III. Particular și general față de ispită

CUM ȘTIE CINEVA CĂ A FOST DUS ÎN ISPITĂ

[1Când un om este atras în orice păcat – poate fi sigur că a fost dus în ispită. Toate păcatele îşi au rădăcinile în ispită (Iacov 1:14). Aceasta este o mare prostie: sunt mulți oameni sensibili la păcatele lor dar nu sunt la ispitele lor; ei se pocăiesc de păcat dar nu iau în considerare ispita care l-a cauzat, pentru a i se împotrivi şi a veghea pentru a preveni o nouă cădere.

[2Ispitele au câteva grade. Unele vin cu putere și presează sufletul dar altele sunt sedative și vin într-o manieră liniștită. Poftele omului îl duc în mod automat în ruină dar uneori fără liniște. (Mândria lui Ezechia 2 Cronici 32:31; David 1 Cronici 21:1; Iuda nu a vrut să-l vândă de la început – Luca 22:3).

[3Intrarea în ispită poate fi văzută şi în grade mai mic – când inimii îi place ispita și e preocupată să o hrănească și să o crească. Poți învăța mult, predica evanghelia sau să fii preocupat de pietate pentru a fi onorat și îți place acest lucru – atunci ai căzut în ispită. Când unui om îi place ceea ce hrăneşte pofta şi o întreţine prin ceva bun în sine însuşi a intrat totuşi în ispită.

[4Când prin condiţia sau starea vieţii unui om, sau prin orice metodă, pofta şi ispita se întâlnesc cu ocazii şi oportunităţi care o provoacă şi o agită, acel om a intrat în ispită. Când au venit trimișii babilonului Ezechia a fost prins de mândrie; când preoții au venit cu banii Iuda a fost prins de iubirea lui de bani. Focul şi uleiul sau orice alt material combustil, aduse împreună pot fi păstrate mai uşor fără să fie afectate reciproc decât o poftă adusă în ocazii potrivite exercitării ei.

[5Când un om e slăbit, neglijent sau formal în îndatoriri, când omite îndatoririle sau se mulţumeşte cu o viaţă fără grijă, o îndeplinire a lor fără pasiune, bucurie sau satisfacţie a sufletului – ace om a intrat în ispită. Omul poate păstra îndatoririle pentru mulţumirea conștiinței în general deși nu are nici o inimă pentru a le face (Ap. 3:1). Dacă acestea sunt simptomele deși pofta poate nu a răbufnit e timpul ca să vadă care sunt cauzele bolii și e sigur că a căzut în ispită.

DIRECȚII GENERALE PENTRU PĂSTRAREA SUFLETULUI DE LA A INTRA ÎN ISPITĂ: VEGHEAȚI ȘI RUGAȚI-VĂ

[1] În fiecare zi fă acest exerciţiu al gândirii pentru înţelegerea marelui pericol existent pentru sufletului care intră în ispită. Omul care nu se teme de ispită nu se teme nici de păcat. Păcatul nu va părea mare sau greu dacă ispita pare mică și ușoară.

Mare pericol care este în căderea în ispită: întristarea Duhului, neliniștea sufletului, pierderea păcii. Ispita disprețuită va câștiga și dacă inima este atentă aici – jumătate din muncă este făcută. Nimeni nu ar trebui să meargă mai departe dacă nu și-a implementat în viața zilnică observarea conștiincioasă a acestei direcții

[2] Nu este nimic în puterea noastră care să ne ferească de a cădea în ispită. De aceea trebuie să ne rugăm fiindcă nu ne putem feri de ea. Nu avem putere, nici înțelepciune iar aparte de harul suficient al lui Dumnezeu intrăm în ispită (1 Petru 1:4). Hristos se roagă și ne spune nouă să ne rugăm să nu fim duși în ispită deci nu e un lucru ce ține de puterea noastră (Ioan 17:15).

