Sucirea vorbirii în limbi, de John MacArthur

Disclaimer: Recenzia mea critică are în vizor capitolul despre vorbirea în limbi din cartea Strange Fire.

Întâi, aşa cum obişnuieşte John MacArthur şi în alte capodopere teologice ale dumnealui şi în acest capitol referitor la practica vorbirii în alte limbi încearcă să submineze validitatea ei prin atacuri cu exemple de oameni caracterizaţi de extreme (J.Lee Grady; Dennis Bennet, Joyce Meyer; p.134). Mai mult, autorul apelează, înainte de a exegeta textele biblice, la encicliopedie, dicţionar şi alte cărţi seculare (p.135). Nu cred că lucrările unor necredincioşi pot explica darurile lui Dumnezeu.

Doi, autorul continuă cu a spune că deoarece şi alte culte păgâne au o formă de practică a vorbirii în alte limbi înseamnă că vorbirea în limbi e periculoasă şi, de aceea, trebuie evitată (p.137). Argumentul în sine este ilogic – faptul că avem aspecte comune chiar şi în domeniul spiritual cu oameni care nu Îl cunosc pe Dumnezeu nu demonstrează şi nici nu infirmă cu nimic autenticitatea a ceea ce credem sau practicăm. Pur şi simplu nu e nevoie de exemple.

Trei, apoi ne este expus argumentul „istoric” un argument folosit de evanghelici după bunul plac, când le convine şi cum le convine. Când vine vorba despre doctrina justificării prin credinţă ei sunt de acord că această doctrină a fost crezută de o rămăşiţă comparativ mică cu majoritatea neregenerată din biserici însă a supravieţuit de-a lungul istoriei. Când vine vorba de practica glosolaliei autorul spune că ea este falsă deoarece în general a fost consideră o erezie sau o aberaţie emoţională (p.137).

Patru, Ceea ce autorul încearcă să facă în toată expunerea lui este să suprapună experienţa din Fapte 2 peste toate textele care prezintă această practică, în special peste 1 Corinteni 14. A explica toate textele printr-un singur text este ilegitim până când nu se găsesc motive puternice pentru a se aplica această regulă de suicid hermeneutic. Mai mult, autorul ignoră texte ca şi Fapte 8, 10 şi 19 şi nu explică rolul vorbirii în limbi din acele texte sau de ce Fapte 2 ar trebui să controleze toate celelalte pasaje.

Cinci, există posibilitatea de a lega experienţa de la Turnul Babel cu cea de la Cincizecime însă această legătură nu se găseşte în paginile Scripturii. Faptul că unii o găsesc interesantă este un aspect care nu susţine deloc doctrina cesaţionistă.

Şase, o premisă falsă pe care se bazează cea mai mare parte a argumentaţiei lui MacArthur este aceea că vorbirea în limbi a avut rolul unic de a fi un semn care indica direcţia globală a Evangheliei (p.139). Eu nu spun că vorbirea în limbi nu a avut acest scop ci că nu a avut doar acest scop. Descrierea darului în 1 Corinteni 14 contrazice această idee. În plus, deoarece în Corint darul putea fi tradus (ceea ce şi MacArthur susţine cu fervoare) arată că scopul era dublu. Mai mult, că limbile erau un semn şi pentru necredincioşi arată mai mult că a limita scopul acestui dar este nebiblic şi un nonsens. Dacă se demonstrează că există două manifestări ale acestui dar (înţeleasă şi neînţelasă) este un argument în plus împotriva acestei false ipoteze prezentate de mai mulţi interpreţi şi comentatori cesaţionişti. Aici avem de-a face cu aceeaşi hermeneutică reducţionistă-simplistă prin care se interpretează o sumedenie de texte prin matricea unuia singur. Pur şi simplu nu înţeleg de ce MacArthur aduce acest argumente deodată ce el însuşi, probabil inconştient, arată că darul are mai multe scopuri sau roluri.

Şapte, autorul aduce în discuţie un argument „lingvistic” care este complet inutil. Un termen poate fi folosit pentru a oferi înţelesuri asemănătoare dar distincte. Ca şi în cazul profeţiei, deşi MacArthur arată că termenul are înţeles dublu, el contestă apoi autorii continuaţionişti care folosesc termenul pentru a se referi la profeţia canonică şi extra-canonică. Faptul că termenul „glossa” e folosit pentru a descrie o limbă omenească cunoscută nu înseamnă că nu e folosit de autori şi pentru a descrie o experienţă ca cea din 1 Corinteni 14 (care este diferită de cea din Fapte 2, aşa cum se va demonstra). Faptul că Luca l-a însoţit pe Pavel şi au folosit aceeaşi termeni pentru glosolalie nu aduce un argument valid în plus (p.140) deoarece Luca foloseşte acelaşi termen întrucât practica glosolaliei din Fapte 2 şi cea din 1 Corinteni 14 sunt asemănătoare şi tocmai pentru acest motiv se foloseşte acelaşi limbaj. Faptul că sunt asemănătoare nu înseamnă însă că sunt identice ci că sunt ambele daruri valide de vorbire în limbi.

