„Am văzut și mâna ta”

Vă rog să-mi arătați în Noul Testament, oriunde doriți dumneavoastră, o „chemare la mântuire” care să se apropie măcar cu 2% de acest tip de chemare. Citez câteva „chemări”:

1. „În seara aceasta te rog dă-i viața lui Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu”; 2. „Lasă-L să te ierte, lasă-l să-ți ofere prețul și biletul de a merge în Împărăția lui Dumnezeu”; 3. „Vreau să-ți propun să te convertești, adică să-L lași pe Dumnezeu să-ți schimbe inima”; 4. „Vreau să-ți propun să-L lași pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele”; 5. „Vreau să-ți propun, să-i permiți lui Dumnezeu, să-i dai iscălitură că îi permiți să-ți ierte toate păcatele, să-ți binecuvânteze viața, să-ți anuleze dreptul și obligația de a merge în iad”; 6. „viața noastră se va schimba nu când vrea Băsescu ci când vrem noi”; 7. „N-ai vrea să ai o viață liniștită, protejată de Dumnezeu, n-ai vrea să scapi de blestemul păcatului care te urmărește, n-ai vrea să ai parte de eternitate lui Dumnezeu și de protecția brațelor străpunse de cuie?”; 8. „Este cineva care ar vrea să-L lase pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, să-i dea viață veșnică?”; 9. „din iad nu te poate scoate nimeni, singurul lucru care te poate scoate este credința dumitale că Isus te iubește”; 10. „luați-vă inima și aduceți-o la cruce”; 11. „astăzi continuați să luați o altă decizie, să decideți ca Isus Hristos să vă ierte”; 12. „cel care te iartă este Fiul lui Dumnezeu și aceasta pentru că dumneata îi permiți”; 13. „de aceea Dumnezeu vă iartă, pentru că dumneavoastră acceptați iertarea lui”; 14. „dacă ați fi rămas în bancă Dumnezeu pur și simplu  trecea dincolo de voința dumneavoastră”

Pentru acest motiv nu pot susține sub nici o formă misiunea speranța & co. Nu există nici măcar un exemplu în cartea Faptelor Apostolilor în care, în timpul evanghelizărilor, apostolii să fi chemat oamenii să ridice mâinile, să vină la altar, să facă o rugăciune etc.

Doresc ca acest studiu să demonstreze că tipurile de „chemare la mântuire” folosite de obicei în evanghelizări sunt nebiblice, iraționale, confuzionante, ignoră starea de păcat a oamenilor, îndepărtează lucrarea Duhului Sfânt. Aici se încadrează chemările în care oamenii sunt somați să ridice o mână sus, să vină în față la altar, să se așeze în genunchi, să repete o rugăciune, să Îl primească pe Isus în inimă sau să îi dea inima Domnului Isus.

În evanghelizările biblice există întotdeauna acest tipar: întâi, o lucrare exterioară a Cuvântului prin predicarea Evangheliei de către predicatori sau mărturisitori, doi, o lucrare internă, invizibilă, puternică și secretă a Duhului Sfânt şi trei, un răspuns al oamenilor plin de convingere și dorință.

De ce chemările de acest tip din evanghelizări sunt nebiblice?

În primul rând Scriptura ne arată că nu predicatorii au chemat oamenii la mântuire ci Duhul Sfânt aceștia răspunzând lui Dumnezeu fără să fie chemați de vreun evanghelist, păstor sau predicator. Așadar există o inițiativă dar nu din partea predicatorului ci din partea păcătosului. Vă ofer doar câteva exemple:

Faptele apostolilor 2:37 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?””

Faptele apostolilor 9:6 „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.””

Faptele apostolilor 16:29 „Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?””

Luca 15:18 „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta”

Luca 18:13 „Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!””

Luca 23:42 „Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!””

În al doilea rând, felul în care s-au convertit oamenii în secolul 1 nu este nici pe departe asemănător cu manipulările în masă care se încearcă a se produce astăzi. Aceste metode pragmatice sunt străine de Sfânta Scriptură și sunt o alternativă pentru Scriptură. Nicăieri în Biblie nu se cere omului să ridice mâna, să vină în fața altarului, să stea în picioare sau să facă orice alt tip de exericițiu fizic. Citiți ce au spus apostolii:

Faptele apostolilor 2:37 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Faptele apostolilor 3:19 „Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,”

Faptele apostolilor 8:22 „Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;”

Faptele apostolilor 9:6 „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.””

