Răspunsurile lui Dumnezeu la suferința umană

I. Pentru început doresc să subliniez câteva perspective greșite legate de subiectul adus în discuție. Este necesar să fie prezentate și lămurite pentru a ne situa corect într-o poziție teologică biblică și acceptabilă din punct de vedere logic și natural.

1. Suferința se datorează păcatului. Este adevărat că uneori suferința se datorează păcatului așa cum Scriptura arată în multe cazuri: bolnavul de 38 de ani căruia Hristos îi spune „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14); cei care se apropiau într-un chip nevrednic de Cina Domnului în Biserica din Corint și cărora Pavel le lămurește că „Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” (1 Corinteni 11:30); Anania și Safira care au murit pentru că au ispitit și mințit pe Duhul Sfânt (Fapte 5). Totuși există cazuri în care suferința nu are sursă păcatul așa cum Domnul a remarcat în cazul unui orb spunând: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9:3).

2. Suferința este o pedeapsă a lui Dumnezeu. Fără doar și poate în multe circumstanțe suferința are motiv păcatul omului și cauză pedeapsa lui Dumnezeu pentru că apostolul spune că „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). Totuși este clar că uneori oamenii suferă nu din această cauză ci din alte rațiuni așa cum am observat în cazul orbului din naștere (Ioan 9:3).

3. Suferința reprezintă dovada mâniei lui Dumnezeu. Este adevărat acest lucru în cazurile în care oamenii au continuat în răzvrătirea lor și Dumnezeu și-a arătat mânia lăsându-i să sufere în trup. Totuși, cel puțin în cazul credincioșilor Dumnezeu arată că suferința este o dovadă a dragostei Sale și nu a mâniei Lui: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). În contextul suferinței apostolul Pavel îndeamnă credincioșii din Roma să aibă nădejde argumentând că suferința nu distruge realitatea dragostei lui Dumnezeu ci din contră: „nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5:5). Mai târziu el afirma convingător că suferințele nu pot modifica cu nimic dragostea Lui fiindcă „în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37) și acestea „nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:39).

4. Suferința este un mister. Este perfect natural ca de la un punct să ne refugiem în imensitatea și incomprehensibilitatea planurilor și înțelepciunii lui Dumnezeu. Totuși a ne refugia acolo înainte de a consulta revelația lui Dumnezeu este greșit, ba chiar este o jignire adusă lui Dumnezeu atâta timp cât Dumnezeu ne-a lăsat, până la un punct, răspunsuri clare și satisfăcătoare arătându-ne diverse motive pentru care există suferință pe pământ. Putem fugi în extrema prietenilor lui Iov și să fim absolutiști într-o anumită poziție teologică dar a nega că există răspunsuri înseamnă să acceptăm o altă extremă – cel puțin la fel de rea ca prima pentru unii.

5. Suferința este voia lui Dumnezeu. Într-o mare parte din sectorul evanghelic toată suferință este pusă pe seama voii lui Dumnezeu iar credincioșii sunt chemați să rabde cu bucurie. Deși este evident că nici o suferință nu poate evada din planul lui Dumnezeu și că El este cauza indirectă a tuturor suferințelor care au loc pe pământ (Iov 42:11; 1 Samuel 2:6) totuși nu se poate afirma că Dumnezeu dorește sau își găsește plăcere în suferința omului. Acest aspect devine evident atunci când vedem că Dumnezeu lasă suferința ca urmare a păcatului pe care El nu îl dorește. În plus, apostolul Iacov demonstrează această ipoteză când sfătuiește: „rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Promisiunea „Domnul îl va însănătoşi” arată că Domnul vrea vindecarea (Iacov 5:15). Este o batjocorire a lui Dumnezeu dacă afirmăm că El jubilează când ne vedem suferind – indiferent de scopul pentru care a permis suferința umană.

II. În al doilea rând aș dori să arăt care sunt cauzele suferinței în lume. Ne vom avânta să observăm cauzele în revelația lui Dumnezeu și nu în speculații filozofice care pot fi răsturnate ușor prin argumente frumos inventate și prezentate.

