4.1 – Rătăcirea de la curăția inimii, de la cugetul bun și de la credința neprefăcută înseamnă pierderea mântuirii? – 1 Timotei 1.5-6

Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.  Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării. 1 Timotei 1.5-6

Apostolul Pavel nu vorbește aici despre pierderea mântuirii (arminianism) și nici despre faptul că acești oameni au fost sau nu au fost mântuiți (idee susținută în general de calvinism) iar dovezile abundă în acest text că sensul termenului „credință” este acela de învățătură. Pe de altă parte, intenția textului nu este aceea de a discuta despre pierderea mântuirii și de aceea nu se poate discuta un asemenea subiect în acest punct ci doar faptul că învățătura creștină – cel puțin în anumite doctrine ale ei – poate fi abandonată sau combinată cu alte teorii nebiblice de anumiți oameni care sunt chiar în biserică. Pavel nu egalează această stare cu pierderea mântuiri. Avem aceste dovezi ale textului:

întâi, pentru faptul că acești oameni au adoptat o altă teorie cu privire la mântuire – o învățătură coruptă care combina condiția impusă de Dumnezeu cu una promovată de legaliști, adică adăugau la credința în Domnul Isus și faptele Legii. Problema lor era una de învățătură, teoretică, de propovăduire.

doi, pentru că termenul grecesc (gr. astocheó, folosit doar în epistolele către Timotei – 1 Tim 6.21 și 2 Tim 2.18) înseamnă a nu nimeri ținta, a fi în afara cadenței lui Dumnezeu și a produce o falsă țintă. Textul nu spune dacă ei au făcut conștient asta sau involuntar dar este clar că ei nu au nimerit ținta. Nu ni se spune nici că și-au pierdut credința de tot sau mântuirea. Pavel doar spune că nu au nimerit ținta în dreptul acestei triade a virtuților: inima curată, conștiința bună și credința neprefăcută. El nu spune că ei nu au deloc aceste virtuți sau caracteristici duhovnicești ci că nu le au în această formă comună desăvârșită. El nu se referă nici doar la depărtarea de credință ci de credința neprefăcută; ba chiar nu se referă la depărtarea de credință ci de această triadă a virtuților luate împreună.

trei, pentru că  spune în continuare că „s-au întors spre vorbire deșartă” pentru că orice vorbire care nu gravitează în jurul adevărului (credința creștină) este „vorbire deșartă”. Așadar găsim aici al doilea argument că e vorba de renunțarea la o doctrină creștină și intrarea în vorbării goale.

patru, termenul „au rătăcit” (traducerea Cornilescu clasică) înseamnă „s-au întors spre” referindu-se la întoarcerea spre vorbiri deșarte. Termenul nu se referă deloc la rătăcirea de la credință mântuitoare și nici de la cea doctrinară ci pur și simplu la apucarea pe calea vorbirii fără rost, vorbirii goale.

cinci, pentru că acești oameni renunțând la doctrina sănătoasă cu privire la mântuire („credința”) doresc să fie „învățători ai legii”. Termenul mai e folosit doar de două ori odată cu referire la „învățătorii Legii” din perioada Domnului Isus și cu referire la Gamaliel (Luca 5.17; Fapte 5.34). Ei nu mai învață Evanghelia pură ci se transformă în experți ai Legii mozaice.

șase, pentru că Pavel arată în continuare starea lor ca fiind nu una de imoralitate sau pierdere a mântuirii ci de neînțelegere a cele pe care le propovăduiesc. Ei sunt descriși ca „neînțelegând nici cele ce spun, nici cele despre care afirmă cu tărie.” Problema lor este neînțelegerea nu pierderea mântuirii. Nu ni se spune un astfel de detaliu despre ei iar noi nu îl vom specula.

șapte, este evident că problema acestor oameni începe de la o stare duhovnicească precară deoraece ei s-au „abătut” de la inimă curată, conștiință bună și credința neprefăcută. Abătându-se prin neglijență sau inconștiență (nu știm exact cum) ei au ajuns să cadă pradă teoriilor legaliste. Pavel nu spune că conștiința lor nu a fost spălată cu adevărat de sângele lui Hristos sau că ei nu au avut o credință autentică sau că inima lor nu a fost curățită dar nici nu spune că au fost în acest fel. Preocuparea lui nu este să detalieze acest aspect.

Opt, termenul „neînțelegeri” este același folosit în Fapte 15.2 când „făcându-se tulburare și nu puțină discuție (termenul este „neînțelegeri”) din partea lui Pavel și a lui Barnaba împotriva lor”. Contextul este cel precizat – când unii spuneau că mântuirea nu e posibilă fără ținerea legii lui Moise. De observat este că apostolii nu au spus în Fapte 15 că cei care au ridicat aceste probleme nu erau mântuiți ci doar s-au strâns la o consfătuire frățească pentru rezolvarea dilemei aduse în discuție. Cine spune că susținerea unei forme de legalism datorită reflexelor firești sau ale vechii religii (în cazul lor iudaismul) înseamnă pierderea mântuirii îi acuză pe apostoli de inconștiență, indisciplină și părtășie cu ereticii. Acei învățători din biserica primară din Ierusalim cereau tuturor să țină legi ceremoniale instituite de Moise (Fapte 15.5) pentru că altfel „nu puteți fi mântuiți” (Fapte 15.1). Această învățătură lovea în esența Evangheliei și totuși nimeni de acolo nu spune că ei sunt nemântuiți și că sunt rătăciți de la credință pierzându-și mântuirea datorită ereziilor lor.

Anunțuri

7 gânduri despre “4.1 – Rătăcirea de la curăția inimii, de la cugetul bun și de la credința neprefăcută înseamnă pierderea mântuirii? – 1 Timotei 1.5-6

  1. „Această învățătură lovea în esența Evangheliei și totuși nimeni de acolo nu spune că ei sunt nemântuiți și că sunt rătăciți de la credință pierzându-și mântuirea datorită ereziilor lor.”

    pai si atunci erau niste mantuiti cu erezii????

    Apreciază

    1. răspunsul îl aveți în introducere: intenția textului nu este aceea de a discuta despre pierderea mântuirii și de aceea nu se poate discuta un asemenea subiect în acest punct ci doar faptul că învățătura creștină – cel puțin în anumite doctrine ale ei – poate fi abandonată sau combinată cu alte teorii nebiblice de anumiți oameni care sunt chiar în biserică.

      Apreciază

  2. nu cumva cei ce stranesc erezii s-ar putea nici sa fi fost mantuiti? si atunci, ce sa piarda?:)
    mai poate fi vorba si de o cadere, dar incheiata cu pocainta….
    in sens omenesc, fizic, mantuirea oricum „se incheie” in pragul mortii..de acolo nu mai urmeaza decat etapa finala, care e de fapt o incununare: glorificarea

    Apreciază

  3. in sens omenesc, fizic, mantuirea “se incheie”, ca sa zic asa, in pragul mortii. si cad ma refer la mantuire, ma refer in acest context, in special, la sfintire, ca parte progresiva, experimentala a mantuirii – cat si la sansa de a fi mantuit, caci dupa moarte urmeaza judecata, nemaiexistand sansa mantuirii ( a niciunui aspect al ei)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s