Pneumatologie puritană (7)

NPG D29750; Isaac Ambrose after Unknown artistÎntr-o altă secțiune despre motivele pentru care a fost trimis Duhul Sfânt, am găsit câteva detalii importante despre această lucrare a botezului cu Duhul Sfânt:

Ei au fost umpluți cu Duhul Sfânt, însă aceasta nu înseamnă că înainte erau goi, dar acum erau mai plini cu Duhul decât fuseseră înainte.

Mai întâi, au fost umpluți cu Duhul Sfânt și apoi, au vorbit în alte limbi. Duhul Sfânt începe înăuntru și lucrează în afară; mai întâi transformă mintea, și după aceea schimbă limbajul; mai întâi lucrează asupra duhului, și abia apoi asupra limbajului și a vorbirii; aceasta a fost prima lucrare a Duhului – i-a umplut.

Isaac Ambrose, Privind țintă la Isus, p.744, 745

Puritanul Isaac Ambrose demontează aici ideea potrivit căreia ucenicii nu aveau Duhul Sfânt înainte și, în plus, confirmă faptul că Duhul Sfânt poate avea grade diferite de intensitate a lucrării Sale în credincios.

Mi-a deschis mintea această explicație „interior-exterior”. El arată că vorbirea în alte limbi nu face parte din esența umplerii (lipsește și din definiția dată de Hristos în Fapte 1.8) ci este un efect exterior însoțitor negociabil al umplerii cu Duhul Sfânt. Umplerea este interioară, vorbirea e exterioară; umplerea cu putere e esența botezului în timp ce vorbirea în limbi este efect exterior al botezului; umplerea cu putere este esențială în timp ce vorbirea în limbi este un aspect negociabil și nu indispensabil. Aspectul experiențial al evenimentului este indispensabil și nenegociabil însă nu la fel stă cu darul însoțitor al vorbirii în limbi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s