1. Păcatul meu și al tău. Motivul pentru suferință este păcatul omului care a transformat pământul într-o anticameră a iadului. Mizeria de pe pământ este creată de oameni – noi o provocăm, o întreținem și o înmulțim în fiecare zi. Nu Dumnezeu este problema aici ci noi suntem – tu și eu – oameni păcătoși care păcătuim în mod continuu. Și cel mai afectat de păcat este Sfântul Dumnezeu Trinitar. Ca și cum nu ar fi fost destul, apoi ne rănim pe noi înșine.

2. Lumea materială coruptă. Trăim într-o creație afectată de păcat și de aceea au loc dezastre și tulburări ale naturii, accidente. Suntem afectați de această creație „supusă deșertăciunii” și aflată în „robia stricăciunii”. Cât timp trăim ea „suspină și suferă durerile nașterii” și „așteaptă cu o dorință înfocată” restaurarea întregii creații (Romani 8:19-21). Trăind într-o asemenea creație suferim odată cu stricăciunea și degenerarea ei. Stricăiunea creației există însă doar datorită păcatului omului. În mod final aici își găsește răspuns suferința umană. Pentru acest motiv unii oameni se nasc handicapați și infirmi din naștere (Ioan 9:1).

3. Legat de acest aspect este faptul că suntem supuși limitelor și în același timp păcătoși. Acest lucru ne face să facem erori de calcul, să fim neatenți, să nu fim prudenți, să aproximăm greșit – lucru care duce de foarte multe ori la accidente, necazuri, dezastre și tragedii. Multă suferință se datorează nu necazurilor pe care le intenționăm ci datorită neatenției, lipsei de vigilență și faptului că nu putem aproxima și lua în calcul toate aspectele unei circumstanțe.

4. Pedeapsa lui Dumnezeu. Se poate observa în Scriptură că o parte din suferința de care avem parte este ca urmare a păcatelor noastre pe care Dumnezeu le pedepsește (Evrei 12:6). Dacă Dumnezeu face sau nu acest lucru în mod direct sau prin intermediul cauzelor secundare – nu constituie preocuparea noastră acum. Ceea ce este clar este că El pedepsește prin suferință (12:7).

5. Legile naturale ale cauzei și efectului. Dacă fumezi și consumi alcool câțiva zeci de ani este foarte posibil să sfârșești tragic printr-o boală incurabilă. Este vorba doar despre cauză și efect. Omul nu are dreptul să ridice pumnul amenințător și hulitor către Dumnezeu atâta timp cât a călcat niște legi despre care știa că funcționează prin cauză și efect.

6. Planul lui Dumnezeu. În toată Scriptura Dumnezeu este cauza ultimă a tuturor lucrurilor. Deși Dumnezeu nu provoacă suferință în mod direct și imediat ci se folosește de cauzele secundare lăsându-le să acționeze potrivit propriilor naturi totuși Dumnezeu le ține în control pe toate și pentru scopuri alese de El permite ca acestea să producă suferință, boală, tragedii și moarte în toată creația Lui.

III. La acest punct aș dori să arăt care sunt scopurile spre care Dumnezeu îndreaptă suferința, boala, moartea și toată tragedia din lume. Este adevărat în special în acest domeniu că acestea „lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Orice credincios poate să spună în urma suferinței că a fost dureros și uneori insuportabil „dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Această siguranță o pot avea doar acei care „iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

1. Experimentarea puterii lui Dumnezeu, a vieții din Isus Hristos și a mângâierilor Sale. 2 Corinteni 4:7 „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” 2 Corinteni 4:10 „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” 2 Corinteni 1:5 „Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.” 2 Corinteni 12:9 „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” În slăbiciunea trupurilor noastre este contextul cel mai potrivit să experimentăm puterea lui Dumnezeu și viața lui Isus Hristos. Atunci când trupurile noastre nu mai pot face față realității și circumstanțelor limită Dumnezeu ne umple de puterea Lui și de viața lui Hristos. În nici o altă circumstanță această experiență nu poate avea loc. Mângâierea lui Dumnezeu nu poate fi experimentată decât atunci când este nevoie de ea. De ea este nevoie doar dacă omul trece prin „suferințele lui Hristos” iar Dumnezeu ne face parte de ele pentru că dorește un bine mai mare pentru noi – să-L experimentăm pe El.