Opt, MacArthur spune că vorbirea în limbi din Fapte 2 şi Fapte 10 este exact aceeaşi pentru că Petru mărturiseşte că au primit Duhul Sfânt în acelaşi fel (Fapte 11.15-17, p.140). Mă întreb însă de ce MacArthur nu susţine că în Fapte 10 au fost prezente toate elementele descrise şi prezinte în Fapte 2: limbile de foc, vâjâitul. De ce primirea Duhului în acelaşi fel înseamnă doar a vorbi în limbi la fel? Oare vrea MacArthur să spună că primirea Duhului e arătată de vorbirea în limbi? Cu siguranţă că nu vrea să transmită asta însă la aceste concluzii se ajunge dacă mergem pe această linie de argumentaţie.

Nouă, MacArthur prezintă vreo 9 asemănări între cele două descrieri alte darului vorbirii în alte limbi aşa cum sunt prezentate în Fapte 2 şi 1 Corinteni 14 (p.141). Cele mai multe asemănări sunt valide deşi unele sunt trase de păr. Problema este însă cu argumentul fals folosit de autor: faptul că există asemănări între daruri nu înseamnă că ele sunt identice. Asemănările, în plus, nu exclud diferenţele.

Atrag atenţia asupra unei asemănări pe care autorul o abuză. El spune că ambele descrieri arată că vorbirea în alte limbi era un semn pentru necredincioşi. Însă în 1 Corinteni 14 apostolul Pavel aduce în discuţie ideea de „semn pentru necredincioşi” tocmai pentru a stopa vorbirea în limbi neînţelese în adunare şi nu pentru folosirea ei în scopul de a fi semn pentru necredincioşi. Ce semn pentru necredincioşi a fost vorbirea în limbi din Fapte 10 sau 19? Ce valoare are acest argument când asupra acestui dar ne uităm printr-o perspectivă panoramică şi nu una reducţionistă, simplistă, suprapunând versete peste altele şi eviând punctele nevralgice?

Cele mai multe asemănări prezentate pur şi simplu nu ajută la a arăta că darul din Fapte 2 e acelaşi cu cel din 1 Cor 14 (a. sursa este la ambele Duhul Sfânt; b. darul nu e limitat la apostoli; c. ambele daruri sunt daruri ale vorbirii – logic că sunt deoarece şi bolboroseala păgână e tot vorbire deşi e păgână, bolboroseală şi mistică; d. necredincioşii care nu au înţeles şi-au bătut joc).

Mai grav este că unele asemănări pur şi simplu vin împotriva concepţiei cesaţioniste: a. faptul că darul nu e limitat doar la apostoli e un semn că nu e legat doar de apostoli aşa cum susţin în general cesaţioniştii; b. faptul că sursa darului e Duhul Sfânt arată că şi glosolalia din 1 Corinteni 14 e autentică nu aşa cum spun cesaţioniştii în general că ar fi fost extaz şi bolboroseală păgână; c. fapul că în ambele cazuri darul e descris ca un dar „al vorbirii” justifică folosirea aceloraşi termeni; d. faptul că necredincioşii care nu au înţeles şi-au bătut joc are mai multă logică atunci când practica este neînţeleasă ca în 1 Corinteni 14),

Zece, apelând la textul 1 Corinteni 14 MacArthur argumentează din verseteele 10 şi 11 că limbile din Corint erau înţelese (p.142) însă acest argument nu are valoare când se ţine cont de scopul autorului în acel text care este acela de a stopa complet vorbirea în limbi neînţelese, când mintea e fără rod şi cu duhul omul se roagă, mulţumeşte şi spune taine. Scopul nu este de a demonstra că vorbirea în limbi din Corint putea fi înţeleasă sau tradusă ci scopul era să fie limitată din închinarea publică a adunării. Acum nu vreau să aduc argumente în plus pentru a demonstra că limbile din Corint nu erau înţelese decât să accentuez că scopul apostolului este altul şi de aceea nu se poate folosi textul pentru astfel de exerciţii de logică nebiblică.