Metodele de a intra în ispită sunt atât de varii, multe și imperceptibile; metodele ei sunt atât de eficace și puternice – încât nu ne putem feri de ea. Falimentăm atât în putere cât și în înțelepciune şi aceasta pentru că: Satan e subtil și puternic; lumea pune presiune și are metode diferite de amăgire; propria corupție e violentă; ocaziile sunt fără număr, etc. Primele porniri ale ispitei sunt imperceptibile și plauzibile – așa că lăsat singur, nu voi ști că sunt legat.

Avantajul acestei direcții este că păstrează sufletul de răul de care se teme:

[1] Încleștarea de harul și mila lui Dumnezue care a chemat pe cei fără tată și fără ajutor să se adăpostească în El; de aceea nici un suflet nu trebuie să falimenteze în rugăciune.

[2] A rămâne într-o stare potrivită este metoda de păstrare a sufletului în ispită. Cel care se uită la Dumnezeu pentru asistență este sensibil la pericol și conștient în folosirea metodelor pentru a se păstra pe sine.

[3] Exersează credința în dreptul promisiunii lui Dumnezeu pentru păstrare. A crede că Dumnezeu ne păstrează este o metodă a păstrării noastre. Rugăciunea noastră este formată de poruncile și promisiunile lui care au aceeași extindere.

[4] Apreciază aceste lucruri în parte și întâi, ia în considerare rugăciunea. A te ruga este o metodă de a ne păstra pentru a intra în ispită. Cel în viața căruia câștigă ispita puțin este cel care stă mult în rugăciune. Fără rugăciune totul este fără eficiență pentru scopul propus așa că rugați-vă totdeauna (Luca 18:1; Efeseni 6:18).

VEGHEAZA – A doua parte din porunca Învăţătorului nostru este să veghem – este o parte a poruncii mai generală şi se extinde către multe particularităţi care vor fi discutate în continuare.

Vegheaza în diverse sezoane

[1] Un sezon de prosperitate exterioara neobişnuită. Prosperitatea şi ispita merg împreună; prosperitatea este o ispită (Proverbe 1:32). Îi face pe oameni să dispreţuiască instrucţiunile (Eclesiastul 7:14).

[2] Un timp de somn al harului, de neglijare a comuniunii cu Dumnezeu, de formalitate în îndatoriri. Starea aceasta este destul de rea în ea însăşi dar ea este un indicator că urmeaza ceva mai rău.

[3] Un sezon de mare bucurie spirituală este de obicei prin răutatea lui Satan şi slăbiciunea inimii, întors într-un sezon periculos în ce priveşte ispitirea (2 Corinteni 12:7).

[4] Un sezon de încredere în sine (Matei 26:33,35; 1 Corinteni 10:12). Petru merge pe ape, doreşte să rămână pe munte cu Domnul, face mari declaraţii despre El dar se leapădă în faţa unei slujnice.

Vegheaza asupra inimii

[1] Cel care vrea să nu cadă în ispită trebuie să lucreze pentru ca să-şi cunoască inima (Luca 9:15). Temperamentul şi constituţia unui om pot favoriza un anumit tip de păcate. Trebuie să fie obişnuit cu temperamentul, starea naturală, poftele şi corupţiile sale, slăbiciunea sa spirituală, naturală, păcătoasă şi aceasta pentru a găsi unde se află slăbiciunea lui şi cu mare atenţie să se ţină la distanţă de toate ocaziile de a păcătui.

[2] Veghează asupra tuturor ocaziilor şi oportunităţilor care pot prinde temperamentul natural şi să-l provoace spre corpuţie. Petru nu a fost de mai multe ori în curtea unde s-a lepădat de Domnul şi nici David pe acoperişul casei unde a văzut femeia cu care a păcătuit mai apoi.  Trebuie să ne ţinem departe de anumite situaţii la fel cum ţinem departe combustibilul de foc. Observă acele situaţii în care zi de zi cazi şi păcătuieşti.

[3] Alimentează inima împotriva ispitei. Inima e o comoara (Matei 12:35).  Alimenteaz-o cu dragostea lui Hristos găsită în Evanghelie (Geneza 39:9; 2 Corinteni 5:14). Aceasta este cea mai mare provizie care poate păstra inima împotriva puterii ispitelor din lume. Iosif a avut asta în inima lui. Apostolul a fost constrâns de această dragoste. Umple inima cu gânduri ale frumuseţii morţii Sale şi în timpul umblării cu Dumnezeu vei avea siguranţă şi pace la apariţia ispitelor tulburătoare (Filipeni 4:7).