2. Câștigul etern al gloriei datorită răbdării suferințelor. 2 Corinteni 4:17 „Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” 1 Petru 1:7 „pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” Umblăm după răsplăți tot timpul cât suntem pe pământ. Dincolo în veșnicie vom avea răsplată și datorită felului în care am trecut prin suferința de orice fel. În funcție de măsura suferinței Dumnezeu ne va da dincolo o „greutate de slavă” și „lauda, slava și cinstea.”

3. Producerea trăsăturilor de caracter. Iacov 1:3-4 „ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Romani 5:3-4 „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” Adevărul dureros este că oamenii de caracter nu s-au format în fotolii confortabile și vieți petrecute în vacanțe de lux ci în mijlocul adversităților vieții. Dumnezeu pune mult mai multă valoare pe caracterul nostru decât pe confortul nostru ispititor și trecător. În același fel au privit sfinții tuturor veacurilor suferința – ca o metodă de producere a caracterului asemănător lui Hristos.

4. Învățarea modului în care putem fi alături de cei suferinzi. 2 Corinteni 1:4 „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!„. După ce noi înșine experimentăm mângâierea lui Dumnezeu suntem în stare să putem fi alături de cei care trec prin suferințe sau „vreun necaz”. Până atunci suntem teoreticieni reci și neînțelepți ca prietenii lui Iov. Dumnezeu vrea să-i putem iubi pe cei în suferință într-un mod corect oferindu-le mângâieri adevărate însă acest lucru se poate realiza doar dacă noi la rândul nostru învățăm ce înseamnă să treci prin necaz și să fii mângâiat.

5. Încrederea exclusivă în Dumnezeu. 2 Corinteni 1:9 „fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.” Dumnezeu ne trece de multe ori necazuri care depășesc cu mult înțelepciunea, relațiile, capacitățile și experiența noastră tocmai pentru că Dumnezeu vrea să ne rupă toate cârjele umane de care ne sprijinim și care ne împiedică să depindem în totalitate de El. Noi nu lăsăm cârjele jos până când nu vedem că ele sunt fără folos și ajungem la concluzia corectă – că sunt nefolositoare – doar când situația ne depășește într-un mod izbitor.

6. Participarea la izbăvirea celor din suferință. 2 Corinteni 1:11 „Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” Iacov 5:15 „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” Un motiv pentru care Dumnezeu permite suferința este ca noi ceilalți să fim instrumentele prin care Dumnezeu își desfășoară operațiunile de salvare și izbăvire. Dumnezeu dorește să îl imităm în acest aspect – în a fi oameni care dau rezolvare. Ca și agenți ai Lui folosim atât puterea spirituală cât și pe cea fizică pentru a fi de ajutor celor în suferință și necaz.

7. Slăvirea lui Dumnezeu Izbăvitorul. Ioan 9:3 „Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” Ioan 11:4 „Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”” Dumnezeu dorește să își arate slava însă ca să-și arate slava și lucrările Sale trebuie să existe situații care depășesc puterea omenească. Pentru acest motiv multe situații de suferință și tragedie apar în viața noastră pentru ca să-i vedem slava. Iar arătarea slavei Sale este „pentru voi, ca să credeţi” (Ioan 11:4).

8. Curățirea de păcat și producerea neprihănirii. Evrei 12:11 „dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” Când păcătuim Dumnezeu nu ne pedepsește ca să ne răsplătească ci ca să ne îndrepte – „să ne facă părtași sfințeniei Lui” și să producă „roada dătătoare de pace a neprihănirii”. Scopul este în întregime pozitiv, constructiv și benefic celui care are parte de „școala” disciplinei.

9. Dezlipirea inimii de lucruri bune care ar putea deveni idoli. Geneza 22:12 „Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”” Psalmii 73:26 „Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” Sunt multe lucruri bune pe care le avem dăruite de Dumnezeu dar care ușor ne-ar putea deveni curse pentru suflet și care ar duce rapid și sigur la ruina noastră temporară sau chiar eternă. În vederea lipirii inimii noastre de Dumnezeu, El lasă ca să trecem prin tragedii și suferință așa încât să nu fie nimic „cruțat” pentru Dumnezeu.

