De ce vor fi unii (ne)vindecați?

Sunt câteva extremisme carismatice pe care le-am auzit în ultima vreme promovate în mod obsesiv și excesiv și de aceea mă străduiesc să ofer câteva răspunsuri sau cel puțin provocări pentru aceste doctrine (pe care le găsesc eronate).

Întâi de toate, se speculează că Dumnezeu nu ar putea lăsa în viața cuiva boală. Cazul lui Iov este foarte potrivit pentru discuția asta. Autorul cărții spune că „toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el” (42.11). Mai mult, chiar Iov recunoaște că „Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). Chiar din prisma suveranității lui Dumnezeu se poate ajunge atât de ușor la această concluzie. Într-un fel sau altul, prin permisiune divină (care e un altfel de a spune că Dumnezeu a VRUT să se întâmple acel lucru, că altfel nu l-ar fi lăsat dacă nu ar fi vrut deodată ce ar fi putut să-l oprească) Dumnezeu controlează toate – inclusiv boala.

Pe de altă parte, am auzit ironizându-se poziția cesaționistă spunându-se că „doar nu a luat boala locul Duhului Sânt așa încât Dumnezeu să o folosească pentru a ne învăța ceva.” La asta răspund că bunul simț ne învață că Dumnezeu se folosete de circumstanțe de tot soiul pentru a ne conduce pe calea pe care dorește ca să mergem și nu văd de ce boala ar trebui să fie o excepție. Dacă Hristos a suferit pentru ca să fie desăvârșit, ca să învețe să asculte, ca să ne poată veni în ajutor – atunci cu siguranță și suferința noastră poate avea aceste scopuri. Nu văd de ce suferința prin boala ar fi un soi de suferință de care să nu se folosească Dumnezeu.

În plus, argumentul potrivit căruia boala nu poate fi de la Dumnezeu deodată ce Hristos „a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre” (Matei 8.17) este fals deoarece același lucru Hristos l-a făcut cu păcatele noastre. Întrebarea mea răspuns este: dacă bolile au fost purtate de Hristos și trebuie să fim sănătoși la fel ar trebui să se întâmple și cu păcatele noastre deodată ce și ele au fost purtate de Hristos la Golgota. Dacă suntem eliberați de păcate progresiv cât timp suntem pe pământ dar definitiv doar într-un sens escatologic atunci cu siguranță lucrurile stau în același fel cu boala și suferința. El a purtat păcatele noastre dar uite că le mai facem!

Mai mult, a spune că Dumnezeu nu ne pedepsește deoarece El este dragoste înseamnă să ataci caracterul lui Dumnezeu deodată ce El este atât dragoste cât și dreptate, milă cât și mânie, îndurare cât și un foc mistuitor. Dumnezeu se prezintă ca un foc mistuitor chiar și credincioșilor (Evrei 12.29). Pe de altă parte, Biblia spune că tocmai disciplina arată că El ne iubește și că cei care nu sunt disciplinați nu sunt fiii Săi. Cei care nu sunt pedepsiți arată de fapt că nu sunt ai lui Hristos iar un carismatic care propovăduiește această teorie ajunge să încurajeze nenăscuții din nou (Evrei 12.7-8).

Un argument sentimental folosit deseori de către carismatici este că atunci când au suferit nu au știut de ce s-a întâmplat asta. Motivele însă pot fi multe și acest simplu fapt (că nu au știut de ce) nu dărâmă realitatea că Dumnezeu permite boala pentru scopurile Sale mărețe. Iov nu a știut de ce suferă dar nu s-a îndoit că Dumnezeu este în controlul ei. Orbul s-a născut orb pentru că Dumnezeu avea un plan cu el. Faptul că nu înveți în mod conștient ceva nu înseamnă că nu înveți. Faptul că nu înveți imediat ceva nu înseamnă că în timp – pe termen lung nu vei învăța o sumedenie de lecții – așa cum fiecare dintre noi putem mărturisi că se întâmplă.

