scop.

II. Inteligibilitatea

Mai departe spune că „el arată că vorbitorul în limbi înțelegea de obicei mesajul din limba străină” însă textul nu spune nimic despre „de obicei” așa că nu știm dacă în general înțelegeau sau inversul era cazul aici. (cap19)

În plus, faptul că vorbitorul se zidea prin faptul că înțelegea ce spune este o pură speculație. Se poate ca vorbitorul să fi vorbit o limbă neînțeleasă și duhul lui să fi fost zidit direct în relație cu Dumnezeu. Sau în mintea lui primea un mesaj inteligibil deși limba nu o putea traduce.

III. Rugăciunea în limbi

Peter Masters spune: „În acest loc Pavel arată că vorbitorul în limbi care nu-și traduce mesajul se plasează în extraordinara poziție de a predica lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu înțelege ce zice.(cap19)

Textul biblic însă nu transmite acest sens. Acest om prin vorbirea în limbi chiar comunică cu Dumnezeu – comunicare care are sens dublu – către Dumnezeu și de la Dumnezeu. Rugăciunea în limbi este către Dumnezeu iar vorbirea simplă este de la Dumnezeu.

Mai mult, dacă Dumnezeu dă un mesaj – acesta nu e ascultat doar de El ci de către cel care vorbește în limbi. Acesta este zidit – așa cum Pavel a lămurit deja.

IV. Încetarea de la sine a darului

Peter Masters explică astfel această problemă: „El arată că toate limbile umane se vor sfârși până la urmă în gloria eternă. Vine vremea când toate limbile diferite ale pământului vor înceta și atunci tot poporul răscumpărat va vorbi o singură limbă a cerului”. (cap 18)

El spune că Pavel nu se referă la vorbirea în limbi ci la „vorbirea firească” speculație greu de argumentat cu textul biblic. Unde face Scriptura în acel pasaj între „vorbirea firească” și darul vorbirii în limbi?

Această explicație neagă ceea ce cesaționiștii spun în general – că darul vorbirii în limbi va înceta în „perioada inaugurală a bisericii” (speculație introdusă în text aleatoriu, fără baze textuale clare).

V. Pentru evrei

Peter Masters vorbind despre vorbirea în limbi prezentă în cartea Fapte afirmă că „în fiecare caz au fost implicați evrei – evrei care trebuiau să vadă că vechea rânduială iudaică a luat sfârșit și că evreii și Neamurile erau de acum împreună în noua biserică, aflată sub conducerea directă a Duhului Sfânt”. Însă tot el afirmă că „e posibil să fi fost mai multe ocazii de vorbire în limbi decât cele înregistrate dar rămâne evident că în cartea Fapte se vorbește numai de trei ocazii” iar în Corinteni de un TIPAR existent, nu doar de OCAZII. (cap 14)

VI. Posibilitatea contrafacerii

Peter Masters încearcă să demonteze existența unei vorbiri în limbi reale astăzi prin faptul că ea este foarte des contrafăcută. El afirmă că vorbirea de atunci „vorbitorii în limbi de la început aveau un semn care n-a mai fost niciodată de-atunci reprodus de vreo sectă sau grup de oameni din lume” și „adevărata vorbire în limbi se pare că n-a fost niciodată contrafăcută” (cap13) însă el însuși se contrazice în cărțile sale și contrazice realitatea care arată că în diferite secte au existat cazuri de vorbire în limbi autentică – cazuri care pot fi explicate doar prin faptul că Dumnezeu a lăsat ca oamenii să poate exercita vorbire în limbi autentică, probabil cu ajutorul demonilor, și creștinilor le-a luat această capacitate pentru totdeauna. Așadar acest „dar” a trecut de la biserică la necredincioșii preocupați cu practici oculte.

Mai departe el spune că darul nu poate fi autentic deodată ce poate fi reprodus și contrafăcut atât de ușor (cap13). Darul nu poate fi reprodus ci doar contrafăcut. În plus – problema nu este cu contrafacerea atât de mult cât este cu recunoașterea ei. Faptul că există o așa confuzie în discernerea adevărului de fals spune ceva despre capacitatea noastră de a vedea ce e bine și ce rău și nu despre faptul că darul este ușor contrafăcut. Mai mult, Hristos spune că vor fi mulți hristoși mincinoși care vor înșela pe mulți iar asta nu spune nimic despre Hristosul adevărat – cum că El nu ar fi o variantă prea bună deoarece este ușor „contrafăcut.” Diavolul contraface ceea ce are valoare și își cheltuiește energiile și creierii pentru a distorsiona lucrarea Domnului autentică.