Faptele apostolilor 16:31 „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.””

Faptele apostolilor 17:30 „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;”

Faptele apostolilor 20:21 „şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.”

În al treilea rând nicăieri în Biblie păcătoșii nu au fost considerați mântuiți pentru că au ridicat mâna sus, pentru că au mers la altar și au îngenunchiat, pentru că au făcut o rugăciune prin care și-au dat inima lui Isus s-au L-au invitat pe Isus în inima lor. Scriptura ne arată cu totul și cu totul alte manifestări. Manifestările celor convertiți au fost spirituale și nu fizice. Până și falșii convertiți au încercat să imite aceste manifestări spirituale. Astăzi situația este atât de gravă încât nu mai așteptăm să vedem manifestări spirituale care pot fi cu greu reproduse de necredincioși ci cerem de la bun început manifestări fizice care pot fi făcute de orice om – indiferent de starea lui spirituală.

Faptele apostolilor 8:12 „Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.”

Faptele apostolilor 8:37 „Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.””

Faptele apostolilor 13:12 „Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.”

Faptele apostolilor 13:48 „Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.”

Faptele apostolilor 16:15 „După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.”

Faptele apostolilor 16:34 „După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.”

Faptele apostolilor 17:4 „Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.”

Faptele apostolilor 17:11 „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut. ”

Faptele apostolilor 17:34 „Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia era Dionisie areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei.”

Faptele apostolilor 18:8 „Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.”

Faptele apostolilor 19:18 „Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.”

Faptele apostolilor 28:23 „Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.”

În al patrulea rând datorită faptului că omul NU POATE să răspundă Evangheliei aceste chemări sunt inutile și contraproductive. Dovezile acestei afirmații se găsesc în întreaga Scriptură care arată starea omului înainte de convertire.

a. Mintea. Problema omului în ce privește mintea lui este dublă: întâi este o ignoranță naturală în ce privește Evanghelia „din pricina neștiinței în care se află” dar scuze nu existe deoarece ea vine „în urma împietririi inimii lor”; și doi, există o „întunecare” spirituală a minții lor așa încât acest om „nu poate înțelege pentru că trebuie judecate duhovnicește” și ca să „nu vadă strălucind lumina Evangheliei”.

Efeseni 4:18 „având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” 1Corinteni 2:14 „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”; 2 Corinteni 4:4 „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

b. Voința. Voința omului este direcționată de natura lui păcătoasă, de sentimentele și de mintea lui stricată. Așadar, neputința spirituală a omului este vinovată datorită faptului că acesta iubește și dorește răul pe care îl face și respinge opusul a ceea ce este rău în viața lui.

Romani 6:16 „sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” Tit 3:3 „Căci şi noi eram altădată …. robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri.”

c. Sentimentele. Omul nu își găsește plăcerea și nici nu iubește Evanghelia, pe Dumnezeu și calea lui de mântuire – pe Domnul Isus Hristos. Problema omului este și aici dublă: (1) el urăște în mod natural Evanghelia și pe Dumnezeu fără măcar să aprecieze în mod carnal beneficiile oferite de ea și (2) El nu găsește o satisfacție spirituală în lucrurile lui Dumnezeu.

Ioan 3.19. „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” 2 Timotei 3:4 „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;” Ioan 5.40 „Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!;

d. Conștiința. Ea nu mai condamnă păcatele ci este adormită prin justificări și scuze. Omul își otrăvește conștiința așa încât ea nu îl mai acuză pe om pentru faptele pe care le face. Problema cu conștiința omului este dublă: (1) el are amorțită conștiința naturală față de păcatele pe care le face; (2) păcatele pe care le detestă nu le urăște în relație cu Dumnezeu și datorită iubirii Lui.

Tit 1:15 „Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.” Efeseni 4:19 „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.”

În al cincilea rând, pentru că Scriptura arată că orice soi de chemare exterioară înaintată de predicator este inutilă până când nu există trezirea la viață, înțelegerea Evangheliei, iluminarea spirituală, străpungerea inimii și eliberarea voinței. Ce sens are să chemi pe cineva să ridice o mână, să facă o rugăciune, să vină la altar dacă omul acela nu este transformat în interior așa încât decizia sa să conteze?

a. Trezirea la viață. Un om mort spiritual nu va auzi vocea Duhului care cheamă, nu va putea vedea gloria lui Dumnezeu pe fața lui Hristos, nu se va simți vinovat de păcatele înfăptuite pentru că simțurile sale sunt moarte. Pentru acest motiv este nevoie de înviere la viață – eveniment în care omul primește facultățile sufletului de care are nevoie pentru ca la vremea potrivită să le poată exercita în vederea convertirii și mântuirii sale. Fără această lucrare orice decizie a omului este falsă și nu ține.

