Despre autoritatea conciliilor, Jean Calvin

sursa: http://alturl.com/criri
sursa: http://alturl.com/criri

Se argumentează masiv cu ideea potrivit căreia autoritatea Bisericii este supremă deodată ce Biserica a decis Canonul. Acest lucru însă este fals deoarece Biserica nu a compus canonul ci doar l-a confirmat. Există dovezi incontestabile ale faptului că nu toți părinții Bisericii au căzut de acord în ce privește cărțile exacte care să fie cuprinse în canon.

Totuși unii spun că regulile de formare a canonului au fost stabilite de Biserică. Eu spun că ele nu au fost stabilite sau inventate de Biserică ci doar formulate de către ea și erau evidente că sunt valide prin observarea de bun simț. Ele au fost formulate pentru recunoașterea canonului și nicidecum pentru formarea Lui. Ei trebuiau să recunoască ce a inspirat Duhul Sfânt.

Dacă unii spun că autoritatea de a recunoaște canonul a fost dată doar Bisericii eu spun că acest lucru nu este adevărat deodată ce apostolii au confirmat la vremea lor cărțile inspirate de Duhul Sfânt fără ca vreun conciliu să decidă acest lucru. 

Pe de altă parte, ar fi nedrept pentru noi, neoprostestanții sau protestanții, să aplicăm armele ridicate de Calvin împotriva celor care își susțin doctrinele cu autoritatea conciliilor și să nu observăm că aceleași argumente se potrivesc și pentru deciziile nebiblice de inventare sau tolerare a unor practici (sau/și doctrine) nebiblice de către adunări generale ale bisericilor, ale păstorilor sau ale unor comunități, indiferent de culoarea lor confesională.

Principiile enunțate de Calvin au valoare universală deoarece se bazează pe Sfânta Scriptură. Pare-se că se ajunge întotdeauna la vorba aceasta „deoarece cât timp părerile sunt numărate, și nu cântărite, parte cea mai bună este învinsă adesea de cea mai numeroasă” (Jean Calvin). Să privim acum la adevărata autoritate a conciliilor:

1. Dacă cineva caută în Scriptură un text care să arate care este autoritatea conciliilor, va vedea că nu există un pasaj mai clar ca următoarea promisiune făcută lui Hristos: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu” (Matei 18.20).

Le va fi de prea puțin folos adversarilor noști să menționeze de mii de ori conciliile de episcopi; ei nu ne vor determina să credem ceea ce susțin ei – că acele concilii sunt conduse de Duhul Sfânt – înainte de a ne convinge că ele s-au adunat în Numele lui Hristos. Episcopii răi și neevlavioși conspiră împotriva lui Hristos, pe când cei buni și onești se strâng în Numele Lui. 

Eu neg că sunt adunați în Numele Lui cei care, nerespectând porunca lui DUmnezeu, care interzice să se adauge ceva la Cuvântul Lui sau să scoată din el, decretează ceva după capul lor; care, nemulțumiți cu oracolele Scripturii, și anume cu singura lege a înțelepciunii perfecte, aduc vreo noutate care este produsul minții lor.

2. Ei presupun că adevărul nu locuiește în Biserică decât dacă este înțelegre între pastori; și că Bisericaîn sine nu există decât atunci când se materializează în conciliile generale. Totuși, acest lucru este departe de a fi fost întotdeauna adevărat, având în vedere că profeții ne-au lăsat mărturii adevărate ale vremurilor lor (Isaia 56:10-11; Osea 9:8; Ieremia 6:13; 14.14; 23.1; Ezechiel 22.25-26).

3.Petru prezice pericolul venit nu din partea oamenilor de rând, ci din partea celor care se laudă cu titlul de învățători sau pastori? (2 Petru 2.1). Mai mult, cât de des nu au prezis Hristos și apostolii că pastorii vor reprezenta cel mai mare pericol pentru Biserică (Matei 24.11, 24; Fapte 20:29-30; 1 Timotei 4.1; 2 Timotei 3:1).

