Desăvârșirea în cele două legăminte – Evrei 10.1-18

Acest pasaj se poate împărți în trei mari secțiuni: (1) Slăbiciunea primului legământ; (2) Schimbarea primului legământ și (3) Surclasarea primului legământ.

I. SLĂBICIUNEA Legii (1-4). Slăbiciunea legii este arătată de apostol prin două elemente: semnificație și eficiența ei.

a. Semnificația legii (1a). Ea era „umbra lucrurilor viitoare, nu însăși imaginea lucrurilor” așadar legea nu era sortită pentru a efectua ceva real deoarece era umbră.

b. Eficiența legii (1b). ea „nu poate niciodată cu aceleași jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să-i desăvârșească pe aceia care se apropie.” Autorul prezintă două dovezi ale acestei afirmații radicale:

– dacă legea ar fi desăvârșit nu ar mai fi fost nevoie ca să se aducă jertfe deodată ce aceia curățiți nu ar mai fi avut cunoștință de păcate (2).

– legea tocmai asta face – aduce amintire de păcate în fiecare an. Legea face exact opusul desăvârșirii: înnoiește cunoștința de păcat (3)

– este cu neputință ca sângele de tauri și țapi să înlăture păcatele. Ba chiar e logic că ele nu pot înlătura păcatele (4)

II. SCHIMBAREA Legii (5-10). Această schimbare este arătată în doi pași: prin prezentarea schimbării și apoi prin explicarea ei.

a. Prezentarea schimbării (5-7) o face prin două citate care arată întâi desființarea primul legământ („N-ai voit jertfă și dar, ci Mi-ai întocmit un trup. Nu Ți-au plăcut arderi de tot și jertfe pentru păcat”) și doi întemeierea celui de-al doilea legământ („Iată, Eu vin ca să fac voia Ta, Dumnezeul.”

b. Explicarea schimbării (8-10) este explicată clar „el desființează ce este întâi, ca să stabilească ce este a doua oară”; „voie prin care am fost sfințiți, prin jertfirea trupului lui Hristos odată pentru totdeauna.”

III. SURCLASAREA Legii (11-18). Această surclasare este exprimată prin două metode: cea a comparației și cea a citării.

a. Comparația. Preoții aduceau jertfe în fiecare zi care niciodată nu pot înlătura păcatele în timp ce Hristos a adus o singură jertfă pentru păcate și acum așteaptă ca vrăjmașii să-i fie supuși și printr-o singură jertfă a desăvârșit pe cei sfințiți.

b. Citatul. Citatul este adus înaintea cititorului prin trei aspecte:

– autoritatea: „dar și Duhul Sfânt mărturisește”. Așadar ceea ce urmează să spună este susținut de către Duhul Sfânt.

– prezentarea: autorul prezintă câteva frânturi din legământul nou promis: că Legea e scrisă în inimile lor și că Dumnezeu nu-și mai aduce aminte de păcatele lor.

– concluzionarea: așadar „unde este iertare de acestea, nu mai este jertfă pentru păcat.” 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s