Scârba suspendării

UPDATE2: rog toți comentatorii să nu se abată de la subiect și să nu aducă informații despre fratele Pustan sau alte persoane care nu sunt subiectul acestui articol. Subiectul este felul comunicării unei asemenea suspendări. În caz contrar voi fi nevoit să șterg toate comentariile care deturnează scopul acestui articol.

Un-an-nou-fericit-Vladimir-Pustan

(sursa foto: fiti-oameni.ro)

DISCLAIMER: în acest articol nu iau apărarea lui Pustan și nici nu îl lovesc, nu atac conducerea cultului penticostal și nici nu osusțin ci doar voi comenta comunicarea suspendării fratelui Pustan și importanța ei.

Nu sunt penticostal și nu e treaba mea să fac sau să impun reguli în ograda altora, însă o astfel de suspendare îmi provoacă o găleată de scârbă. „Trimiteți-mi un tren de lămâi!” Nu suspendarea este problema ci o astfel de comunicare a suspendării. Ca unul care știu ce înseamnă mai mult decât suspendarea, pur și simplu mă irit automat în fața acestui stil de transmitere a unei decizii.

O astfel de știre ajunge să fie citită de credincioși din toate denominațiile creștine. Ce transmite ea în fapt? Nimic. E generală și te enervează. De ce e suspendat domnilor? Eu nu spun deloc că nu au avut motive serioase să-l suspende ci doar că o astfel de știre este nesatisfăcătoare și enervantă la culme. Înțeleg că nu se poate spune orice în public tocmai pentru a apăra imaginea unui slujitor, dar expresia „pentru comportament incompatibil” lasă de înțeles orice. Oamenii se întreabă dacă nu cumva fratele Pustan a făcut lucrurile de care este acuzat. Așa că ea face mai mult rău decât speculațiile oamenilor – le hrănește din plin și dă apă la moară palavragiilor și bârfitorilor.

Nu-mi cereți să vă spun care era cea mai potrivită formulare pentru că nu e treaba mea să fac asta ci a altora. Să-mi fie cu iertare dar „conducerea cultului…” (puneți orice cult vreți voi aici pentru că nu am nici un fel de problemă cu conducerea cultului penticostal sau a oricărui alt cult – până la un punct :D) nu este Sfânta Treime și este normal ca ei să se aștepte să nu fie priviți în acest fel. Nici ei și nici noi nu vorbim ex cathedra iar anatemele noastre nu sunt coborâte din cer decât dacă ne-am făcut rude cu Papa.

Nu spun că nu ar trebui să-i fie dată conducerii o credibilitate mai mare (nici nu spun că ar trebui să-i fie) ci doar că ea nu este recunoscută în acest fel și de aceea un astfel de comunicat este un mare insucces și o dovadă de crasă ignoranță a maselor de oameni. Am auzit de nenumărate ori oameni care au întrebat (nu despre Pustan ci despre alți suspendați) dacă au căzut în imoralitate pentru că, zic ei, doar n-or fi fost dați afară „pentru atâta lucru” dovadă fiind faptul că oamenii pun sub cuvintele „incompatibil …” cele mai josnice fapte și nimeni nu se așteaptă să fi fost exclus, spre exemplu, pentru că ar fi susținut că botezul cu Duhul Sfânt are loc în evenimentul nașterii din nou (așa cum susțin baptiștii).

Ce înseamnă „încălcarea angajamentului” și ce înseamnă „abateri grave de la conduita spirituală personală”? Pentru mine, nimic! Și înseamnă nimic pentru mulți alți oameni. Eu unul m-am cam săturat de generalități de două parale ce dovedesc lenea gândirii unor oameni. Pentru unii (nu știu dacă și aici e cazul) acesta e modul perfid de a se ascunde de bâtele foarte multor oameni care ar contesta, în masă, deciziile acestea bazate pe motive nefondate sau „incompatibile” cu măsura drastică a deciziei. Dar cum poți să scapi mai ușor decât cu fraze de astea răscolitoare, pompoase, umflate și inflamabile?

