Exmatriculaţii

Fiecare comunitate creştină, în orice formă de organizare s-ar afla ea, are un anumit set de reguli „de ordine interioară” – adică un cod etic și moral aplicabil și cerut tuturor membrilor și care reflectă modul în care se aplică practic anumite principii pe care aceștia le-au extras din Sfânta Scriptură.

A spune că o biserică care refuză să căsătorească divorțați, care refuză ca membri oameni care consumă alcool, care refuză practicile specifice „închinării contemporane” etc – este o biserică legalistă înseamnă să faci o mare nedreptate bunului simț și comunității respective. Dacă noi de bunăvoie și nesiliți de nimeni am ales să trăim într-o astfel de comunitate care este problema ta?

Ajungem la cazuri în care copii de credincioși cresc în astfel de comunități evanghelice creștine și totuși sunt un fel de intruși întrucât nu împărtășesc, uneori, chiar practicile și credințele fundamentale ale acestor comunități. La un moment față de unii dintre ei se iau măsuri disciplinare. În multe cazuri măsurile sunt irelevante deoarece aceștia sunt deviați din rădăcină. Unii sunt excluși.

Bineînțeles excluderea este o măsură necesară pentru supraviețuirea comunității și nu atât de mult pentru folosul acestor indivizi. Mulți dintre ei cred lucrurile pe care le cred nu în urma unor studii serioase ci datorită unor idei pe care le-au contactat la un moment dat și de care au devenit, peste noapte, foarte convinși în ciuda lipsei de substanță a acelor credințe. Totuși, deodată ce au pornit pe acel drum le este greu să regândească poziția de teamă că se vor face mai micuți și mai neimportanți în ochii celorlalți.

Așadar, sunt de acord cu excluderea și punera sub disciplină. Totuși trebuie să observ câteva deviații în aplicarea ei și apoi să mai speciifc câteva pericole pe care le întâlnesc cei care au parte de ea.

1. Problema excluderii nu este, de multe ori, excluderea în sine ci modul în care este realizată aceasta. Foarte mulți adoptă metode necreștinești pentru a afla „adevărul” despre acești intruși. Unii devin foarte rapid plini de patos în a curăța „răul” din mijlocul comunității.

2. Foarte mulți lipsiți de discernământ deviază în obsesii legate de aspecte irelevante și neimportante uitând aspectele fundamentale care îi diferențiază. Mai sunt și alte deviații de care se pot face vinovați aceștia dar mai amintesc vreo două.

3. Dacă o comunitate a trăit în toleranță exagerată acceptând tot felul de credințe și practici este lipsit de sens să se apuce să disciplineze unii membri în mod aleatoriu. Este ca și cum un tată ar disciplina într-o casă doar copii care mint dar fără să facă același lucru cu aceia care înjură sau fură. Păcatele se încadrează în aceeași categorie morală și totuși sunt atenționați doar unii. Asta crează dezbinare în interiorul comunității.

4. În plus, multe comunități trăiesc într-un fel de adormire etică și deodată se trezește cineva să observe că un membru are credințe sau practici care deviază de la „mărturisire”. A lua măsuri disicplinare în acest punct este irelevant și distructiv, trădează prostia, ipocrizia și discriminarea. Ce trebuie să te fi apucat când te-ai apucat să faci curățenie pe baza „mărturisirii” în timp ce mărturisirea a fost pusă la beci 20 de ani și este.

5. Este și mai penibil când comunitățile decid pe baza mărturisirilor în privința unor aspecte care nici măcar nu sunt menționate în aceste mărturisiri și care nu au fost niciodată în interesul celor care au creat respectivele mărturisiri. În acest caz documente adiționale mărturisirii – care au fost recunoscute de comunitate – trebuie să constituie baza pe care se va lucra pentru a analiza și tranșa situația.

6. Este necinstit ca o comunitate să dea senzația că este preocupată de o anumită viziune și totuși să tăinuiască anumite aspecte care o reprezintă și care ar putea deveni rapid și fără echivoc motivul exluderii unor membri care o formează. În acest caz se lucrează cu necinste și se provoacă multe dureri inutile. Nu poți arunca în fața oamenilor regulamente pe care nicioadată nu le-au cunoscut. Cu acelea poți să-ți scoți ție ochii, mai mult nu poți face.

