II. Ce este și ce nu este omorârea păcatului?

CE NU ESTE „MORTIFICAREA”?

[I] Nu este distrugerea completă și moartea păcatului chiar dacă trebuie ca acesta să fie scopul. Omul trebuie să aibă un triumf constant asupra păcatului însă o distrugere completă a lui nu poate fi obținută în această viață (Filipeni 3:12)

[II] Nu este camuflarea păcatului fiindcă aceasta este a adăuga la păcat, blestemata ipocrizie și acum este pe o cale care duce cu siguranță către iad – mult mai sigur decât era înainte. Acum are o altă inimă mai șireată dar nu are o inimă nouă, mai sfântă.

[III] Nu este perfecționarea unei naturi liniștite și calme. Unii oameni au avantaje datorită constituției naturale așa că nu vor fi găsiți manifestându-se prin patimi destrăbălate și afecțiuni turbulente așa cum alții au dar pot fi locuite de tot felul de mârșăvii. Ei pot să nu aibă mânie sau pasiune care îi tulbură pe ei sau pe alții dar pot avea mai mult de mortificat decât cei care le au pe acestea.

[IV] Nu este devierea poftei – având apoi alte manifestări doar (Fapte 8:23). Schimbi un păcat cu altul. Aceasta înseamnă schimbarea stăpânului dar tot sclav ești. Un om bătrân nu mai persistă în căutarea poftelor tinereții dar e posibil ca niciodată să nu fi mortificat vreuna din ele.

[V] Nu este înfrângerea ocazională a păcatului. Sunt două ocazii în care unui om i se poate părea că a mortificat păcatul.

1. Când are niște erupții urâte, perturbă liniștea, terorizează conștiința și este o provocare evidentă pentru Dumnezeu. Omul se trezește și își detestă pofta, strigă la Dumnezeu pentru viață și i se împotrivește. Pofta se liniștește pentru o vreme dar rpsare iarăși după ceva vreme.

2. În timpuri de judecată, când există calamități sau nenorociri personale. În astfel de cazuri omul se pornește împotriva păcatului nedorind să-I mai lase loc vreodată. Pentru o vreme pofta stă ascunsă, nu pentru că a fost rănită ci pentru că sufletul are puterea de a o înfrâna.

CE ESTE „MORTIFICAREA”?

[IConstă într-o slăbire obișnuită a păcatului. Motivul pentru care un om nu este în goană continuă după o poftă este fiindcă are multe de servit, fiecare cerând să fie satisfăcută. Deși fiecare poftă prin natura ei în mod egal înclină către păcat totuși două limitări se cer în acest caz.

1. O poftă dintr-un om poate primi putere ce îi dă viață, putere și vigoare mai mult decât o altă poftă, sau mai mult decât aceeași poftă în alt om. Dar în general pofta prinde putere prin ispită

2. Unele pofte sunt mult mai sensibile și depistabile în acțiunile lor violente față de altele (1 Corinteni 6:18). Unii oameni pot fi în gândurile lor și în ochii lumii ca și oameni mortificați și totuși să aibă o predominanță a păcatului la fel de mare ca și cei ce strigă uimire datorită tulburărilor mari, ca și cei ce au fost atrași de puterea ei în păcate scandaloase. Aceasta este prostia unor oameni – se luptă împotriva erupțiilor poftei dar las neatinsă rădăcina și principiul ei.

[II] Constă în lupta și rivalizarea continuă împotriva păcatului. Acesta este un lucru extrem de dificil (Psalmul 40:12). Sunt trei lucruri cerute în lupta contra păcatului.

1. Să știi că ai un asemenea inamic cu care ai de-a face. Ia la cunoștință, consideră-l inamic – ca unul ce trebuie distrus pe orice cale posibilă – este vorba despre lucuri eterne la mijloc (1 Regi 8:38). Puțini oameni își cunosc inamicul pe care îl poartă la pieptul lor.

2. Lucrează să fii familiarizat cu căile, șiretlicurile, metodele, avantajele și ocaziile de succes la începutul acestui război.

3. Alimentează-te în fiecare zi cu toate lucrurile menționate anterior – acele lucruri care sunt cumplite, ucigașe și distrugătoare pentru ea în această rivalitate. Omul nu va crede niciodată că pofta e moartă pentru că e liniștită ci se luptă în fiecare zi să-i facă răni și s-o lovească (Col. 3:5).

[IIIConstă în succes frecvent. Nu mă refer la o stricare a păcatului care nu e dusă la finalitate ci la o victorie asupra lui și o dorință pentru o cucerire completă. Când inima găsește păcate care nasc gânduri pentru a aproviziona carnea va aduce instant păcatul în fața legii lui Dumnezeu și a dragostei lui Hristos, o va condamna, și o va executa. Slăbirea păcatelor este

1. prin implantarea ca și locuință permanentă în inimă a unui principiu al harului care stă în directă opoziție și distruge acea poftă

2. și prin folosirea constantă a ajutoarelor oferite de natura nouă și vigoarea Duhului pentru a rivaliza cu, a lupta împotriva, poftei.

rezumat din: John Owen – “Of the mortification of sin” – part 2 – The Nature of Mortification, p. 69-78

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s