Se mai susține că Dumnezeu s-a purtat așa doar cu cei nemântuiți sau doar cu cei din Vechiul Legământm (e ironic să văd cu carismaticii apelează la hermeneutica dispensaționalistă și cesaționistă pentru a susține anumite idei după care aruncă regulile astea peste gard) însă argumentul este irelevant deodată ce există exemple clare în care au suferit cei credincioși.

Carismaticii bat mult șaua cu ideea că Dumnezeu NU POATE să vrea ca cineva să fie bolnav fiindcă asta vine în contradicție cu caracterul lui Dumnezeu. Eu aș pune problema altfel și întreb așa: a vrut Dumnezeu ca omul, dacă va păcătui, să fie lovit cu moartea – așa cum Dumnezeu Însuși a stabilit să se întâmple? Orice om normal va spune că da. Întrebarea este însă în ce sens a „dorit” Dumnezeu asta? Bineînțeles că lui Dumnezeu nu i-a plăcut acest lucru dar este clar că a fost plănuit ca lucrurile să se întâmple exact așa. De aceea afirm că nu Dumnezeu este cauza directă a suferinței și bolii. Cu alte cuvinte, nu El face infuzie de boală în viața unui om dar pot spune că El este în controlul ei și o direcționează către scopurile Sale.

Alții zic că Dumnezeu anulează nu doar pedeapsa pentru păcatele noastre ci și consecințele. Eu spun că el poate anula consecințele dar că nu o face întotdeauna și că uneori le anulează doar când trecem „dincolo.” Nu găsesc nicăieri în Scriptură asigurarea că dacă mi-am curentat degetele și mi le-am carbonizat, dacă am picat de la 12 metri și am 20 de oase rupte, dacă mi-am fumat plămânii 40 de ani sau dacă am curvit 10 ani și sunt plin de HIV – voi scăpa ACUM de toate consecințele acestor necazuri. De unele voi scăpa însă de unele nu.

Se aduc deseori și argumente textuale. Răspund că dacă Isus a făcut minuni nu înseamnă că și tu poți să faci deodată ce tu nu ești Isus (să nu se înțeleagă deloc că eu nu cred că Dumnezeu face minuni prin oameni). Răspund că a avea „viață din belșug” nu se referă deloc la a sănătos tun. Contextul contrazice asta. Răspund că a fi „ca stăpânul” se referă în acel context la a suferi așa cum a suferit Hristos. De unde s-a ajuns la vindecări habar nu am. Răspund că a face minuni mai mari decât Hristos nu se referă la vindecări deodată ce nici un apostol nu a făcut minuni (în sensul de semne supranaturale) mai mari decât ale lui Hristos ci doar au evanghelizat cu mai multă eficiență.

În final care pot fi scopurile pentru care Dumnezeu permite și controlează suferința sau bolile în viața credinciosului?

1. Pregătire pentru o lucrare specială. Hristos nu a avut păcat dar a fost „desăvârșit prin suferințe” ajungând în acest fel „Căpetenia mântuirii.” Cred că o astfel de paralelă poate fi găsită în viața noastră: ai un accident, pierzi pe cineva drag, te confrunți cu o boală sau cu necazuri pentru a te metamorfoza spiritual.

Evrei 2:10 „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.”

2. Învățarea ascultării. Poate că atunci când totul e bine și frumos ascultăm ușor dar ascultarea e testată și dovedită atunci când lucrurile nu merg ca pe roate sau așa cum ne-ar place nouă să meargă. Atunc asculți cu adevărat.

Evrei 5:8 „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.”

3. Disciplină pentru păcat. Când păcătuim Dumnezeu nu ne pedepsește retributiv – doar așa că să suportăm plata păcatelor noastre ci cu scop disciplinar – ca să învățăm ceva din prostiile pe care le facem. Uneori nu ne trezim decât atunci când am luat-o pe spinare. E clar că niciodată nu suntem disciplinați atât cât merităm și asta trebuie să ne facă să-L slăvim.