Formularea „suspendarea calității de slujitor” e penibilă, și îndrăznesc să spun acest lucru ignorând cine a propus-o și scris-o (adică conducerea cultului). Calitatea cuiva nu poate fi suspendată de nimeni. Da, chiar de nimeni. După cum se vede foarte bine, Pustan este în continuare în „calitatea de slujitor.” Poți fi îndepărtat dintr-o funcție sau poziție, nu dintr-o „calitate.” Unii veți spune că Pustan a făcut multe greșeli, că nu-i place autoritatea, că trebuia să-și lase gâtul tăiat etc. Dar nu asta e preocuparea mea aici. Eu discut despre comunicare și incapacitate, ignoranță și incompetență.

COMUNICAT În sedinta din 19 martie 2014, Comitetul Executiv al Cultului Crestin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, conform prevederilor art. 39, alin.1, lit.”b” si “d” din Statutul C.C.P. – B.D.A.R. (editia 2008) si art. 33, lit. “d” din Statutul slujitorului bisericii, a hotarât suspendarea temporara a calitatii de slujitor în dreptul pastorului PUSTAN IOAN, pentru comportament incompatibil cu statutul de slujitor. CONDUCEREA CULTULUI CRESTIN PENTICOSTAL “Art. 39. – (1) Calitatea de slujitor poate fi suspendată din următoarele motive: b) încălcarea angajamentului solemn de slujitor al bisericii d) abateri grave sau repetate de la conduita spirituală personală; ” si conform statutului slujitorului bisericii: “Art. 33 Sancţiunile care pot fi aplicate pastorilor, după caz, sunt: d) Suspendarea temporară a calităţii de slujitor, de către Comitetul Executiv;” via crestintotal.ro 

Anunțuri

56 de gânduri despre “Scârba suspendării

  1. Partea trista, si incerc sa nu fac pe spiritualul, este ca oamenii astia nu-si dau seama ca in loc sa faca lumina ei aduc si mai mult intuneric si lasa loc de barfa. Spun asta pentru ca desi nici eu nu ii iau apararea lui Pustan, cum nici nu-l acuz de ceva, cred ca pana nu se stie CLAR daca acuzele sunt sau nu adevarate, nu ai cum sa iei o decizie de suspendare a nimic.

    De ce au facut-o? S-a vrut a fi o tactica ieftina de marketing cu scopul pastrarii unei imagini, nu a fratelui Pustan, ci a cultului? Daca da, atunci e foarte posibil ca de dragul „binelui comun”, imaginea unui om sa fi fost sacrificata, si atunci nu pot decat sa recunosc ca ceea ce a spus fratele Nadaban e adevarat, si anume, asta e comunism cronic.

    Daca nu clarifici deci NIMIC printr-un astfel de comunicat, mai bine nu-l fa, pentru ca eu unul ma indoiesc ca a aduce confuzie intr-o situatie deja namoloasa, este un semn al lucrarii Duhului Sfant, asa cum banuiesc ca cei din „conducerea cultului” ar vrea sa lase de inteles…

    Singurul lucru clar pe care il vad din toata situatia asta este ca „uratu'” si-a atins scopurile iar o mare parte din comunitatea protestanta si neoprotestanta din Romania si din afara s-a pus pe….barfa!

    Apreciază

    1. Nu știu dacă a stat invidia la mijloc. Probabil or fi și de ăștia. Ar fi culmea să lipsească. Dar forma aceasta de comunicare este detestabilă din multe puncte de vedere. Eu văd că Duhul Sfânt ne dă un minim de bun simț al comunicării și clarității. Poate nu te învață să pui toate virgulele dar să fii limpede și precis sigur ne învață. Doamne ajută!

