Este Dumnezeu autorul păcatului? Jean Calvin

sursa: http://alturl.com/criri
sursa: http://alturl.com/criri

Într-un sens se poate spune că Dumnezeu este Autorul păcatului. Arminienii și pelagienii vor să scape de această idee prin doctrina „autolimitării” lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei vor să spună că Dumnezeu S-a auto-limitat pe Sine atunci când a creat omul așa încât să nu poată interveni peste voința liberă a omului. La o analiză scurtă se poate observa punctul slab al acestei păreri: întâi, Biblia nu spune nicăieri că Dumnezeu S-a autolimitat; doi, Scriptura spune despre Isus Hristos că S-a golit de Sine și a luat chip de rob însă această lucrare a fost făcută doar de Dumnezeu Fiul și nu de toate Persoanele Sfintei Treimi; trei, este prostesc să spui că atributele lui Dumnezeu pot fi limitate. Dumnezeu nu-Și poate limita atotputernicia sau atotcunoașterea sau omniprezența;

În final vă invit să vă imaginați următoarea scenă: Dumnezeu înainte de crearea lumii hotărăște să se auto-limiteze pentru a d libertate voinței omului și să nu intervină peste ea așa încât omul să poată fi blamat pentru tot păcatul existent pe planetă la ora actuală. Problema este aceasta: înainte ca Dumnezeu să se autolimiteze știa foarte bine care urmau să fie toate păcatele pe care oamenii urmau să le comită și și-a dat acordul pentru toate, deodată ce ar fi putut să nu Se autolimiteze și în felul acesta să nu permită păcatului să intre în lume. Această concluzie poate fi evitată doar dacă se neagă atotputernicia lui Dumnezeu sau atotștiința Sa.

Totuși Scriptura spune că Dumnezeu se află în spatele multor acțiuni despre care noi spunem că sunt păcătoase. Spre exemplu, Biblia spune că în spatele crimelor făcute de haldei și sabeeni care l-au atacat pe Iov se află trei cauze: (a) Dumnezeu: Iov 42:11 „L-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el.”Iov 1:21 „Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!””; (b) Satan: Iov 1:12 „Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.„; (c) Sabeenii și haldeii: Iov 1:15 „Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”” Iov 1:17 „Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldei, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.””

Eroare la care se poate ajunge este să se spună că Dumnezeu este autorul păcatului sau că Dumnezeu S-a asociat cu diavolul. Această problemă, spune Calvin, se poate rezolvat „dacă avem în vedere în primul rând scopul, iar apoi modalitatea interveniției”. Iată cum poate fi înțeles acest text:

Scopul Domnului este acela de a exersa răbdarea robului Său prin intermediul nenorocirii; Satan se străduiește să-l ducă la disperare; haldeii se luptă să dobândească un câștig din averea altuia, împotriva legii și a dreptății. Iată ce mare este diversitatea scopurilor ce marchează deja cu putere evenimentul.

Nici în privința modalității nu este o diversitate mai mică. Domnul îi îngăduie lui Satan să-l lovească pe slujitorul Său; tot El îngăduie ca haldeii să fie folosiți de Satan, alegându-i ca instrumente ale sale pentru îndeplinirea acestei misiuni; Satan a ispitit mintea rea a haldeilor ca să comită această nelegiuire. Ei (haldeii) se avântă cu furie în nedreptate, își pătează mădularele cu vinovăție și le mânjesc prin crimă (p.421).

Concluzia este prezentată cu la fel de mult precizie și claritate:

Nu vedem nici un impediment în a atribui aceeași faptă lui Dumnezeu, lui Satan și omului atâta timp cât distincția la nivel de scop și manieră face ca dreptatea lui Dumnezeu să strălucească fără pată, în timp ce răutatea lui Satan și a omului se trădează prin dizgrație.

Așadar, atunci când privim o faptă trebuie să ne uităm la scopurile fiecărei părți implicate, la modalitatea de acțiune și, în final trebuie arătat cât se poate de clar că într-o faptă păcătoasă „există o diferență uriașă între ceea ce face Domnul și ceea ce încearcă să facă Satan împreună cu cei răi.” Instrumentele pe care Dumnezeu le folosește sunt „rele prin ele însele” și de aceea „dau naștere prin acțiunea lor unei răutăți concepute în propria natură depravată”.  De aceea, deși se poate spune că „Domnul procedează în așa fel încât aceste instrumente negative, pe care le ține în mâna Lui și pe care le poate orienta în orice direcție dorește, ca să slujească dreptății Lui” totuși răutatea faptelor respective vine din „natura depravată” a respectivelor instrumente și nu dintr-o infuzie pe care o face Dumnezeu (p.424)

Îmi trece prin minte următoarea imagine imperfectă: faptul că eu folosesc un instrument ruginit pentru a realiza ceva  și în felul acesta lucrarea înfăptuită de mine poartă urmele ruginei asta nu înseamnă că rugina respectivă a venit de la mine ci că era caracteristică instrumentului fără ca eu să o fi pus acolo.

Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s