De vreme ce pastorii se puteau degrada în așa măsură într-o perioadă de timp atât de scurtă, cu cât mai multă corupție putea aduce scurgerea unui număr mai mare de ani? Adevărul nu este hrănit întotdeauna la pieptul pastorilor, și integritatea Bisericii nu depinde de starea lor. 

4. Nu vreau decât să atrag atenția că trebuie să se facă deosebire între ei, ca nu cumva să fie considerați în grabă pastori toți cei care poartă acest nume. 

5. Avem un exemplu remarcabil în conciliul convocat de Ahab (1 Împărați 22.6, 22). Au fost prezenți patru sute de profeți. Dar pentru că ei s-au întrunit numai cu scopul de a-l falta pe regele cel rău, Satan a fost trimis de Domnul să fie un spirit mincinos în gura tuturor. Adevărul a fost cndamant acolo prin votul tuturor; Mica este condamnat ca eretic, bătut și aruncat în închisoare (22.26-27). Același lucru li s-a întâmplat lui Ieremia (20:2; 32:3; 37:15) și celorlalți profeți (Matei 21.35; 23:29)

6. Are loc o convoncare solemnă; marele preot prezidează; întregul ordin preoțesc este prezent. Totuși Hristos este condamnat acolo, iar învățătura Lui este îndepărtată (Matei 26:57). Faptul acesta dovedește că Biserica nu a fost în nici un caz cuprinsă în acel conciliu.

7. Când Duhul SFânt profețește în mod expres prin gura lui Pavel că va avea loc o mare apostazie (2 Tes. 2.3) – lucru care nu se poate întâmpla decât dacă pastorii se leapădă primii de Dumnezeu – de ce dorim noi să rămânem orbi spre nimicirea noastră?

Noi nu trebuie să admitem în nici un caz că Biserica ar fi concentrată în adunarea pastorilor, despre care Domnul nu presupune nicăieri că vor fi întotdeauna buni, ci a declarat că vor fi uneori răi. Dar când ne avertizează împotriva pericolului, El o face pentru a ne determina să fim mai prudenți.

8. Augustin îi scria lui Maximin: „Nu trebuie să invoc împotriva ta Conciliul de la Niceea; nici tu împotriva mea Conciliul de la Arminum pentru a prejudicia astfel problema. Pentru că eu nu mă supun autorității celui de-al doilea, nici tu autorității celui dintâi. Să lăsăm ca problema să se lupte  … pe baza unei autorități scripturale.”

9. Mai este nevoie să reamintesc faptul că unele concilii au fost în dezacord cu alte concilii? Și nu este justificat ca cineva să murmure împotriva mea că dinte două concilii care sunt în dezacord, unul nu este legitim. Căci după ce criterii am putea judeca un astfel de caz? Dacă nu mă înșel, prin verdictul Scripturii care arată decretul cărui conciliu nu este ortodox. 

Astfel, noi acceptăm conciliul de la Calcedon, dar respinge Al doilea Conciliu de la Efes pentru că acolo a fost confirmată erezia eutihiană, condamnată de conciliul de la Calcedon.

10. La Conciliul de la Niceea au început să se insulte unii pe alții, să stăruie în disensiuni interne și să întoarcă împotriva unuia și a altuia condeiul care ar fi trebui să fie îndreptat împotriva lui Arie. S-au auzit încriminări nesăbuite, pamflete acuzatare au fost aruncate în stânga și în dreapta și dacă nu ar fi intervenit împăratul Constantin disputele nu ar fi luat sfârșit până când nu s-ar fi împuns și rănit unii pe alții. Căci dacă cienva citește documentele lor, va observa multe greșeli – ca să nu vorbi de alte lucruri și mai serioase.

11. Oponenții noștri admit că conciliile pot greși în aspectele care nu influențează mântuirea noastră. Totuși, când ne obligă să acceptăm decizia oricărui conciliu – indiferent de subiect și fără să facem vreo distincție – ca pe un oracol al Duhului Sfânt, ei pretind mai mult decât au dat de înțeles inițial. Prin faptul că fac acest lucru, ce altceva arată ei decât că aceste concilii nu pot greși; sau că dacă greșesc, nu este corect ca noi să discernem adevărul sau să refuzăm să subscriem la greșelile lor?

