Rugăciunea pentru daruri spirituale, John Owen

În ultima vreme am văzut câteva cazuri de teologi care neagă că ar trebui să ne rugăm vreodată pentru darurile spirituale și afirmă că Pavel s-ar fi referit la altceva când a spus să umblăm după darurile duhovnicești. Consider această poziție nebiblică și contradictorie cu istoria. Fiindcă se apelează mereu la puritani pentru susținerea cesaționismului nebiblic hard core voi expune aici răspunsul lui John Owen:

Pot mărturisitorii sinceri ai Evangheliei să se roage pentru Duhul Sfânt în relație cu darurile date în vederea edificării altora, văzând că El este promis către acest scop? Răspuns:

1. Ei trebuie să facă asta cu o supunere expresă față de suveranitatea Duhului Însuși care „dă fiecăruia după cum voiește”;

2. Ținând cont de condiția și locul pe care îl au în biserică prin providența și chemarea lui Dumnezeu. Persoanele private nu au nici o garanție în a se ruga pentru darurile lucrătorilor fără ca să existe o direcționare înaintea ei.

3. Scopul lor să fie bun și drept, și să le folosească în locul potrivit pentru edificare. Așa trebuie toți părinții și stăpânii caselor, și toți membrii bisericilor, să se roage pentru acele daruri ale Duhului necesare pentru îndeplinirea datoriilor specifice locului și relațiilor lor.

John Owen, Pneumatologia, p.382

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s