7. Pe de altă parte se crează o confuzie majoră când același tip de comunități, care funcționează pe aceleași mărturisiri, decid în mod diferit pe baza acelorași documente. Acesta este un mod frecvent în care se „stârnește la mânie” membrii. Și pe bună dreptate aceștia se uită ca vițeii la mărturisirea veche atunci când sunt sancționați pe baza ei.

Unii dintre exmatriculați pleacă cu o atitudine de crucificați pentru adevăr și promovând o atitudine de toleranță exagerată față de alții care cred altceva doar pentru că ei ar fi vrut ca aceeași metodă să se aplice cu ei. Aceia dintre ei care reușesc să formeze alte comunități revin însă rapid cu picioarele pe pământ când își dau seama că o comunitate nu poate funcționa după reguli trasate aleatoriu de către orice membru care are idei personalizate bazate pe propria experiență, mediul din care provin sau idei extrase din cărți.

Este interesant că cei mai mulți nu au sinceritatea de a recunoaște că sunt fundamental diferiți și nici nu au curajul de a se avânta acolo unde nu a lucrat nimeni pentru a forma o comunitate de soiul acela pe care ei și-l imaginează. De obicei rămân în interiorul comunităților pentru a rupe o parte dintre aceia care au ajuns la adevăr și împărtășesc aceleași nonsensuri ca și ei (în multe cazuri nu e vorba de nonsensuri .. că de aia sunt excluși nu?).

Datorită unor sancțiuni pe care e posibil să le fi suferit la un moment dat este posibil să fii ispitit să-ți tocești discernământul spiritual și să te transformi în mama protectoare a tuturor deviațiilor doar pentru că ai o frustrare nerezolvată. Fii liniștit, nimic nu se termină și moare odată cu tine. Nu are sens să nenorocești propriile lucrări doar pentru că la un moment dat ai fi vrut să fi fost tratat cu mai multă delicatețe.

Am văzut oameni cu multă minte care au devenit instant irelevanți și inutili pentru că au căzut în capcana toleranței exagerate și au început să militeze pentru un soi de ecumenism tâmp și fără valoare doar pentru că ei ar fi dorit să fi fost acceptați în comunitățile din care au făcut parte în ciuda unor diferențe pe care nu le considerau motive reale pentru a se distanța de cei cu care împărtășeau alte aspecte etice, doctrinare, practice etc mai importante.

Anunțuri

6 gânduri despre “Exmatriculaţii

  1. Este gresit sa fii exmatriculat/disciplinat pentru „mofturile” unei biserici, mofturi care nu se gasesc in Scriptura. In unele biserici femeile nu poarta cercei, isi pun baticul si poarta doar fusta. Oamenii merg acolo si se simt bine, dar cand vine cineva nou si nu vrea sa se supuna acestor reguli interioare trebuie sa aiba de suferit din cauza asta? Eu cred ca aceea biserica va fi judecata de Hristos destul de aspru pentru ca a lasat afara un credincios care nu vrea sa se supuna decat Scripturii si nu altor reguli si porunci omenesti. Aici sunt incluse si divorturile (de care oamenii s-au pocait) si alcoolul etc.

    Apreciază

      1. Da, sunt de acord ca, curvarii care nu se pocaiesc trebuie excomunicati la fel ca pentru orice alt pacat de care cineva nu se pocaieste, eu mai sus vorbeam de cazurile in care sunt disciplinate persoane pentru ca nu se supun regulilor extrascripturale.

        Apreciază

  2. „se poate ca_ce consider” – ! – @exmatricularile, pe ala cu absenta de la telefon l-au aruncat afara, asta era toata cercetarea ? – eu stiu adunari(multe) in care fetele si chiar unele femei maritate se prezinta la casa de rugaciune ‘imbracate” la marele tupeu, ca la disco aproape, strans, scurt, decoltat, de de-abia mai pot pasi, trebuie sa-ti tii ochii in pamant ca sa nu te deturnezi de la scopul locului, si nici macar nu li se atrage atentia oficial din cand in cand, dar cine se leaga(in particular) de acest aspect, are de infruntat o adversitate gradata din partea pastorilor si „staff-ului’ local ………………

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s