      Apreciază

  2. daca este slujitorul Bisericii (care vad ca se tine de Pastor!) de ce se baga altii peste?… sau poate l-au crezut, socotit slujitorul lor…??? din acceeasi scarba de care se vorbeste in articol nici nu pot zice mai multe… acum…

    Apreciază

    1. Acum nici nu suntem împotriva oricărei autorități, nu? Mă gândesc că și fratele Pustan are dreptul să dea cuiva socoteală. Problema este, zic eu, MODUL în care cineva trage la răspundere, chestionează, decapitează …

      Apreciază

    2. Eu sunt membru intr-o biserica baptista reformata independenta din Anglia. Unde in Biblie scrie ca trebuie sa apartinem unui cult ca si adunari, ca si biserici? Noi membrii bisericii hotaram tot ce face adunarea. Si cu finantele, si cine sa fie pastor (nu se cere studii ci numai ca membrii sa voteze daca fratele are har de a ne invata din Scriptura sau nu) si cu implicarea fiecaruia in lucrare si salariul pastorului. Noi hotaram in tot ce priveste adunarea. Ma bucur sa aud ca cei din adunare considera ca fratele Pustan merita sa ii pastoreasca in continuare. Normal ca cei mai mari din cult pot face asemenea lucruri odata ce accepti sa lucrezi pentru Domnul sub o ierarhie anume a cultului. Cred ca trebuie sa dam socoteala totusi celor ce ne-au pus pastor intr-o biserica. Daca el a acceptat ca un cult sa-l numeasca pastor asta e. Daca in schimb adunarea este singura care stabileste cine sa-i pastoreasca, atunci numai adunarii trebuie sa dea socoteala pentru ceea ce face.

      Apreciază

  3. Dacă a fost sau nu invidia la mijloc, nu ştim, dar călăuzirea Duhului Sfânt …??
    Greu de crezut.
    Cât priveşte virgulele din textele ne inspirate, nu e treaba Duhului să vegheze.
    De asta se ocupă A.C.

    Apreciază

  4. am si eu 3 obiectii

    1-daca se da o sanctiune la nivel national, de cult, trebuie sa se dea si motivul…trebuie sa existe transparenta intre crestini, ca sa poata exista pocainta sincera
    2-ar fi fost corect ca fratele Pustan sa dea o declaratie, de ce fapta este acuzat…nu a facut-o/.. a spus doar “circulza zvonuri! nu sunt adevarate! nu le credeti! ” dar ce zvonuri, ioc!
    3-dintr-o sursa sgura am auzit ceva nasol de tot despre fapta sa… ce a facut…. recidiva…. ptr a doua oara …numai ca data aceasta a fost pus la proba (i s-a intins capcana, i s-a facut flagrant! cu o anumita tanara) (niste corupti din conducere au facut gestul “fratesc” de a intinde capcana fratelui lor!)

    Apreciază

    1. Ce rost avea ca Pustan sa nege ceva ce cultul nu a precizat? De ce sa dea el informatiile pe care ei nu le-au adus? Zvoniada e multa, pe care sa o contesti? Oricum o mare parte din evanghelici il sustin. El a contat pe asta. In trecut s-au adus acuzatii asemanatoare si despre alti slujitori dar s-au evaporat pentru ca nu erau adevarate. Tu stii acele lucruri tot din auzite banuiesc

      Apreciază

      1. nu chiar… stiu dintr-o sursa mai sigura decat ce se zvoneste..asta ma uluieste mai mult!

        avea rost…ca sa nege ce se stie deja pe ascuns! asa, cine stie cate ceva, poate crede mai departe ca e adevarat! facea asa, era si transparent si arata ca e nevinovat!

        Apreciază

    2. OOo nici o problema in conducerea Cultului Penticostal ,zvonurile sunt credibile ,eu impreuna cu sotia ne-am casatorit de tineri la 19 ani si avem 8 copii in viata , in 2011 cineva a dus zvonuri {,pt ca lucrarea inceputa mergea bine ] ca am 8 copii cu 2 sotii …si au venit din conducerea cultului frati care ma cunosteau din tinerete ,am aratat certificatul de casatorie ,dar….a ramas zvonul credibil.. dupa 34 de ani de casatorie…asa si fratele Pustan ,depinde cine a dus Zvonul si cu ce scop ,…..