Scoaterea demonilor

Noi nu putem elibera pe un om posedat de demoni tot așa cum nu-l putem nici regenera pe acel om.” (cap16)

Argumentul își arată slăbiciunea prin simplul fapt că ucenicii au exorcizat oameni deși nu au regenerat pe nimeni. Este adevărat că „nu putem elibera pe un posedat” ci Hristos îl eliberează prin puterea Sa pe care noi Îl rugăm să o folosească în cazurile de posesie demonică.

Niciunui credincios nu i se permite să-și aroge puteri preoțești ale lui Hristos căutând să facă tot felul de izbăviri.” (cap16)

Acest tip de a pune problema este batjocoritor deoarece nu „căutăm” să facem „tot felul de izbăviri” – ele pur și simplu se cer făcute atunci când apar în fața noastră. În plus, dacă scoaterea demonilor este „arogarea de puteri preoțești Hristice” înseamnă că și apostolii și-au arogat aceste drepturi. Mai mult, interpretarea, explicarea și expunerea Scripturii nu este o arogare a dreptului lui Hristos?

învățătura Noului testament spune că bătălia noastră împotriva lui Satan și a îngerilor lui este un conflict indirect (Efeseni 6.1-18) (cap16)

Acest argument este specific cesaționiștilor însă nu poate fi susținut biblic. De unde se poate trage concluzia că trebuie să luptăm „indirect”? De la a lupta defensiv (afirmație cesaționistă) până la a lupta indirect (afirmația extremistă a lui Masters) este mare distanță. Biblia spune că avem de luptat împotriva duhurilor răutății și că trebuie să ne împotrivim diavolului prin credință iar asta e luptă directă – indiferent de ceea ce înseamnă această luptă.

și luptăm nu printr-o dezlănțuire verbală împotriva demonilor, ci luptăm prin răspândirea Evangheliei” (cap16)

Biblia însă prezintă ambele tipuri de luptă: este adevărat că Scriptura ne lasă clar explicată și exprimată responsabilitatea noastră de a evangheliza, nu de a exorciza și de aceea prioritatea este clar stabilită însă faptul că ea nu e clar poruncită nu înseamnă că este exclusă și nici nu putem afirma că ele se exclud reciproc pentru că s-ar fi exclus și în misiunea lui Hristos și a ucenicilor Săi.

Vindecările

Peter Masters creează mari confuzii cu privire la exercitarea darului vindecării. El spune că există două tipuri de vindecare care „se deosebesc radical prin stil și formă” și anume: „vindecări de autentificare făcute în mod miraculos ca un semn prin mâinile apostolilor și tipul de vindecare curentă, descrisă în Iacov 5”. (cap15)

Darul vindecării nu însemna independență de voia suverană a lui Dumnezeu sau lipsa rugăciunii către Dumnezeu. De fiecare dată când s-a realizat vreo vindecare prin darul de vindecare ea a fost realizată în totală dependență de Dumnezeu la fel cum au loc vindecările descrise în Iacov 5 – pe care Masters le pune în categoria a doua de vindecări – cele făcute în mod direct de Dumnezeu, fără dar. Însă aceste vindecări sunt realizate în aceleași condiții ca și cele făcute prin darul de vindecare.

Faptele de vindecare erau în exclusivitate făcute de apostoli și de cei care lucrau împreună cu ei (și care își primeau puterea sau darul de al apostoli” (cap 14). Însă paranteza este o aberație. Pavel spune că Timotei a primit un dar prin punerea mâinilor sale și nu că a primit un dar de la el. Toate darurile se primesc de la Dumnezeu – în mod absolut și exclusiv. Dar Peter Masters pentru a-și susține teoria potrivit căreia doar apostolii aveau dar și pentru că se teme să afirme că Dumnezeu în mod personal a dat daruri și altor oameni decât apostolilor inventează aceste șiretlicuri de tâlcuire a Scripturii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s