Acești oameni, întâi, „aud Cuvântul”, doi – „îl primesc”, trei – fac acest lucru „cu bucurie” și patru – „cred”. Ei ar fi considerați astăzi mântuiți însă Scriptura arată foarte clar că nu sunt în acest fel pentru că le lipsește cel mai important aspect „dar n-au rădăcină”. Pentru că nu există pusă temelia mântuirii lor toate deciziile lor sunt inutile așa că în timp se dovedesc falși deoarece „cred până la o vreme” și „când vine ispita cad” (Luca 8:13). Acesta este Simon Magul care „a crezut” dar care era atras de spectaculosul lucrării lui Dumnezeu, așa cum înainte era atras de spectaculosul lumii. Acesta este Diotref căruia îi plăcea să aibă întâietatea în lume și apoi îi plăcea să o aibă în biserică. Acesta este Dima care din dragoste pentru lume s-a întors acolo unde îi era inima.

b. Înțelegerea naturală a Evangheliei. Deși această lucrare nu reprezintă mântuirea și nici convertirea ea este totuși absolut necesară pentru ca omul să ajungă să fie mântuit. Prin acestă mintea oamenilor este informată și ignoranța minților lor este îndepărtată. Datorită ei omul acceptă să cunoască corect și clar Evanghelia. În famen exista un interes stârnit de Dumnezeu pentru Cuvânt dar mintea sa nu era luminată ci avea nevoie de ajutor din exterior – nevoie împlinită de Filip care îi tălmăcește Scripturile în puterea Duhului Sfânt.

 Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înțelegi tu ce citești?” (Faptele apostolilor8:30 VDCC);

Atunci le-a deschis mintea, ca săînțeleagă Scripturile. (Luca24:45 VDCC)

c. Iluminarea spirituală a minții. Prin această lucrare Dumnezeu îl face pe om să înțeleagă că acel mesaj predicat vine cu adevărat din partea lui Dumnezeu și nu este o teorie, că mesajul se adresează lui personal și nu este impersonal și vag direcționat. Lidia nu ia aminte la mesja până când Domnul nu îi deschide inima. Așadar, este absolut anapoda să ceri decizia unui om deodată ce inima lui nu este deschisă de Dumnezeu ca să „ia aminte” la Cuvânt.

 Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. (Faptele apostolilor16:14 VDCC);

Și au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca24:32 VDCC).

d. Străpungerea inimii. Această lucrare nu poate fi efectuată de predicator ci doar de Duhul Sfânt. Fără această străpungere a conștiinței omului, fără sensibilizare nu există convertire autentică. Aceștia sunt oamenii care vor întreba singuri „ce să facem” sau „ce trebuie să fac ca să fiu mântuit”. Chemarea nu vine de la predicator ci de la cei străpunși în inimă.

„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”” (Faptele apostolilor 2:37);

Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. (Ioan16:8 VDCC)

Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila; i-a scos afarăși le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele apostolilor16:29-30 VDCC)

e. În final, mintea fii iluminată și umplută cu tălmăcirea Cuvântului făcută de Duhul, emoțiile și conștiința fiind afectate de lucrarea Duhului Sfânt mai este nevoie doar de o abilitare a voinței așa încât ea să devină activă și să se manifeste în exercițiul convertirii. Argumentul meu este acesta: dacă pentru un om credincios Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt și voința și înfăptuirea, chiar dorințele și orice manifestare a credinței – cu atât mai mult are nevoie de acestea un necredincios!