Evrei 12:7 „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?”

1 Corinteni 11:30 „Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.”

4. Puterea de a-i ajuta pe alții care au trecut prin aceeași situație. Cel care mângâie cel mai bine e cel care a mângâiat. Este dovedit de experiență faptul că oamenii care trec prin anumite necazuri (deși nu e universal valabil ba chiar excepțiile pot fi transformate în curând în regulă) pot să-i ajute pe alții care trec prin aceleași necazuri.

2 Corinteni 1:4 „care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”

Evrei 2:18 „Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

5. Stricăciunea caracteristică întregii creații. Nu suntem noi blestemați dar lumea e …. și ne afectează și pe noi stricăciunea din natură. Din cauza păcatului nimic nu mai funcționează perfect. Dacă sari de la 1o  metri e sigur că pățești ceva. E legea gravitației pe care ai ignorat-o. Dacă îți fumezi 30 de ani plămânii nu te aștepta să fie ca a unui bebeluși.

Romani 8:23 „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

6. Arătarea slavei lui Dumnezeu. Dumnezeu îi demonstrează diavolului că El e vrednic de iubit și că este într-adevăr iubit pentru ceea ce este El nu pentru ceea ce dăruiește El. Alteori Dumnezeu a lăsat boala pentru arătarea slavei Sale, a puterii Sale, a milei Sale – atunci când a dat vindecare.

Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Iov.11-12

Ioan 9:3 „Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”

Ioan 11:4 „Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.””

7. Suferință pentru Hristos. Suferința pentru credință și Hristos este un „dat” al credinciosului. Biblia abundă de aceste texte. Sute de mii de credincioși au suferit cele ami crunte suferințe pentru faptul că au fost credincioși.

 Romani 8:17 „Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”

8. Ca să-L experimentăm pe Dumnezeu în moduri supranaturale extraordinare. Puterea lui Dumnezeu de a păstra și de a învia nu este experimentată decât într-o situație care o necesită. De asemenea mângâierea nu are valoare decât atunci când ești în necaz și suferință. Pentru că Dumnezeu vrea să-L experimentăm, ne lasă în situații de acestea.

2 Corinteni 1:4 „care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”

2 Corinteni 1.8-9 „În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.”

2 Corinteni 12:9 „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”

9. Atacuri demonice. Nu vreau să dau mai multe exemple dar Biblia abundă de cazuri în care oamenii au fost atacați în trupurile lor de către demoni. Cred că un credincios nu poate fi îndrăcit sau demonizat dar cred că Dumnezeu îi poarte permite, ca în cazul lui Iov, să se atingă de trupul lui.

Luca 13:11 „Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.”

1 Corinteni 5:5 „am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.”

Iov 1:12 „Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.”

10. Pentru a crede. Domnul Isus se bucură că Lazăr e bolnav și că a murit. Se bucură deoarece știa că în urma minunii Sale mulți vor crede în El. Cu alte cuvinte, Hristos se folosește de suferință, de boală și de moarte pentru a-i aduce pe oameni la credință. Nu văd de ce credința în Hristos nu ar putea fi întărită în același fel în situații de boală.

Ioan 11:15 „Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.””

11. Modelarea caracterului. Unii spun că nu se poate așa ceva deodată ce Duhul Sfânt lucrează în noi roada Sa. Însă Duhul Sfânt poate lucra prin cauze secundare, intermediare, instrumentale ca și suferința, boala și necazul. Dumnezeu lucrează atât direct cât și indirect prin cauze secundare.

Romani 5:3-4 „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.”

Iacov 1.2-3 „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.”

12. Să nu ne încredem în noi înșine. Dumnezeu nu doar lucrează pozitiv anumite caracteristici în noi ci și negativ scoțând afară – exorcizându-ne de anumite stări sau păcate cât și pentru a preveni ca să o luăm razna în diverse pofte și păcate.

2 Corinteni 1:9 „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.”

2 Corinteni 12:7 „Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s