Pneumatologie puritană (6) Babel

NPG D29750; Isaac Ambrose after Unknown artistIdeea aceasta care spune că la Cincizecime a avut loc reversul de la turnul Babel e veche de sute de ani. Aici avem un exemplu:

Aici se poate vedea foarte bine înțelepciunea și mila lui Dumnezeu prin faptul că același mijloc – acela al limbilor diferite – care a prăbușit Babelul, avea să fie aici mijlocul acordat apostolilor pentru a lucra la zidirea Sionului prin faptul că blestemul avea să fie înlăturat și în locul lui avea să fi vină binecuvânatarea; prin faptul că încurcătura limbilor avea să fie unificată spre slava lui Dumnezeu; prin faptul că rostul limbilor avea să fie următorul; ca pe tot pământul să nu mai fie nici o altă limbă sau limbaj, ci numai lauda și slava Lui, iar Evanghelia să fie auzită printre ei.

Isaac Ambrose, Privind țintă la Isus, p.744

Trebuie observat că Luca și nici vreun alt scriitor nu fac această legătură între Babel și Cincizecime. Mai menționez și mirarea pe care o am cu privire la faptul că oameni care se bat pentru o hermeneutică literalistă sănătoasă apelează la astfel de combinații pentru a justifica o anumită poziție teologică.

Cât despre afirmațiile puritanului: întâi, aici nu este absolut nici un revers al Babelului. Reversul ar însemna ca ei să fi început să vorbească toți o singură limbă; ce s-a întâmplat la Babel nu a fost „înlăturat” absolut deloc ba e chiar contrarul – ei au continuat în limbi străine; doi, la Babel înmulțirea limbilor nu este un blestem până la urma urmei ci o binecuvântare întrucât oamenii au fost opriți din nebunia lor prin înmulțirea limbilor; trei, există o analogie care se poate face între Babel și Cincizecime doar în acest punct: că acolo limbile au dus la dezbinare în timp ce aici limbile au semnificat unitatea. Însă analogia e una și interpretarea speculativă și combinațiile astea pseudo-doctrinare sunt altceva; patru, vorbirea în limbi nicăieri nu are un scop evanghelistic. În Fapte 2 Petru predică Evanghelia și nu ceilalți care vorbeau în limbi. Apostolul Pavel și ceilalți au umplut imperiul roman cu Evanghelia predicată în limba de circulație și nu vorbind în limbi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s