      Apreciază

  5. Eu stiu ca pastorirea si functia de pastor este slujirea si servirea Adevarului fara plata, prin dezbracare totala de sine, este altruism pur cristic! este umilinta si slujire lipsita in intregime de pretentii si veleitati aristocratice si nobiliare! Enormitatile teatrale de reating si shoc, de revista si show publicitar, raman caracteristicile de baza ale coruptiei pastorale de casta, la toate nivelele confesionale… Iar toate aceste tehnici si aranjamente de montaj, de scenariu si regizare sunt manipularile emotive ce raman bine cuibarite si mascate tocmai de cei ce-i suporta, ii voteaza, ii sustin si-i protejeaza pe acesti “nobili pastori”! Echipe de comitet “ales pe spranceana”, lupi vicleni de haita, ce-l pazesc si-l tin in functie, cocotat la amvon, pe vicleanul si mincinosul „nobil-Alfa”!

    Crestini sinceri, demascati si taiati putreziciunile de la varf!!!

    Apreciază

  6. Machiavelli ii sfatueste pe cei interesati de autentic profit: ”Nu obosi in a arata tot timpul greselile celor din jurul tau, tine-le in permanenta mintea ocupata cu auto-control, vinovatie si remuscare, ca ei sa nu-si gaseasca timp analitic realelor tale intentii”

    Apreciază

    1. Mos Ion Roata | 23 martie 2014 la 7:09 am

      GURA MINCINOSILOR SI URECHILE SURZILOR . Romania ,ca Romania , economia de piata si “anvon” relativ anemica .,Manipuleaza doar oi slabe, jigarite,sterpe ori cu ugerul stors de socialismul UE. La noi “americanii- mioritici ” sprijiniti pe cmeleonuismul smecheriilor evangelice, este in deplina ascendenta ,in netulburata amploare. ANANIA SI SAFIRA ZABESC LANGUROS ! O piata de desfacere suculenta, receptiv-emotiva , ce stoarce zilnic dollari grei ,generati din autentice remuscari a oarbei “pocainte” .Dr. Machiavelli ,pe cei interesati de autentic profit ,ii sfatueste : ” ” Nu obosi in a arata tot timpul greselile celor din jurul tau ,tine-le in permanenta mintea ocupata cu self- control , vinovatie si remuscare , ca ei sa nu-si gaseasca timp analitic realelor tale intentii

      Apreciază

  7. Stupefiat de reacția acestui “superstar” care poartă sutana de “slujitor”.
    Pentrucă nu am toate răspunsurile am câteva întrebiri:

    De ce Fr. Pustan si-a angajat avocați ca să-l repreezinte, dacă este nevinovat , “ca mielul” ?
    De ce nu a dezvinovățit faptul că a delapidat „banii văduvei și a săracului” pentru auto-îmbogățire (proprieți camuflate in fundații)?
    De ce, dacă nu este vinovat de cea ce i se impută, în răspunsul de apărare vorbește despre morți, cimitire și nu despre puterea Celui care a spus, bucurați-vă și veseliți-vă când din pricina Mea (și nu a auto îmbogățirii sau a relației necorespunzătoare cu secretara), oamenii vă vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate?!
    De ce nu a negat public afacerei necoresponzătoare cu secretara…?
    De ce nu a rămas “supus celor suspuși”, conform scripturilor, să-și ispășească pedeapsa, ca apoi să lase în hotărâre lui Dumnezeu dacă mai poate sau nu sluji la altar?
    Dezbinarea, rupera bisericii, în pripă și sub starea de „urgență” sunt semne de infantilismului intelectual și spiritual.

