Să nu-L faci Domn şi Mântuitor pe Hristos

(a) Nimeni nu Îl poate face Domn şi Mântuitor pe Domnul Isus deoarece El este deja aşa indiferent de deciziile noastre.

(b) Mai mult, Dumnezeu este Acela care L-a făcut Domn și Mântuitor.

(c) Pe de altă parte, ideea că Îl putem face Domn și Mântuitor este cauza marilor noastre falimente – trădează presiunea majoră pusă astăzi asupra voinței arătându-i într-un mod fals omului că puterea de decizie stă în mâna omului deodată ce Dumnezeu a făcut deja totul. Însă mântuirea este ceva dinamic: Dumnezeu nu a dat mântuirea acum 2000 de ani în mod automat iar oamenii, fiecare la rând trebuie să decidă să o primească. Mântuirea se primește într-o relație stabilită cu Dumnezeu: omul nu decide ci se oprește din toate acțiune sale și stă aruncat la pământ în fața Domnului pentru că El să decidă soarta vieții Sale. Dumnezeu nu a decis acum 2000 de ani soarta tuturor oamenilor pentru mântuire iar astăzi fiecare apasă butonul la mașinăria mântuirii printr-o rugăciune sau o ridicare de mână în vederea primirii iertării păcatelor și a siguranței cerului;

(d) de fapt noi nu trebuie să alegem nimic ci să cedăm în a mai crede că putem face ce vrem noi pentru mântuirea noastră – întrucât, respingerea harului lui Hristos are loc și prin fapte iar în evanghelismul postmodern acesta este un mod frecvent în care oamenii Îl resping pe Hristos – ei au senzația că în mâna lor este mântuirea lor și că decizia le aparține însă ceea ce este în responsabilitatea noastră este să ajungem la punctul în care (1) să recunoaștem că nu putem face nimic și (2) să încetăm în a mai încerca să facem ceva, (3) aruncându-ne la picioarele Domnului Hristos neputincioși și (4) cerându-i ca El să decidă pentru prezentul și viitorul sufletelor noastre;

(e) iar Dumnezeu, pe de altă parte, deși a hotărât din veșnicie mântuirea noastră și deși Domnul Isus Hristos a plătit acum 2000 de ani El este astăzi implicat într-un mod activ, prin Duhul Sfânt, în convingerea noastră, chemarea noastră, smerirea noastră și aducerea noastră la crucea lui Hristos loc în care El transmite sufletelor noastre harul și dragostea Sa, regenerarea și credința și ne aduce în părtășie cu Sine. El nu a făcut totul acum 2000 de ani ci aplică astăzi în mod eficient ceea ce a făcut atunci; (f) prin presiunea extraordinară pe care o punem asupra oamenilor ca să ia o decizie nu facem decât să-L încurcăm pe Dumnezeu în modul prin care se relaționează cu sufletele. El se apropie de oameni prin Cuvânt și în mod direct prin Duhul Sfânt și nu este deloc nevoie să intervenim cu presiuni asupra voințelor lor – această presiune o face Duhul Sfânt prin lucrarea Sa de convingere. Cine suntem noi să credem că îi putem face să decidă mult mai ușor decât face Duhul Sfânt prin lucrarea Sa de iluminare, chemare și convingere?

O altă cauză a falimentelor noastre este modul în care continuăm să ne raportăm, odată mântuiți, la domnia lui Hristos. În realitate, primirea lui Hristos „ca Domn și Mântuitor” este doar o formă de evlavie fără nici un conținut deoarece oamenii odată primiți în comunitatea credincioșilor demonstrează în fel și chip prin felurite acțiuni și atitudini că au respins cu desăvârșire domnia lui Hristos în viața lor. Modul în care Hristos își exercită domnia este prin Cuvântul Lui, prin slujitorii Lui și în mod direct și imediat prin Duhul Sfânt. Când cineva ripostează la faptul că Hristos își ia dreptul de a-i redefini, reglementa sau renova toate domeniile vieții – în foarte multe cazuri – persoana în cauză reacționează cu opunere, rezistență și multă gălăgie. Începe să-L acuze, implicit pe Hristos, de legalism, de superficialitate, de lipsă de dragoste, de fanatism religios, de radicalism nesănătos, de bigotism, de îngustime. Însă adevărul este că Hristos nu domnește în viața nimănui dacă nu Îl stăpânește complet. Hristos nu acceptă jumătăți de măsură iar cei care reușesc să-L fenteze trăind în felul acesta se trag singuri în țeapă, se auto-amăgesc și își pavează drumul spre iad cu fraze religioase. Întrebarea nu este dacă ai acceptat domnia lui Hristos ci dacă ai cedat în fața ei. A „accepta” înseamnă să te decizi tu în timp ce a „ceda” înseamnă să nu mai decizi nimic și să te lași tras de Hristos, să intri sub autoritatea Lui care te împuternicește, te călăuzește și te transformă.

Domnul îi deschide inima Lidiei, Domnul îl trimite pe Filip la famenul etiopian, Domnul îl călăuzește pe Corneliu și apoi pe Petru, Domnul i se arată direct lui Saul. Dumnezeu ne numără firele de păr din cap, cu atât mai mult are în vedere aducerea famenului la Ierusalim, repartizarea lui Corneliu la Cezarea, trezirea temnicerului din Filipi cu un cutremur de pământ etc. Fiul risipitor vine acasă şi aşteaptă ca Tatăl să decidă în privinţa lui – nu se năpusteşte spre mântuirea lui sub pretextul dragostei Sale pentru ambii Săi fii; Petru îl mustră pe Simon şi îl trimite la Dumnezeu să ceară iertare pentru păcatele sale – dacă este cu putință acest lucru; vameșul se bate cu pumnul în piept și cere milă de la Dumnezeu și nu pretinde că o are deja deodată ce Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiţi; în același fel tâlharul de pe cruce cere de la Hristos să-Și aducă aminte de el recunoscându-și nemernicia și nevrednicia dar în același timp puterea lui Hristos de a-l mântui. El nu se crede mântuit până Domnul nu rostește acest adevăr; Saul este oprit pe drumul Damascului și nu i se cere să ridice o mână sus sau să facă o rugăciune ci este oprit de Hristos, trântit la pământ, orbit și după trei zile de post și rugăciune – vindecat, umplut cu Duhul Sfânt și trimis să mărturisească.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s