[4] Urmatoarele directii:

a. Fii treaz ca să-ţi descoperi ispita devreme nu după ce ai fost prins de ea. Mulţi oameni nu-şi descoperă duşmanul până ce nu au fost răniţi de el. Alţii dorm atât de liniştit şi trebuie să vină alţii să-i trezească pentru a le spun că stau într-o casă aflată în flăcări. Vezi devreme care sunt avantajele vrăjmaşului înainte ca să câştige putere şi să fie încorporat în pofta ta.

b. Ţine minte scopul şi tendinţa fiecărei ispite. Ispita vine doar pentru a face rău. Ţine minte şi crede că la prima încercare sau asalt al ispitei se află cel mai blestemat inamic care există şi stă împotriva ta pentru a te ruina aşa încât este nevoie de toată nebunia lumii pentru ca să te laşi pe mâna lui ca să fii distrus.

c. Întâmpină ispita cu gânduri ale credinţei faţă de Hristos şi cruce. Spune în faţa păcatului: “pentru acest păcat a murit Isus Hristos!”. Aceasta înseamnă să iei scutul credinţei (Efeseni 6:16). Credinţa se agaţă de Hristos crucificat, de dragostea Lui implicit, şi de faptul că El a suferit pentru păcat. A crede în Hristos crucificat înseamnă să fii însemnat cu crucea şi aşa să-l învingi pe cel rău (1 Petru 5:9).

d. Să presupunem că ai fost suprins de ispită şi ai fost prins asa încât nu-i mai poţi rezista primei încercări. Ce poţi face?

Întâi imporă-l pe Dumnezeu să îndepărteze ispita de la tine (2 Corinteni 12:8). Să nu-ţi concentrezi gândurile asupra lucrurilor asupra cărora eşti ispitit fiindcă asta de cele mai multe ori te îngenunchează şi te leagă mai tare ci împotriveşte-te ispitei însăşi. Roagă-te ca ispita să se depărteze.

Doi, mergi la Hristos într-un mod special şi cere ajutor (Evrei 4:16). În mod special încrede-te în Hristos care a fost ispitit ca şi noi dar a rezistat tuturor ispitelor şi asta nu doar pentru Sine ci de dragul nostru (Evrei 4:15-16). Stai jos la picioarele Sale, prezintă-ţi plângerile, imploră asistenţa Lui şi nu va fi în van.

Trei, uită-te la Cel care a promis eliberare. El este credincios ca să nu îngăduiască o ispită peste puterile tale. Aduţi aminte de toate promisiunile în care asistenţa şi eliberarea sunt promise şi lasă-le să-ţi umple inima. Odihneşte-te cu gândul că Dumnezeu are nenumărate moduri de a aduce eliberare: poate lua uleiul din foc făcând ca ispita să plece; poate să-l pună pe Satan sub picioarele tale aşa încât să nu-ţi mai poată sugera nimic; poate să-ţi dea o măsură proaspătă de har ca să fii eliberat, etc.

Patru, vezi cum, când şi prin ce metode ai căzut în acea boală apoi repară cu repeziciune acea breşă. Comportă-te cu sufletul tău ca şi un medic. Vezi când, cum, prin ce metode ai căzut în acea boală; şi dacă găseşti neglijenţă, lipsă de grijă – repară acea problemă – plânge acea stare înaintea Domnului şi apoi porneşte-te la lucrul ce stă înaintea ta.

PĂZEŞTE CUVÂNTUL RĂBDĂRII LUI HRISTOS – această poruncă generală le cuprinde pe celelalte. Acesta este antidotul împotriva magiei ispitei – un remediu despre care Însuşi Hristos a spus că are eficacitate şi succes şi ne este dat în cuvintele adresate de Mântuitorul bisericii din Filadelfia.

