Mijlocirea sfinților combătută, Jean Calvin

sursa: http://alturl.com/criri
sursa: http://alturl.com/criri

1. Unii spun că deodată ce oamenii s-au rugat îngerilor e permis să ne rugăm sfinților. Cât de absurd îi confundă ei pe sfinții care au murit cu îngerii se poate vedea foarte clar chiar din analizarea diverselor funcții prin care Scriptura îi deosebește unii de ceilalți.

2. Cum de au niște viermi mizerabili o așa de mare autoritate încât să Îl oblige pe Dumnezeu să accepte niște avocați pledanți cărora nu vedem să le fi fost atribuită această slujbă în Scriptură?

3. Se folosește deseori Ieremia 15.1 pentru a argumenta în favoarea mijlocirii sfinților care au  murit. Eu deduc, dimpotrivă, că așa cum reiese de aici, nici Moise, nici Samuel nu au mijlocit pentru israeliți; urmează că nu există o mijlocire a celor morți.

4. Ezechiel 14:14 vrea s însemne că textul vrea să spună „dacă doi dintre ei s-ar întâmpla să vină din nou în carne și oase”, pentru că al treilea era încă în viață atunci – adică Daniel – și, cum bine se știe, în foarea tinereții fiind, a dat o dovadă incomparabilă a evlaviei sale.

5. Ei nu se lasă atrași în miezul problemelor pământești; și cu atât mai puțin trebuie să ne adresăm lor din această cauză prin rugăciunile noastre.

6. Această activitate (de mijlocire) este menită să dezvolte dragostea dintre oameni datorită faptului că își împărtășesc nevoile și își poartă reciproc poverile. Ei le fac datorită perceptelor Domnului și nu sunt lipsiți de promisiunea Lui. Toate motivele de acest gen lipsesc în cazul celor morți.

7. Chiar dacă au fost uniți cu noi în aceeași credință cine ne va garanta că ei au urechi suficient de bune ca să ne interpreteze vocile sau că au ochi atât de ageri, încât să vegheze asupra nevoilor noastre?

8. Geneza 48:16 se referă la israeliți care nu se adresează strămoșilor lor pentru a fi ajutați ci Îl roagă pe Dumnezeu să-Și amintească de slujitorii Săi, Avraam, Isaac și Iacov. Pomenirea lui Avraam are loc pentru că ei îi atribuie lui originea neamului lor și îl onorează ca părinte al neamului. Binecuvântarea complet a urmașilor săi constă din moștenirea legământului pe care Dumnezeu îl făcuse cu el.

9.  Isaia 63:16 „Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie Te numeşti „Mântuitorul nostru”.”

10. Obiecția unora că lui Dumnezeu I se cere să Se îndure de poporul Său pentru David ( Psalmii 132:10 „Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!” –”) nu le sprijină eroare, ci mai degravă o combate extrem de categoric. David este separat de întreaga adunare a sfinților pentru a se pune bazele legământului făcut de Dumnezeu cu el. Este luat în considerare mai degrabă legământul decât omului, și mijlocirea singulară a lui Hristos este prezentată sub forma unui simbol.

11. Sfinții s-au rugat așa cum trebuie să ne rugăm și noi. Iacov 5:17 „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.”

12. David a fost salvat de puterea lui Dumnezeu. Dar el nu și-a însușit această putere, astfel încât noi să fim salvați la cererea lui. El însuși afirmă cu totul altceva: Psalmii 64:10 „Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi.”Psalmii 32:6 „De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită!”

13. În timp ce Scriptura abundă în prezentarea mai multor forme de rugăciune, nu se găsește în ea nici un exemplu care să ateste existența acestei funcții de mediator, fără de care papalitatea crede că nu există nici o rugăciune.

14. Este evident că această superstiție s-a născut din lipsa de credință, fiindcă fie ei nu au fost mulțumiți cu Hristos ca pledant, fie L-au privat cu totul de acest drept al Său.

15. Ei nu au un argument mai puternic decât acela că noi suntem nevrednici să ne apropiem în mod intim de Dumnezeu. Noi admitem că suntem într-adevăr nevrednici, dar deducem de aici că cei care consideră că mijlocirea lui Hristos este lipsită de valoare dacă nu apar Gheorghe și Ipolit nu-i mai lasă nimic de făcut lui Hristos.

16. De vreme ce sfinţii îşi raportează toate dorințele lor numai la voia lui Dumnezeu, cine le atribuie orice altă rugăciune decât cea prin care ei se roagă pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu se gândește la ei în mod stupid și carnal, ba chiar disprețuitor.

17. Foarte departe, într-adevăr, de aceasta este ceea ce inventează ei despre sfinți: că fiecare este părtinitor față de închinătorii săi.

18. Există foarte mulți oameni care nu se rețin de la sacrilegiul odios de a se adresa sfinților nu numai ca unora care îi pot ajuta, ci și ca unora care le pot hotărâ mântuirea. Iată, aici cad nenorociții, când rătăcesc de la poziția corectă, adică de la Cuvântul lui Dumnezeu.

19. În urma conciliului de la Cartagina în antichitate a fost interzisă rostirea la altar a rugăciunilor adresate sfinților.

20. Cât de mult s-a răspândit această insolență diabolică, de vreme ce oamenii nu ezită să le atribuie morților ceea ce aparține numai lui Dumnezeu Tatăl și lui Hristos Isus?

Învățătura Religiei Creștine, p. 45-51

Anunțuri

Un gând despre “Mijlocirea sfinților combătută, Jean Calvin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s