Temptation, soțul care te plictisește

mza_6538005866303399581(via http://trailers.apple.com/)

Protagonista crește într-o casă creștină, se căsătorește cu un băiat pe care îl cunoaște de la șapte ani păstrându-și puritatea sexuală până ce se căsătorește cu bărbatul visurilor ei. Are o viață simplă cu puține visuri dar greu de împlinit.

Bărbatul acesta ar putea fi considerat tipic. Doi ani la rând uită că e ziua ei așa că stă toată ziua frustrată deși seara el reușește să o înveselească cu un mic show și cu scuzele de rigoare. Chiar și mama ei îl apostrofează în stil „King James Version” pentru că a uitat de ziua ei.

Se mută la oraș și amândoi se apucă de muncă. Nu mai au timp de rugăciune sau de „Casa Domnului”. Întrucât îndeplinirea visurilor lor (el să aibă o farmacie, ea să deschidă un cabinet de consiliere maritală) ar dura cam 10-15 ani amândoi trag tare în direcția asta. Zilele însă sunt pipărate cu frustrări și descurajări. Se merge totuși înainte.

El e tipul de băiat care evită conflictele. Chiar și atunci când  bărbații îi fac aprecieri deocheate soției sale el o ia și pleacă rapid din acel loc. Ea simte nesiguranță deoarece ar fi dorit să vadă ceva manifestări sălbatice de mascul. Însă lui nu îi arde de scandaluri provocate doar de niște vorbe venit de la niște bărbați înfierbântați și probabil cu arme sub haine.

Din acest punct totul ia o altă întorsătură

– La locul de muncă, o colegă cu un rang superior o mustră și o tachinează non-stop cum că ar trebui să-și schimbe garderoba ei de „modă veche” ca să nu mai arate ca o înapoiată. Asta ar fi stricat imaginea firmei. Mai târziu cedează și se lasă metamorfozată.

– Un bărbat care vrea să investească în firma unde lucrează o curtează de zor și cu tupeu cu toate că știe de faptul că este căsătorită și are concepții creștine. Fiind totuși mai mult în prezența acestui bărbat lucrurile iau o întorsătură diferită. Timpul nu schimbă lucrurile dar ajută la asta.

– Șefa ei o sfătuiește să nu se compromită, totuși o încurajează și îi spune că un mega-flirt nu e mare scofală mai ales în situația de față când firma ei trebuie să beneficieze de serviciile acestui bărbat chipeș și bogat. Pleacă într-o călătorie doar ea cu acest bărbat unde este sedusă non-stop. Cât ar fi putut să reziste?

– Bineînțeles că începe să-și bată joc de toate valorile pe care le-a moștenit și face acest lucru chiar în fața mamei ei care este consternată. Își amăgește conștiința că Îl poate iubi pe Dumnezeu și dacă își părăsește bărbatul, își „trăiește viața” la intensitate prin cluburi și este drogată.

– Fiind „atacată” psigic și emoțional de acest bărbat, se trezește alergând alături de el, luată în brațe atunci când e lovită de un biciclist, ascultându-i destăinuirile dintr-o viață anterioară în care (săracul de el) fusese victimă, călătorind împreună cu avionul său personal etc.

Acest „nou” bărbat îi poate oferi împlinirea visurilor ei – că doar nu degeaba a făcut facultate, nu? Totul ține doar să se compromită puțin – să-și schimbe partenerul. El este  genul de bărbat sălbatic care i-ar face viața mai picantă, e gata să se ia la bătaie cu oricine pentru „femeia lui”, își aduce aminte de ziua ei de naștere și îi cumpără flori, plus că îi apreciază mereu frumusețea și talentele.

Toată povestea se termină prost: fata noastră se culcă cu tipul ăsta bogat dar descoperă că e un bărbat agresiv și „animalic” așa cum se descria și el. Își  mănâncă o bătaie soră cu moartea de la el dar e scăpată de fostul soț. Oricum contactase HIV. Ajunge consilier marital. Fostul ei soț se recăsătorește dar îi oferă ajutor în ce privește medicamentele de care avea nevoie.

DECI: bărbatul animalic „la pat” e animalic și în general, ăsta animalic în apărarea ei poate fi animalic și împotriva ei, ăsta  care nu ține de cont de legămintele maritale cu atât mai puțin ține cont de cele nescrise, ăsta care e gata să o apere cu violență de alții e gata să o apere chiar de maică-sa și chiar cu prețul de a o călca în picioare. El care are „escapade” pline de pasiune cu ea poate să aibă și cu altele, chiar de față cu ea. El care o dorește pentru că e frumoasă, le dorește și pe altele pentru că și ele sunt frumoase. Dar înainte nu văzuse partea asta a monedei. De obicei nu se vede.

–-

Gustul pe care mi l-a lăsat filmul este că trăim într-o cultură care vrea să ne modifice credința, valorile, interiorul și exteriorul, relațiile, concepțiile și aspirațiile. Dacă acest mecanism drăcesc reușește să-ți prindă un fir de ață din viața ta te va trage în scurt timp în tocătoarea ei și ieși de acolo neom.

Dacă ieși!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s