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului. Apocalipsa 3:10

CE ÎNSEAMNĂ SĂ ŢII CUVÂNTUL RĂBDĂRII LUI HRITSOS

Cuvântul “răbdării” este Evanghelia (Col 3:16; Rom 1:16; 1 Cor 9:12). Hristos este autorul ei.

– Hristos este răbdător faţă de sfinţi (2 Petru 3:9). Orice credincios ştie că a neglijat aşa de mult dragostea Lui şi a călcat atât de multe angajamente aşa încât Evanghelia nu este doar har ci şi răbdare.

– Este răbdător şi faţă de aleşii care nu sunt încă chemaţi. Uneori pentru o perioadă lungă El este persecutat în sfinţii Săi în timp ce El stă la uşă în cuvântul răbdării, cu inima plină de dragoste faţă de sufletele lor rebele.

 El este răbdător faţă de lumea care piere. El suferă cu multă răbdare nişte vase ale mâniei (Romani 9:22). În timp ce Evanghelia este oferită lumii El este răbdător cu oamenii până când sfinţii din ceruri strigă “până când”? (Ap. 6:10).

Există trei lucruri care sunt implicate în ţinerea cuvântului Său:

– Cunoaştere. Cineva, ca să poată ţine acest cuvânt, trebuie să-l cunoască, să fie familiarizat cu el, sub patru noţiuni: întâi, ca şi un cuvânt al harului şi milei pentru salvarea lui (Rom 1:16; Tit 2:11); doi, ca şi un cuvânt alsfinţeniei şi purităţii pentru sfinţirea lui (Ioan 15:3; 17:17); trei, ca şi un cuvânt de eliberare şi putere (1 Cor 7:23); patru, ca şi un cuvânt de consolare, susţinându-l în orice condiţie (2 Tim 1:7).

– Valorificare. Aceasta înseamnă a-l păstra ca pe o comoară. A valorifica cuvântul ca pe cea mai mare comoară înseamnă a ţine cuvântul răbdării lui Hristos.

– Supunere personală, în observarea tuturor poruncilor lui Hristos înseamnă ţinerea cuvântului Său (Ioan 14:15). Strâns legat de Hristos în sfinţenie şi supunere universală, atunci când opoziţia evangheliei se întâlneşte cu lumea însemană că acest cuvânt este păstrat.

CUM ESTE ACEASTĂ METODĂ UN MOD PRIN CARE SUNTEM PĂSTRAŢI – puterea de a ne păstra de la a intra în ispită se datorează următoarelor consideraţii:

I. Are promisiunea păstrării şi doar aceasta o are. Hristos îi promite bisericii din Filadelfia că în marele ceas al încercării va fi păstrată. Trebuie să se ţină cont în fiecare promisiune de: (1) credincioşia Tatălui, care o oferă;(2) harul Fiului, care este însăşi chestiunea în discuţie şi (3) puterea şi eficacitatea Duhului Sfânt, Cel care pune promisunea în execuţie.

II. Această păstrare a cuvântului răbdării lui Hristos constantă şi universală va ţine inima şi sufletul într-o aşa stare, aşa încât nici o ispită, indiferent de avantajele pe care le are, nu le poate captura. Această umblare apropiată şi universală cu Dumnezeu păstrează sufletul. Cum o face? Prin păstrarea sufletului într-o stare în care nici un rău nu se poate apropia de ea (Gen 39:9). Acest lucru e posibil prin:

1. Mortificarea inimii în ce priveşte ispita. Orice ispită biruieşte pentru că are aliaţi în inimă, fiindcă sunt pofte care se unesc cu propunerile lumii sau ale lui Satan (Iacov 1:14). Cel care stă aproape de Hristos este mor faţă de toate dorinţele cărnii şi ale lumii (Gal 6:14). Inima trebuie să fie crucificată faţă de lucrurile cu care eşti ispitit. Dacă iubeşti acele lucruri nu vei putea rezista. Inima este crucificată faţă de lume şi toate lucrurile din ea. Majoritatea ispitelor vin din lume, oamenii şi lucrurile din ea, şi faţă de acestea apostolul afirmă că era crucificat. Coroanele, gloriile, tronurile, plăcerile şi profitul din lume nu-mi stârnesc plăcerea.

