Va urma? Sam Waldron, partea 1

CAPITOLUL 1 – ARGUMENTAREA

PROFEȚIA

1. El spune că „profeții erau o instituție clar identificată și reglementată, care a avut o contribuție proeminentă la formarea canonului Vechiului Testament” (p.15) – aici trebuie să spunem că, întâi, profeții nu au fost atât de mult o „instituție clar identificată și reglementată” întrucât mulți dintre ei au fost rar recunoscuți în vremea în care au profețit; doi, și mai important este că sunt o sumedenie de prooroci care au trăit și a căror profeții nu au contribuit în nici un fel la formarea canonului. Legătura fixă pe care autorul o face între Canon și profeți este falsă.  Ei au avut o contribuție „proeminentă” dar parțială în formarea Canonului. Nu toate profețiile au fost scrise și nu toți profeții au scris cărți.

2. Întrucât autorul folosește aceeași logică și pentru Noul Testament când spune „există toate motivele pentru a crede că fundamental sunt la fel” (p.15) trebuie precizat de asemenea că în Noul Testament situația se prezintă în același fel: au existat prooroci a căror cuvinte nu au fost scrise în Noul Testament și care nu au scris cărți care astăzi sunt încorporate în canon. Așadar proorocia nu este legată în mod fix și deplin de apostolat. Concluzionez cu o distincție: există 1. Profeți canonici și 2. Profeți extra-canonici. Când ne referim la a doua categorie – nu ne referim la oameni care nu sunt inspirați ci la oameni care nu au contribuit la formarea canonului.

VORBIREA ÎN ALTE LIMBI

3. Vorbirea în limbi, spune autorul, „este în esență echivalentul profeției” (p.15) însă acest lucru este parţial adevărat doar în cazul în care vorbirea în alte limbi este tradusă. Însă nici atunci nu este „echivalentă” ci doar asemănătoare întrucât există totuşi vorbire în limbi şi există tălmăcirea limbilor; sunt două daruri nu unul. Biblia când spune că profeţia este „mai mare” decât vorbirea în limbi „afară dacă” este tradusă nu spune că este identică ci că are acelaşi efect cu profeţia atunci când e tradusă: zideşte biserica. Unii autori arată că vorbirea în limbi din 1 Corinteni 14 nu este cea din Fapte 2 și nu este inteligibilă de aceea iese din sfera profeției. O seamă întreagă de cesaționiști susțin acest lucru. Vorbirea în limbi din 1 Corinteni 14 era răspândită în biserică și nu avea de-a face în mod exclusiv cu apostolii – ci, din contră, ea era dată întregii biserici.

FACEREA DE MINUNI

4. Autorul afirmă că „făcătorii de miracole au înfăptuit semne miraculoase menite să apere autoritatea divină a mesajelor care le-au fost încredințate” și „este imposibil, așadar, să presupunem că astăzi ar putea fi făcători de miracole fără a presupune că erau ori apostoli, ori profeți” (p.16) însă această legătură exclusivă făcută între facerea de miracole și apostolat este falsă deoarece au existat, la fel ca în cazul vorbitorilor în limbi și a profeților, și alți oameni care au făcut miracole fără ca să aibă  nevoie de autentificare pentru apostolatul lor întrucât nu erau apostoli (Ștefan – Fapte 6.8, Anania 9.17, Filip – 8.6). Întâi, autorii Scripturii nu au apelat vreodată la minuni pentru a susține că scrierile lor erau Scripturii. Biblia afirmă că ea este testul pentru minuni și nu invers (Deut. 13.1-5). Doi, dacă scopul minunilor a fost ca să autentifice Scriptura cum se pot judeca minunile profeților falși (Matei 7.12-23), hristoșilor falși (Matei 24.24) și a lui Antihrist (2 Tes 2.9)? Trei, există autori ai Scripturii care nu erau apostoli și care nu au făcut niciodată vreo minune (Marcu, Luca și Iuda). Dacă autoritatea are la bază facerea de minuni, atunci aceste scrieri au autoritate mai mică decât scrierile apostolilor. Patru, se argumentează cu privire la Luca că el era prieten cu Pavel și de aceea trebuie să privim ca inspirate scrierile sale. Dar deja avem de-a face cu alt criteriu pentru canonicitate: prietenia sau parteneriatul cu apostolii (Deere).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s