Prima tură cu semicursiera

Am primit o semicursieră de la fratele meu (probabil împrumut :D). [Pentru hoții din Fălticeni: o țin în casă și niciodată pe casa scării 🙂 ].

Cât timp am avut mașină îmi tot promiteam că mă voi apuca de pedalat însă întotdeauna eram grăbit așa că luam mașina în loc să merg cu vreo bicicletă.

Câteva impresii de la prima tură:

– pentru cei care cred că nu pot transpira (așa cum credeam și eu) astăzi mi-am schimbat „credința” aceasta. Luați o bicicletă și se rezolvă problema.

– mulțumesc tuturor tiriștilor care au claxonat scurt în semn de avertizare că se apropie din spatele meu.

– apreciez toți șoferii care au încercat cât de cât să mă ocolească. Și majoritatea au făcut-o. Nici un șofer în mașină mică nu m-au claxonat.

– nu apreciez faptul că uneori banda pentru cei care pedalează nu are mai mult de 5 cm. Te și întrebi ce s-ar întâmpla dacă trece unul mai încăpățânat prea aproape de tine.

– pentru prima oară am văzut cât de mult gunoi nedegradabil este  pe o porțiune de 2-3 km chiar la ieșirea din oraș. Urât și mizerabil. M-aș înscrie într-un grup care să curețe zona respectivă.

– încă nu știu bine cum e respirația corectă atunci când pedalez dar am încercat ceva ce am învățat la orele de sport. Am pedalat vreo 7 km ceea ce probabil va fi urmat de o febră musculară. Nu știu dacă e bine să reiau mâine același traseu.

download

cam așa arată (lfgss.com)

Anunțuri

Un gând despre “Prima tură cu semicursiera

  1. Felicitari !
    Am avut si eu o semicursiera prin 1978. M-am dus pe ea, singur, pana la mare, la Mamaia, 450 km. Cu o saptamana inainte fusesem cu doi prieteni la Varful Omul.
    Pedalare cu spor !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s