Filipeni 2:13 „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”

2 Tesaloniceni 1:11 „De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,”

În al șaselea rând, Scriptura arată că oamenii care au avut parte de tranformarea lui Dumnezeu (descrisă la punctul anterior) sunt oameni care oricum vor lua o decizie și se vor întoarce la Dumnezeu. Dacă lucrurile stau în acest fel ce sens are să chemi pe cineva să ia o decizie exterioară, vizibilă, naturală (nu interioară, invizibilă și supranaturală) fără ca el să fie mântuit? Dumnezeu îi va străpunge inima și el va întreba „ce să facem”  (Fapte 2.36-37), dar dacă nu are inima străpunsă îl manipulezi degeaba să ia o decizie întrucât inima lui nu este transformată și indiferent de deciziile pe care le ia el va merge în iad înșelându-se pe sine.

În al șaptelea rând. Pe de altă parte, este foarte clar că deodată ce oamenii atinși de Dumnezeu oricum cad la picioarele lui Dumnezeu în pocăință și frângere înseamnă că a-I provoca pe oameni să ia decizii zeci de minute în șir arată că lipsește cu desăvârșire lucrarea lui Dumnezeu de trezire, tălmăcire a Scripturilor, de iluminare și de convingere de păcat. Și dacă această lucrare lipsește de ce am dori ca să avem niște decizii ale unor oameni lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt pregătitoare mântuirii? Cum putem egala acea decizie cu mântuirea lor? Aceasta este o batjocorire a lucrării Duhului Sfânt, o subestimare a stării de păcat a omului, o confuzionare a oamenilor cu adevărat cercetați.

În al optulea rând motivul pentru care apostolii nu aveau nevoie să facă astfel de presiuni manipulatorii este pentru faptul că Duhul Sfânt însoțea predicarea lor și chemarea era făcută de Duhul Sfânt, nu de predicator. Predicatorul nu poate decât să cheme omul natural iar decizia care urmează este pur naturală în timp ce Duhul Sfânt cheamă duhul omului iar răspunsul este duhovnicesc, decisiv și definitiv. Aceasta este o dovadă a faptului că astăzi predicatorii sunt lipsiți de puterea Duhului Sfânt în ciuda faptului că se ascunde sub o teologie care promovează tot felul de experiențe „cu Duhul Sfânt”. Aceste experiențe i-ar împiedica să înlocuiască lucrarea Duhului Sfânt cu strategii și metode lumești, sentimentale, psihologice și manipulatorii.

1 Corinteni 2:4 „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,” 1 Tesaloniceni 1:5 „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi.”

Observații finale

1. Când apostolii îndeamnă audiența la Cincizecime „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos” o fac după ce Petru a predicat Evanghelia (v.36a), după ce Duhul Sfânt le-a străpuns inimile (v.37b), după ce oamenii străpunși întreabă „fraților, ce să facem” (v.37). Așadar, răspunsul dublu al lui Petru „pocăiți-vă” și „mântuiți-vă” vine după ce aceștia întreabă ce trebuie să facă. Chemarea nu vine din partea predicatorului ci din partea ascultătorului.

2. Nici unul din noi nu suntem nici Duhul Sfânt și nici Isus Hristos ca să putem spune oamenilor „vino după Mine” sau „dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Astăzi Isus Hristos cheamă oamenii în același fel dar o face prin Duhul Sfânt în ciuda faptului că este absent în mod vizibil și fizic. Totuși, predicatorii nu iau locul lui Isus Hristos chemând oamenii ca și cum ar fi Isus Hristos. Hristos continuă să cheme oamenii și să-și facă această chemare reală în inimile acestora.

3. Nicăieri nu vedem că apostolii s-au ploconit și s-au rugat de oameni ca să se pocăiască ci ei au spus că „Dumnezeu porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17.30). Pocăința este o poruncă și nu o ploconeală din partea lui Dumnezeu sau a predicatorilor Evangheliei. Când Pavel spune „ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” el se adresează Bisericii din Corint și nu necredincioșilor așa cum arată clar contextul (2 Corinteni 5.20). De asemenea Domnul Isus bate la ușa unei Biserici și nu la ușa inimii unui păcătos în Apocalipsa 3.20. Este o chemare la părtășie intimă a celor care sunt în biserică și nu a celor care sunt în afara ei.