2. În această stare inima este plină cu lucruri mai bune şi excelente, şi este fortificată împotriva oricărei ispite (Fil 3:8). Pavel a estimat că lucrurile lui Hristos sunt mult mai scumpe decât cele mai preţuite lucruri ale lumii. Când sufletul vrea plăcerile lumii înseamnă că nu le-a gustat pe ale lui Hristos. Pavel a gustat în fiecare zi ce bun este Domnul şi nu dorea dulceaţa lucrurilor interzise. Un suflet trebuie să aibă comuniune cu Hristos în lucrurile bune ale Evangheliei: iertarea păcatelor, fructele sfinţeniei, speranţa gloriei, pacea cu Dumnezeu, bucuria în Duhul Sfânt, stăpânirea păcatului – şi atunci este păstrată împotriva tuturor ispitelor!

III. Cel care ţine cuvântul răbdării lui Hristos este tot timpul aprovizionat cu consideraţii şi principii păstrătoare –cu avantajele ei morale şi reale.

1. Aprovizionarea cu consideraţii care păstrează acea influenţă puternică asupra sufletului în umblarea atentă cu Hristos. Dincolo de simţul datoriei pe care îl are, el consideră:

a. Preocuparea lui Hristos, pe care sufletul lui îl iubeşte, faţă de el şi umblarea lui atentă. El consideră că prezenţa lui Hristos este cu el, ochiul lui Îl priveşte. El ia în considerare ceea ce este acceptabil cât şi ceea ce trebuie respins. El ştie că Hristos e preocupat de onoarea Lui, că numele Lui nu trebuie să fie vorbit de rău datorită Lui şi că El este preocupat cu dragoste de sufletul Lui (Col 1:22) – şi că Duhul Sfânt este întristat dacă e oprit din această lucrare.

b. Consideră ispitirile lui Hristos în locul lui şi biruinţa pe care El a avut-o în toate provocările de dragul lui şi a lui Dumnezeu, locuiesc deasemeni în duhul lui. Viaţa a fost pentru Hristos un timp al ispitelor dar El le-a rezistat, le-a biruit şi a devenit Căpetenia mântuirii pentru cei care i se supun (Evrei 2:10). Prinţul acestei lumi a venit la El cu orice lucru din lume sau iad pentru a-L face să clacheze în lucrarea de mijlocire pentru care a venit în această lume totuşi El a biruit.

c. Gânduri îngrozitoare despre pierderea dragostei, a zâmbetelor aprobatoare ale lui Hristos, sunt frecvent exercitate faţă de acest suflet. El ştie ce înseamnă să te bucuri de favorul lui Hristos, să ai simţul dragostei Lui, să fii acceptat în compania Lui, să conversezi cu El şi uneori să ai parte de pierderi în aceste lucruri; şi de asemenea ştie ce înseamnă să fie în întuneric şi la distanţă de El. Când El s-a apropiat înapoi, după ce s-a depărtat, a fost prins şi nu a mai fost lăsat să plece (Cântarea cântărilor 3:4).

2. Cel care ţine cuvântul răbdării lui Hristos are principii păstrătoare prin care este condus. Merită menţionate două:

a. În toate lucrurile el trăieşte prin credinţă, şi este condus de ea în toate căile (Galateni 2:20). Credinţa goleşte sufletul de propria înţelegere, înţelepciune şi plinătate pentru ca să poată acţiona în înţelepciunea şi plinătatea lui Hristos (Prov. 3:5). Aceasta înseamnă a umbla prin credinţă. Motivul major pentru care oamenii cad în ispită este încrederea în propria înţelegere. Nimic nu poate goli inima de această plinătate-de-sine decât credinţa şi trăirea prin ea.

b. Iubirea sfinţilor cu grijă aşa încât ei să nu sufere din cauza noastră, este un principiu păstrător în timp de încercări şi ispite (Ps. 69:6). Un suflet egoist, a cărui dragoste este întoarsă în totalitate spre sine, nu va rezista niciodată în timp de încercare.

Rezumat din John Owen, The Great Duty of All Believers (Part 3) – p. 187-218

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s