Unsprezece, apostolul Pavel insistă că în biserică limbile trebuie să fie traduse (p.141-142) ceea ce este adevărat însă întrebarea care trebuie pusă înainte de toate ar trebui să fie aceasta: care este scopul pentru care apostolul Pavel aduce în discuţie interpretarea limbilor? Răspunsul este clar: Pavel vrea să limiteze practicarea publică a darului şi de aceea aducându-i faţă în faţă cu necesitatea traducerii aceştia erau obligaţi să înceteze. Există şi posibilitatea ca în Corint să fi existat ambele forme de manifestare a darului glosolaliei: cel traductibil şi cel intraductibil specific bisericii din Corint. Pavel doreşte aşadar să promoveez primul dar care putea să fie tradus şi nu pe al doilea care era pentru rugăciunea personală privată.

Doisprezece, răspunzând la întrebări comune puse cu privire la acest dar MacArthur punctează câteva idei importante şi biblice: (1) scopul darului a fost multiplu: semn pentru Israelul necredincios, edificarea bisericii, autentificare a Evangheliei ca în Fapte 2; a fost folosit pentru revelarea adevărului în biserică atunci când era tradusă (p.143-144). Deşi MacArthur nu înţelege toate scopurile darului (Fapte 8, 10, 19) este totuşi important că vede acest scop multiplu; (2) nu se aştepta de la toţi credincioşii să vorbescă în limbi. Fără doar şi poate abuzurile penticostalilor şi carismaticilor necesită această precizare.

Treisprezece, mi se pare că în a treia întrebare – dacă Pavel a dorit ca cei din Corint să vorbească în limbi – MacArthur pur şi simplu calcă textul în picioare. El spune că textul ar trebui să fie citit la indicativ. Instanţele care sunt recunoscute în mod universal ca fiind citate au câteva caracteristici: (a) sunt scurte; (b) sunt de obicei urmate de calificări susținătoare; (c) iar răspunsul paulin este fără echivoc și (d) nu cere adițiunea de cuvinte sau fraze pentru a face ca interpretarea textului să aibă sens. Pe scurt, interpretarea lui 12.31 care ia verbul ca un indicativ, deși crește în popularitate, nu a primit justificare adecvată (D.A. Carson, Showing the Spirit, 49).

MacArthur spune că deoarece Dumnezeu dă daruri cui doreşte ar fi eronat ca Pavel să spună Corintenilor să dorească vreun dar însă această mentalitate hipercalvinistă este un sistem teologic corupt şi otrăvit deoarece Dumnezeul suveran se foloseşte de responsabilitatea umană şi pune în mişcare o sumedenie de cauze secundare, instrumentale.

A spune că mulţumirea pentru darul primit exclude aşteptările este o eroare grosolană. Spre exemplu, este adevărat că suntem regeneraţi însă asta nu înseamnă că este o lipsă de recunoştinţă şi mulţumire dacă îţi doreşti sfinţirea progresivă. Ba chiar este absolut necesară o „nemulţumire” de acest gen.

Pavel nu îi mustră pe Corinteni pentru că doreau daruri care erau mai puţin importante, aşa cum spune MacArthur desfiinţând în acest fel exprimarea clară a Scripturii şi justificată evident mai sus. Apostolul nu spune deloc că un dar nu mai trebuie dorit doar pentru că nu e la fel de edificator ca altul deşi MacArthur se foloseşte de acest argument al superiorităţii unor daruri pentru desfiinţarea altora – lucru pe care Pavel în contracarează cu succes în expunerea din 1 Corinteni 12. Cu siguranţă MacArthur nu a dorit să desfiinţeze mădularele mai obscure din trupul lui Hristos dar exact acest lucru îl face când îi acuză pe cei care doresc daruri mai puţin importante.

MacArthur continuă cu argumentul nebiblic spunând că în Corint au început să apară vorbire în limbi păgână prezentă şi în cultele păgâne din imperiul greco-roman (p.147) însă textul pur şi simplu nu justifică un astfel de backround. De nicăieri nu putem deduce că exista darul autentic al limbilor şi unul contrafăcut. Pavel nu face astfel de distincţii în 1 Corinteni 14.

Patrusprezece, există cu siguranţă dubii justificate cu privire la existenţa „limbilor angelice” însă unde Biblia tace trebuie să ne închidem şi noi gura. D.A Carson spunea: Nu este clar dacă apostolul Pavel sau cititorii săi gândeau despre darul limbilor că erau dialectele îngerilor. Este posibil ca Pavel să scrie hiperbolic pentru a sublinia un contrast puternic cu dragostea. Îmi imaginez că un pedant poate argumenta că nu poate să fie vorba de limbile îngerilor, pentru că în acest caz ar fi prostesc ca limbile să îngeteze când vine ceea ce este desăvârșit deodată ce asta este cel mai sigur că ne vom întâlni cu îngeri! Dar ovi lăsa această problemă privitoare la ce limbi sau limbă vom vorbi în noul cer și noul pământ celor care sunt mai dăruiți în speculații decât sunt eu. Ideea lui Pavel este relativ simplă. Nu contează cât de înalt este darul meu al limbilor, deoarece fără dragoste sunt nimic (D.A. Carson, Showing the Spirit, 53-54).