10. Evanghelizarea lumii printr-o dovadă vie a prețuirii lui Dumnezeu. Coloseni 1:24 „Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” Oamenii vor vedea frumusețea și valoarea lui Dumnezeu atunci când credincioșii vor fi gata să-L slujească cu toată pasiunea și cu toată bucuria în ciuda pierderii mult avantaje omenești, beneficii pământești sau chiar a lucrurilor fundamentale pentru trăirea pe acest pământ.

11. Pregătire pentru o lucrare specială. Evrei 2:10 “Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.” Hristos nu a avut păcat dar a fost „desăvârșit prin suferințe” ajungând în acest fel „Căpetenia mântuirii.” Cred că o astfel de paralelă poate fi găsită în viața noastră: ai un accident, pierzi pe cineva drag, te confrunți cu o boală sau cu necazuri pentru a te metamorfoza spiritual.

12. Învățarea ascultării. Evrei 5:8 “măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Atunci când totul e bine și frumos ascultăm ușor dar ascultarea e testată și dovedită atunci când lucrurile nu merg ca pe roate sau așa cum ne-ar place nouă să meargă. Atunci ascultăm cu adevărat. Atunci dovedim că ascultarea noastră e legată doar de Dumnezeu și nu am condiționato de motive ascunse adânc în inimile noastre. Hristos „S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Efeseni 2:8).

13. Motivarea duhului de mulțumire. 2 Corinteni 1:11 „Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” 2 Corinteni 4:15 „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.” Psalmii 50:15 „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” Trăim pentru ca să Îl lăudăm și să I ne închinăm lui Dumnezeu găsindu-ne desfătarea deplină în El. Totuși este o realitate că oamenii îi mulțumesc mult mai repede lui Dumnezeu nu pentru binecuvântări ci pentru situațiile de izbăvire personale sau a altora. Suferința are rolul de a încuraja și stimula duhul acesta de mulțumire către Dumnezeu.

14. Provocarea dorinței după Hristos și casa Lui cerească. 2 Corinteni 5:8 „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul.” Pe acest pământ prin toate suferințele de care avem parte „se desface casa pământească a cortului nostru trupesc” (5:1) și de aceea „gemem apăsați” și ne umplem „de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc” (5:2,4). Această apăsare și aceste gemete datorată „desfacerii” trupului pământesc prin diverse suferințe naște în noi dorința „ca să fim acasă, la Domnul” și să dorim „să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă” (5:4). În caz contrar inima s-ar lipi prea mult de pământ și de lucrurile de aici și nu am simți că „pribegim departe de Domnul” (5:6).

15. Stimularea rugăciunii. 2 Corinteni 1:11 „Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” Iacov 5:15 „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” Credincioșii au suferit necazuri și boli pentru ca ceilalți să fie stimulați să se roage lui Dumnezeu. Un mod prin care Dumnezeu ne ține pe genunchi este oferindu-ne necazuri, boli și suferințe.

16. Manifestarea supremaţiei lui Hristos. 2 Corinteni 12:9 „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” În felul acesta credincioşii demonstrează că Hristos este suficient indiferent de circumstanțele prin care trec și că situațiile de criză nu condiționează dependența de Hristos. Singura putere care ne poate ține în suferință este puterea lui Hristos.

17. Dovedirea superiorității comorii cerești față de cele pământești. Evrei 10:34 „În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.” Matei 5:12 „Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”Oamenii nu vor crede că cerul este mai valoros decât pământul dacă noi vindem zilnic lucrurile cerești pentru cele pământești. Din contră, atunci când suntem gata să renunțăm la cele pământești pentru cele cerești demonstrăm că cele cerești sunt net superioare celor pământești.

18. Dovedirea superiorității lui Dumnezeu față de viața pământească. Psalmii 63:3 „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.” Oamenii nu vor crede că Dumnezeu este Ființa care ne poate împlini în mod absolut decât dacă putem renunța la toate lucrurile, în mod absolut, pentru El. Dacă suntem gata să abandonăm totul pentru El atunci arătăm că El este „prețuiește mai mult” decât „viața” cu toate bunătățile ei. Când viața de pe pământ e lovită de necazuri și suferințe iar noi ne alipim mai tare de Dumnezeu transmitem un mesaj convingător lumii: că El prețuiește mai mult decât viața.