    Păcat dar în acelați timp foarte tragic. Din pricina înmulțirii fărădelegilor mulți vor cădea… a spus Isus

    Apreciază

  8. Frati sfinti care aveti parte de chemarea cereasca pt. numele domnului Isus nu mai postati aceste articole pe fs. nu e ceva de laudat ce se intampla , daca e pacat in viata fratelui ,are nevoie de pocainta si noi nu-l ajutam asa , daca s-a gresit acuzandu-l pe nedrept e la fel de dureros pt. acest scump frate . Oricum ar fi vad atatea comentarii pro si contra atata ironie nu pot sa cred ca am ajuns atat de tari la cerbice. Ar trebui sa ne doara cu adevarat in fond e vorba de un suflet nu ,,,ba mai mult tot trupul lui Cristos e afectat.Atatea like-uri si share !La ce fratilor ,cui slujeste?Pentru dragostea Domnului haideti sa ne rugam pt. aceste aspecte si sa nu mai dam apa la moara vrajmasului, Domnul vede tot ,stie tot si El judeca ,noi… sa ne rugam. Fiti binecuvantati!

    Apreciază

  9. Sorà,
    sunt atatia care ne urmàresc si, zic eu , nu trebuie sà amplificàm dar nici sà nu dàm prilejuri de barfà ! vorbesc pt cei nepocàiti care se regaleazà de comentariile – uneori – usuratice ( ca sà nu le numesc altfel ) ale unor chiar frati ai nostri, care acuzà si se indoaie sà asculte aceste „soapte” ale satanei !

    Apreciază

  10. Autorului articolului….

    Articolul este scris de un baptist. INDUBITABIL…
    Cand s-a autosuspendat Marius Cruceru de ce nu ai fost asa de radical???
    Nu te cunosc dar tind sa cred ca ai terminat UEO Oradea. Doar acolo se cultiva ostilitatea de genul celei intalnite in articol. (baptisti vs. penticostali)
    Pastreaza-ti obiectivitatea sau lasa-te de scris…

    P.S. Nu sunt fan Pustan. Totusi mi-e sila de unele reactii ale unor sfinti farisei. Mai ales din partea unor copii.

    Apreciază

    1. Manipulare de trei parale. Ce treabă are auto-suspendarea lui Marius Cruceru cu demisia lui Vladimir Pustan? Diferența majoră este că fratele Marius a înțeles din Biblie că trebuie să iasă din pastorală datorită unei descalificări în timp ce fratele Pustan, dacă ceea ce se spune despre el este adevărat, a făcut exact contrariul.

      Totuși văd că nu ai înțeles nimic din articol – eu nu îl apăr și nici nu îl condamn pe Pustan ci am adus în discuție un mod nepotrivit de a COMUNICA o astfel de decizie a conducerii cultului. Nu are a face că sunt sau nu baptist, că am terminat sau nu la UEO și că fratele Marius Cruceru s-a auto-suspendat. Mă întreb cât de bolnavă vă este mintea ca să ajungeți la speculațiile astea. Sunteți din gașca milițianului pseudo-evanghelic Alin Cristea?

      Apreciază

  11. Intrebarea care imi vine in minte e una simpla : Cat ne rugam noi pentru atacurile intunericului asupra celor care au probleme ?
    In loc sa cautam scuze sau atacuri asupra cazului , ar trebui sa ne punem pe genunchi si/sau sa facem ceea ce scrie in Cuvant (Galateni 6:1-2 )
    „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.”

    Apreciază

  12. Ba da eu ţin apărarea lui Pustan,am acest curaj,şi chiar dacă unor penticostali nu le place,Vladimir Pustan este omul Lui Dumnezeu,şi a rămas un slujitor. Datorită unei experiențe similare în care în Biserica din care făceam parte în anul 2007-2009 s-a întâmplat la fel cu Pastorul nostru,sunt tot mai convins de declaraţiile lui. A spus că statutul nu este biblic. Şi să ştiţi că aşa este,STATUTUL FIE EL BAPTIST,FIE PENTICOSTAL NU ESTE BIBLIC! Împiedică lucrarea Lui Dumnezeu. Eu îl iubesc pe fratele meu Vladimir Pustan,Isus Hristos m-a făcut frate cu Vladimir Pustan ,murind pe-o cruce,şi asta nu va schimba niciodată un STATUT.