Cincisprezece, MacArthur afirmă că scopul lui Pavel în 1 Corinteni 13.8 nu era ca să arate că limbile vor înceta sau cât timp vor continua în era bisericii însă câteva rânduri mai jos afirmă că darul urma să înceteze atunci când generaţia aceea urma să treacă deoarece epistola a fost scrisă lor (p.149). Răspunsul pentru o astfel de logică este acesta: toate epistolele au fost scrise altor biserici şi nu celor din veacul nostru însă asta nu demonstrează că acele texte nu ni se aplică. Pur şi simplu el nu arată de ce darul va înceta în era bisericii primare. Darul a avut mai multe scopuri şi nu se poate argumenta că toate scopurile au fost limitate la veacul de început al bisericii. Cel puţin nu există argumente concludente prezentate de autor ci doar afirmaţii. Afirmaţiile însă nu sunt argumente în mod necesar.

Şasesprezece, Pavel nu spune că cel care se roagă în limbi este înţeles doar de Dumnezeu aşa cum afirmă autorul (p.150). Această inserţie în textul biblic distruge exprimarea clară care spune că cel care se roagă în limbi vorbeşte lui Dumnezeu. Este de la sine înţeles că Dumnezeu înţelege tot iar scopul lui Pavel nu este să susţină atot-cunoaşterea lui Dumnezeu ci direcţia vorbirii în limbi.

Şaptesprezece, autorul spune apoi că rugăciunea în vorbiri neînţelese era permisă doar în public dar să fi fost cu glas redus însă în nici un caz nu a fost intenţionat pentru folosirea în rugăciunea privată (p.150). Această idee pur şi simplu nu are sens. Care e diferenţa că te rogi pentru tine în public sau în privat? În ambele cazuri ceilalţi nu beneficiază şi nimeni nu ştie ce spui. Poţi să fii în public şi să te rogi privat – ceea ce Pavel tocmai spune în 14.28. Cum poate cineva „să tacă în adunare” şi în acelaşi timp „să-şi vorbească lui însuşi şi lui Dumnezeu” decât dacă practica această rugăciune acasă? MacArthur spune că Pavel foloseşte aici un ton sarcastic însă nu aduce nici un argument pentru această idee. De unde ştim noi unde este Pavel sarcastic şi unde nu este? Sau doar MacArthur are vreun dar profetic special prin care ştie unde Pavel este hiperbolic, sarcastic, ironic, serios etc?

Optsprezece, MacArthur neagă că Pavel ar fi indicat că vorbea în limbi în privat (v.19) deşi este convins că avea darul şi îl folosea în „acelaşi mod misionar – ca un semn de autentificare a lucrării apostolice” (p.151). Ideea că scopul limbilor a fost „evanghelistic” sau „misionar” este falsă. Aceeaşi formă verbală din Fapte 2 se găsește în 10.46 și 19.17 unde lauda se are în vedere și nu evanghelizarea per se. Pe cine a evanghelizat Corneliu, nu Petru a făcut-o? Pe cine au evanghelizat ucenicii lui Ioan cu vorbirea lor în limbi, pe apostolul Pavel? MacArthur spune că este o speculaţie să spunem că Pavel se ruga în limbi în privat însă a spune că Pavel folosea darul cu scop misionar este o speculaţie de trei ori mai amplă.

Nouăsprezece, pentru oricine va citi capitolul acesta va observa că MacArthur nu explică cum vorbirea în limbi poate fi de acest gen: întâi, nu vorbeşte oamenilor; doi, vorbeşte lui Dumnezeu; trei, nimeni nu înţelege; patru, în duh el vorbeşte taine; cinci, cine vorbeşte în limbi se zideşte pe sine; şase, doresc ca toţi să vorbiţi în limbi; şapte, mă rog în limbă; opt, duhul se roagă; nouă, mintea mea este neroditoare; zece, binecuvântezi cu duhul; unsprezece, cum va spune „amin” la mulţumirile tale?; doisprezece, „tu mulţumeşti bine”.

Douăzeci, dacă vorbirea în limbi este doar un „comportament învăţat” nu este chiar atât de grav şi nu văd de ce trebuie drăcuit, anatemizat şi lovit cu atâta înverşunare în practicanţii ei.

Andrei Croitoru, 18 Decembrie 2013.

Anunțuri

Un gând despre “Sucirea vorbirii în limbi, de John MacArthur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s