19. Încurajarea celorlalți. Filipeni 1:14 „Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.” Când credincioșii au văzut tăria lui Pavel în ciuda situației extreme în care se afla a transmis un mesaj foarte puternic celorlalți frați: că Evanghelia este mai prețioasă decât confortul pământesc. Suferința este folosită de Dumnezeu pentru a-și îmbărbăta biserica și a-i încuraja pe credincioși să lupte în ciuda riscurilor.

IV. Unul dintre cele mai importante aspecte la acest punct este să învățăm ce să gândim atunci când trecem prin suferință pentru ca ea să se întoarcă spre binele nostru și nu spre nenorocirea noastră. Mintea trebuie blindată din timp și consecvent cu aceste adevăruri pentru ca la timpul potrivit ele să-și aducă rodul.

1. Dumnezeu va pune capăt suferinței. Suferințele de acum sunt „ușoare, de o clipă” şi „trecătoare” (2 Cor. 4:17) în comparație cu eternitatea și viața veșnică de care ne vom bucura pe tărâmul celălalt. Gândul la caracterul trecător al suferinței ar trebui să ne dea liniște.

2. Suferința fizică nu este cel mai intens tip de suferință. Suferința sufletească și suferința iadului – pe care noi toți o merităm – depășește în mod infinit suferința fizică de pe pământ. Gândul la ceea ce am putea suferi dacă Dumnezeu ar fi drept cu noi – ne poate odihni deplin.

3. Dumnezeu întoarce suferința spre binele nostru. Dumnezeu o întoarce spre binele nostru temporar lucrând în noi atâtea trăsături de caracter, oferindu-ne ocazia să-L experimentăm și să învățăm să fi alături de alții dar o întoarce și spre binele nostru etern lucrând pentru noi o greutate veșnică de slavă.

4. Nu suferim cât merităm. Cu toții am merita iadul și cel mai înalt tip de suferință și cu toate acestea Dumnezeu nu ne dă ce merităm. Întrebarea nu este de ce suferim ci de ce suferim doar atât știind cât merită fiecare dintre noi datorită răzvrătirii noastre continue.

5. Avem pacea Lui în suferință. Faptul că Dumnezeu ne întoarce suferința spre bine și ne umple inima de pace reduce considerabil puterea distructivă a suferinței. Dacă Dumnezeu nu ne-ar da mângâierea și pacea Sa suferința ar fi covărșitoare.

6. Noi suntem autorii morali ai suferinței. Din punct de vedere moral prin om a intrat și s-a perpetuat păcatul în lume. Fiecare dintre noi punem umărul prin păcatele și răzrătirea noastră la construirea acestei anticamere colosale a iadului și la întreținerea ei cu focul suferinței.

7. Dumnezeu știe ce este suferința. Moartea Fiului Său a fost dovada experimentării celui mai înalt grad de suferință. Dumnezeu a fost singurul care a trebuit să sufere moartea Fiului Său – cea mai valoroasă ființă din univers. Pentru acest motiv suferința Lui a fost inegalabilă.

8. Suferința nu ne poate lua ce avem mai scump. Toate suferințele la un loc „nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos” (Romani 8:39), și fac parte din inamicii noștri care „ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul” (Matei 10:28). Ele nu ne pot lua nici măcar trupul în mod final – deoarece el va fi înviat și nu ne poate lua nădejdea veșniciei.

9. Trupurile noastre vor fi înviate. De aceea „suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru” (Romani 8:23). Dacă Domnul se va întoarce înainte să murim vom fi „îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) dar dacă vom fi murit „avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică” (2 Corinteni 5:1).

10. În trup suntem departe de Domnul. Mângâierea noastră este că suferința și moartea ne apropie mai mult de finalul fericit cu Dumnezeu. Este adevărat că „nu dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta” și totuși aici pe pământ „pribegim departe de Domnul” și „ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul” (2 Corinteni 5:4,6,8).

11. Suferința este scurtă și slabă comparativ cu veșnicia. „Întristările noastre” sunt „ușoare” în comparație cu „greutate de slavă”. Întristările sunt „de o clipă” dar „greutatea de slavă” este „veșnică”. Aceste suferințe sunt „trecătoare pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” și de aceea suntem îndemnați „nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4:17-18).

Andrei Croitoru

Anunțuri