Importanța emoțiilor în religia adevărată

Jonathan Edwards atrage atenția în Emoțiile Religioase asupra extremelor care pot exista în privința emoțiilor: întâi sunt acei oameni care pun prea mare accept pe emoții așa încât o mare parte din ele sunt contrafăcute și pe de altă parte sunt cei care detestă emoțiile datorită extremelor pe care le-au observat. Consider că această extremă are un pericol foarte mare în ea după cum afirmă și Edwards:

Cel care nu are emoții religioase se află într-o stare de moarte spirituală și e cu totul lipsit de influențele puternice, dătătoare de viață și mântuitoare ale Duhului lui Dumnezeu asupra inimii lui.

Acolo unde există un fel de lumină fără căldură, adică o minte pline de idei și speculații și o inimă rece și neafectată, nu poate exista nimic divin în lumina aceea; cunoașterea aceea nu este o cunoaștere spirituală a lucrurilor divine.

Disprețul acesat față de de toate emoțiile religioase reprezintă cea mai bună cale de a împietri inimile și de a încuraja insensibilitatea și nepăsarea oamenilor, ținându-i într-o stare de moarte spirituală cât trăiesc și ducându-i, în cele din urmă, la moartea veșnică.

În ceea ce-i privește pe oameni, a disprețui și a critica toate emoțiile religioase reprezintă calea de a închide ușa inimii lor în fața oricărei religii adevărate și de-ai ruina sufletele.

Emoțiile Religioase, p.54

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s