    Apreciază

    1. statutul nu e biblic? în ce sens nu e biblic? În ce fel împiedică lucrarea lui Dumnezeu statutul? Statutul pune la punct anumite deviații comportamentale care trebuie puse la punct. Nu este vorba despre statut ci despre MODUL în care se COMUNICĂ anumite decizii.

      Apreciază

  13. EU una cred ca astia din conducere sunt atat de corupti ca nu lasa nici pe altii sa se pocaiasca. Is lucruri LA mijloc pe care nu indraznesc sa le scoata LA suprafata. in on pocait vede adevarul …

    Apreciază

  14. Ioan Vaida, Mos Ion Roată, Stefan Traian, Viorel Chis

    Am moderat comentariile dumneavoastră fie pentru că ați vorbit pe lângă subiect, fie pentru că ați prezentat informații despre fratele Pustan care nu doresc să fie comunicate prin intermediul acestui blog.

    Apreciază

    1. Comunicatul suspendarii a fost foarte bine gandit. Dumnealor nu au vrut sa dea prilej celor dornici de barfa si s-au rezumat doar la ideea suspendarii. Felicit cultul penticostal in privinta aceasta. Din pacate Pustan s-a dezvinovatit pana s-a invinuit. Si-a facut-o singur cu mana lui.

      Apreciază

      1. Draga Andrei, nu stiu daca stii, dar printre cei care au fost prezenti la comisie se afla un jurist, Florin Ianovici. Crezi ca el ar fi acceptat sa fie dat vre-un comunicat daca nu era vinovat Pustan? Probabil ca fratii din conducere l-au iubit prea mult pe Pustan si de aia au vrut sa ii protejeze familia si apropiatii, sau nu au vrut sa dea prilej celor de afara pentru a huli numele lui Dumnezeu prin descrierea faptelor comise. Aceasta a fost si ideea lui Pavel cand cu cei care se judecau la cei de afara. Eu zic mai bine sa nu ne grabim sa judecam un comunicat caci probabil nu l-au dat cu prea mare bucurie.

        Apreciază

      2. Uite si niste comentarii de ale unei surori.Nu o cunosc dar sper sa nu se supere ca o sa le scriu aici.
        Da asa este, suspendarea ar trebui sa fie definitiva dar art. 40 spune mai departe:” calitatea de slujitor poate fi revocata in situatiile prevazute la art. 39 ( deci lit.b si d din COMUNICATUl Cultului- abateri grave sau repetate de la conduita spirituala personala), daca gravitatea situatiei o impune. Revocarea opereaza de asemenea daca in intervalul suspendarii persoana in cauza nu isi reviuieste comportamentul sau atitudinea care a dus la aplicarea suspendarii.” ceea ce cred eu ca o sa se intample avand in vedere si ”clarificarea” data de fr.Pustan asta seara. Daca ar fi fost un pastor oarecare sau un diacon probabil s-ar fi intamplat direct revocarea.

        Procedura de cercetare se realizeaza de Comunitatea Regionala in cazul asta la Oradea si nu stiu de unde ai aflat ca aceste conditii nu s-au indeplinit din moment ce nu ai asistat la cercetarea respectiva.
        Mai mult decat atat daca rezolutia Comunitatii Regionale este aceea de suspendare, ea este inmanata Comitetului Executiv (conf. alin. 2 al art. 39) care ”va delibera asupra situatiei, verificand conditiillle de LEGALITATE SI LEGITIMITATE ale cauzei.” Nu imi pot imagina ca un jurist de talia fr. Ianovici si alti frati competenti din conducerea cultului care fac parte din Comitetul executiv ar pronunta o hotarare definitiva nejustificata temeinic, avand in vedere si posibilitatea actionarii in justitie pentru calomnie in cazul in care acuzatiille ar fi nefondate.
        Sa nu creada cineva vreodata ca vreun pastor atat din Cominitatea Regionala cat si din Comitetul Executiv ar face publice si ar servi pe tava de dragul satisfacerii poftei avide de stiri CAN CAN lucrurile discutate si marturiile facute in cadrul procedurii de cercetare.
        Conform art. 41 ”Slujitorii bisericii sunt datori sa pastreze secretul marturisirii personale”.
        Pe de alta parte ”pe toata durata procesului de suspendare partile implicate in cauza au dreptul la contestatie, potrivit procedurii de contencios”. De ce nu a recurs fr. Pustan la aceasta varianta?

