Pneumatologie puritană (2)

Vorbind „despre felul în care a fost trimis Duhul Sfânt” scriitorul puritan Isaac Ambrose face aplicații practice pentru viața de zi cu zi a credinciosului și a bisericii.NPG D29750; Isaac Ambrose after Unknown artist

Venirea bruscă a Duhului

În general, lucrurile bruște ne fac să tresărim și să privim în sus. Ar trebui să învățăm să primim acele mișcări (impulsuri) sfinte ale Duhului care vin uneori deodată și într-un mod neștiut de noi. Sunt convins că omul care nu simte uneori înviorările, mișcările (impulsurile) și adierile Duhului lui Dumnezeu nu este creștin. O de-ar lua oamenii seama să nu disprețuiască mișcările prezente! O, de-ar „prinde” oamenii vântul atâta timp cât suflă!

Venirea din cer a Duhului

Oh, de-ar petrece creștinii mult timp în observarea și ascultarea mișcărilor, lucrărilor, sugestiilor și indicațiilor acelui Duh care vine din cer! Cu siguranță, Duhul care coboară din cer și ne înalță sufletele către cer este de la Dumnezeu!

Venirea Duhului ca un vânt

Duhul Sfânt este comparat în mod deosebit cu vântul datorită lucrărilor Lui irezistibile. După cum nimic nu poate opune rezistență vântului, căci el merge și suflă încotro vrea, tot așa nimic nu poate opune rezistență Duhului lui Dumnezeu acolo unde El are scopul de a lucra cu putere.

Voința liberă poate într-adevăr să se miște și să alerge, dar dacă e să fie bună, atunci trebuie să fie mișcată, condusă și să fie sub influența harului liber al lui Dumnezeu. Duhul suflă încotro vrea.

Venirea Duhului ca un vânt năvălitor

Fără acest Duh, cuvintele noastre nu sunt decât adieri slabe; ne putem epuiza în întregime și să nu câștigăm niciodată suflete. Dar dacă Duhul suflă, El va ului conștiințele celor mai neînfricați oameni.

Venirea Duhului și umplerea casei

Oh, de-ar veni acest Duh al Domnului în fiecare zi și în mod constant în adunările noastre! Oh, de-ar sufla El prin ele! Oh, de-ar umple fiecare suflet din adunare cu suflarea cerului! „Vino, Duhule Sfânt! Scoală-te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi!”

Isaac Ambrose, Privind țintă la Isus, 736, 737, 738, 739

Concluzii: (1) puritanii au accentuat că duhul nesimțitor față de impulsurile Duhului este necreștin; (2) Duhul Sfânt lucrează în moduri „neștiute de noi” acționând direct în inimile noastre; (3) mântuirea sufletelor nu depinde doar de predicare ci de predicarea însoțită de „adierea” Duhului; (4) puritanii nu s-au temut să se roage pentru venirea Duhului Sfânt. Pentru ei nu există nici o contradicție între faptul că avem Duhul Sfânt și că trebuie să-L cerem – cu scopul de a se manifesta; (5) puritanii au accentuat nevoia ca Duhul Sfânt (care este în credincioși) să adie atunci când aceștia sunt la părtășie așa încât predicarea și slujirea să fie eficiente, înflăcărate și puternice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s