12. Duhul Sfânt a permis ca factorul uman să-și spună cuvântul, ca nu cumva să le acordăm o încredere prea mare oamenilor. Aceasta este o părere mult mai bună decât cea a lui Grigore de Nazianz, care a susținut că nici un conciliu nu se termină cu bine.

13. Dacă trebuie să acceptăm învățătura oricăror conducători religioși fără să ne îndoim de nimic, care a fost motivul pentru care Domnul ne-a avertizat adesea să nu dăm atenție lucrurilor pe care le spun profeții falși? Nu se declară aici suficient de clar că este foarte important ce fel de pastori sunt ascultați și că nu trebuie să îi ascultăm pe toți fără discernământ (Matei 15:14; Galateni 1:8; Matei 7:15)?

Căci dacă ceea ce a spus Hristos este adevărat, călăuzitorii orbi, indiferent dacă sunt numiți mari preoți, prelați sau pontifi, nu pot face nimic altceva decât să îi prăvălească pe toți tovarășii lor în aceeași prăpastie în care cad și ei. Prin urmare, numele nici unor concilii, pastori sau episcopi nu ne pot împiedica să fim învățați prin evidența cuvintelor și a lucrurilor să cercetăm spiritele tuturor oamenilor prin standardul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a determina dacă sunt sau nu de la Dumnezeu.

14. A supune oracolele lui Dumnezeu judecății oamenilor, făcând ca validitatea lor să depindeă de fantezia omenească, este o blasfemie care nu merită să fie menționată.

15. Dacă autoritatea Scripturii este întemeiată pe aprobarea Bisericii, decretul cărui conciliu îl vor cita ei în favoarea acestui fenomen? Eu cred că nu ai nici unul.

16. Atunci de ce a îngăduit Arie să fie învins la Conciliul de la Niceea prin mărturii extrase din Evanghelia după Ioan? căci el a fost – potrivit acestor oameni – liberă să le respingă, doearece dezbaterea nu fusese precedată de aprobarea nici unui conciliu general.

17. Ei prezintă o listă străveche numită „canon”, despre care ei spun că a apărut ca urmare a hotărârii Bisericii. Dar eu întreb din nou, în care conciliu a fost promulgat acel canon? Aș dori să aflu în continuare, ce fel de canon consideră ei că este acesta. Fiindcă eu văd că printre scriitorii antici n a existat un acord privitor la el. Și dacă ce spune Ieronim trebuie să prevaleze, cărțile Macabeilor, Tobit, Ecleziasticul și alte cărți asemănătoare trebuie aruncate înapoi în rândul apocrifelor. Ceea ce romano-catolicii nu vor să facă.

Care este rolul Conciliilor?

În cazul în care se naște vreo discuție cu privire la doctrină, cel mai bun și sigur remediu este convocarea unui sinod de episcopi adevărați, care să examineze doctrina în cauză. 

O asemenea definiție, asupra căreia pastorii Bisericii, invocân Duhul lui Hristos, cad îngeneral de acord, va avea mult mai multă greutate decât dacă fiecare în parte, după ce a conceput seaparat acasă o definiție proprie, ar susține-o înaintea oamenilor, sau dacă ea ar fi elaborată de un număr mic de persoane individuale.

Dar să ne aducem aminte că nu fiecare veac sau loc a avut oameni ca Atanasie, Vasile, Chiril și alți asemenea apărători ai doctrnei adevărate, pe care Domul i-a înălțat în cea vreme. Eu sunt foarte convins că adevărul nu moare în Biserică, chiar dacă este suprimat de un conciliu, ci este păstrat în chip minnat de Domnul, astfel încât poate reînvia și triumfa din nou la timpul lui.

Anunțuri

Un gând despre “Despre autoritatea conciliilor, Jean Calvin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s