        Apreciază

      3. frate Gabriel

        înțeleg că ești bine intenționat dar eu nu condamn decizia cultului. Citește articolul și comentariile și vei observa că nicăieri (1) nu m-a interesat decizia cultului și (2) nici dacă Pustan este vinovat sau nu.

        Ceea ce eu am discutat aici este FELUL în care s-a comunicat această decizie și faptul că a deschis ușa larg bârfelor, spculațiilor și bănuielilor. Și nu cred că este corect să se facă așa. Atâta tot. Tu răspunzi unei alte persoane prin ceea ce scrii, nu mie – deodată ce eu nicăieri nu am contestat decizia ci comunicarea ei.

        Apreciază

  15. Despre Cultul penticostal, a facut ca si Pilat, a lasat multimea sa-l rastigneasca, ca sa ramana cu „mainile curate”. Pacat de inimi.

    Despre „multime”: daca Ham a fost blestemat ca a raspandit un zvon ADEVARAT, cu cat mai rau vor fii blestemati cei care raspandesc zvonuri FARA sa stie daca sant adevarate sau nu?
    Ai grija gurita mica ce vorbesti, caci cuvintele nu vor veni inapoi, se vor raspandi ca puful suflat in vant, iar vina este cea mai grea povara!

    Despre Pustan: Daca e vorba de avere, sa ridice piatra cel care nu iubeste banii, cel care da Domnului totul, conform noului testament, nu doar zeciuielile, cel care nu trece pe langa un copil infometat avand posibilitatea de a-l hrani chiar daca si-ar lua mancarea de la insusi gura lui, si asa mai departe, si le stie sigur fiecare pe ale lui.
    Daca este vorba de adulter, sa ridice piatra cel care nu s-a uitat niciodata la o femeie fara sa o pofteasca in inima lui,sau si mai rau, un barbat sau un copil!!

    In concluzie, daca Vladimir Pustan a pacatuit sa ne rugam Domnului sa ii dea harul sa se pocaiasca in inima lui. Dar daca nu a pacatuit, sa ne rugam Domnului sa nu blesteme poporul roman pentru toate aceste acuzatii!

    Apreciază

    1. problema lui Ham nu a fost zvoniada ci o relație tată-fiu care a fost pervertită în modul acela urât.

      Dar nu e despre Pustan sau despre mulțime, așa cum încercam să vă atrag atenția la început ci despre un MOD de a trata aceste probleme … în cazul acesta modul în care conducerea a ales să o facă.

      Apreciază

  16. Stiti care este problema noastra a evanghelicilor?
    Ca vorbim mult si ca ne credem grozav de destepti, dar nu se vede calauzirea Duhului Domnului.
    Multa , multa vorba.
    da, sa murim vrea Domnul Hristos!
    morti am mai vedea ce face Pustan, sau Cultul?
    Ajuta ne Doamne sa murim, ca sa putem trai!â

    Steinhardt spunea” ajuta ma Doamne sa mor ca sa pot trai si sa Te pot vedea”
    Doamne ajuta ne.

    Apreciază

    1. da, morți dacă am fi ne-am băga toți capul în nisip și ne-am lăuda că suntem deștepți și călăuziți de Duhul

      nu mulțumesc

      Steihartd nu susținea atitudinea ta. ciupești din scrierile lui în zadar. Recomand jurnalul fericirii

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s