4. Scriptura prezintă diverse experiențe de convertire care diferă foarte mult prin faptul că nu sunt prezentate toate fazele convertirii acestora. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că cineva a fost mântuit fără naștere din nou, fără iluminarea spirituală, fără abilitarea voinței doar pentru că aceste aspecte nu sunt prezentate în fiecare text. Este imperios necesar să se facă o armonizare a textelor Scripturii pentru a se observa ce lucrează Dumnezeu în om înainte ca acesta să se întoarcă la El. Nu știm când Corneliu a fost atins de Dumnezeu deodată ce Scriptura ni-l arată ca un om care Îl căuta deja, sau pe Famenul etiopian care citea Scriptura fără să o înțeleagă, sau pe vameșul care cerea milă, sau pe tâlharul de pe cruce care se întoarce la Hristos. Asta nu înseamnă că lucrarea pregătitoare mântuirii înfăptuită de Duhul Sfânt nu a existat ci înseamnă că nu a fost scopul autorului ca să descrie aceste detalii.

5. Câteva observații despre textul care îndeamnă „alege astăzi cui vrei să slujești”. În primul rând trebuie observat, deși este evident, că această poruncă nu este dată necredincioșilor și nici bisericii ci poporului Israel – al Vechiului Legământ. Nici o poruncă de acest gen nu mai este reprodusă în Noul Testament fiind atribuită necredincioșilor sau Bisericii. Niciodată nu a fost folosită în evanghelizări. În al doilea rând, nicăieri în Noul Testament oamenii nu sunt chemați la mântuire, la Hristos prin Evanghelie – să creadă și să se pocăiască folosindu-se o astfel de terminologie. Această observație este de ajuns pentru a opri abuzul făcut acestei scripturi. În al treilea rând, acest text face parte din lege iar scopul legii nu a fost de a arăta puterea omului ci responsabilitatea lui, nu ce poate să facă ci ce trebuie să facă. Noi nu negăm responsabilitatea omului ci imposibilitatea lui de a-și împlini responsabilitățile sfinte. În al patrulea rând, prin lege vine „cunoștința deplină a păcatului”. Omul nu-și cunoaște neputința până când nu i-o arăți clar. Nu ar fi ridicol ci o treabă serioasă și necesară, să îi spui unui om care stă la o răscruce de drumuri: mergi pe care vrei, dacă el în ciuda slăbiciunii susține că este tare sau că nici una din ele nu este închisă.

Anunțuri

6 gânduri despre “„Am văzut și mâna ta”

  1. ridicare de mînă sau ce-o fii fără includerea în viața bisericii ce înseamnă mai mult decît serviciile divine (ce denumire!) schimbă doar aparent omul. ucenicizarea, creșterea supravegheată și practicarea creștinismului printre necreștini este ceea ce îl apropie pe om de Dumnezeu.

    Apreciază

  2. Sunt de acord cu tot ce ai scris si am aceleasi ganduri care ma framanta de mai bine de doi ani despre evanghelizarile noastre. Cred ca in urma cu doi ani dupa o astfel de evanghelizare petrecuta in biserica mea, am avut curajul sa ma duc sa ii spun ceva unuia din pastorii mei. Era a treia seara din saptamana cand se practicau aceste metode nebiblice. In acea seara „predica” fusese compusa din 18 (am numarat) povestioare/anecdote, adica nici urma de Evanghelie explicata, si toti oamenii din jur pareau incantanti de iscusinta predicatorului si de predica extraordinara pe care o tinuse. Eu cu inca o prietena eram in lacrimi. Nu ne venea sa credem ca altii nu isi dau seama ce se intampla. In timp ce ea a ramas sa se roage pt mine, eu am mers sa ii spun cateva cuvinte pastorului. I-am spus ca Evanghelia nu a fost deloc predicata insa oamenii au fost „chemati” la mantuire prin manipulare emotionala (se ceruse inclusiv sa se cante muzica pe fundal – mie si prietenei mele ne era greata de toata scena). Mi-a spus ca o sa se gandeasca la ce i-am spus. Dupa 2 zile m-a sunat si mi-a zis ca a vorbit cu mai multi oameni, carora le placuse foarte mult evanghelizarea respectiva, asa ca a concluzionat ca problema este la mine – mi-a spus ca trebuie sa-mi schimb atitudinea, ca eu nu imi doresc ca oamenii sa se intoarca la mantuire, si alte asemenea lucruri. Am fost doborata de intristare pentru cateva zile, sincer m-am gandit daca nu gresisem eu cu ceva….dar Domnul pana la urma m-a ridicat. Stiu ca am facut bine ce am facut atunci si sper ca intr-o zi si biserica mea si pastorul respectiv sa inteleaga ce inseamna o evanghelizare biblica. Ma rog ca Domnul sa le deschida ochii!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s