Dragostea acoperă o sumedenie de păcate … în ce condiţii?

Avem câteva texte clare care transmit această idee, că dragostea acoperă greşelile şi păcatele:

Proverbele 10:12 „Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile. –”

1 Petru 4:8 „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.”

Proverbele 17:9 „Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni. –”

1 Corinteni 13:7 „dragostea …. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

Întâi, ni se spune ce „acoperă totul”, „o sumedenie de păcate”, „o greşeală” şi chiar „toate greșelile”. Aceea este dragostea. Apoi aflăm ce acoperă dragostea: „totul”, „păcate” și „greșelile”. Cu alte cuvinte, tot ce este greșit dragostea poate să acopere. În final, vreau să răspund la întrebarea: cum poate acoperi dragostea păcatul și greșeala? Această întrebare este foarte importantă deoarece există multe practici păcătoase fundamentate pe o înțelegere greșită a acestor versete. Se încurajează tolerarea păcatului și lipsa disciplinării.

Noi spunem că Domnul Isus este modelul nostru vrednic de urmat. Foarte bine. Așa și este. Cum a acoperit Domnul Isus păcatele? Le-a ignorat, scuzat, minimalizat sau negat? Nici vorbă. A încercat Hristos să minimalizeze gravitatea și hidoșenia lor? Nici vorbă. Dar cum a acoperit Hristos păcatele noastre prin sângele Său? Nu este El acel exemplu suprem de dragoste? Nu vorbim noi despre „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” atât de des și de cele mai multe ori fără să ținem cont de context? Așadar, cum a acoperit Dumnezeu păcatele noastre în Hristos?

Oare ștergerea păcatelor noastre a însemnat că noi nu trebuie să ni le mai mărturisim? Oare înseamnă că niciodată nu vom mai fi pedepsiți sau disciplinați pentru ele? Oare înseamnă că nu vor exista consecințe pe care le vom suporta? Putem noi să-i imputăm lui Dumnezeu că, deodată ce Hristos a plătit pentru păcatele noastre, nu ar trebui să ni se ceară să ne mai pocăim de ele, să ni le mărturisim, să ne pară rău pentru ele, să le regretăm, să le urâm din toată ființa, și să ne lepădăm de ele? Nici vorbă!

Așadar, orice ar însemna această acoperire a păcatelor ea nu înseamnă deloc ceea ce par să transmită unii oameni astăzi, că dacă acoperi păcatele pur și simplu treci peste. Nu. Păcatul trebuie mărturisit, regretat și îndepărtat. Oamenii trebuie confruntați și, în comunitatea credincioșilor, disciplinați. Ei trebuie să-și urască păcatele, să le regrete, să le fie rușine din cauza lor și să renunțe la ele. Acoperirea păcatelor nu exclude pocăința.

1. Iacov, spre exemplu, folosește aceeași formulare ca Petru și spune că Iacov 5:20 „să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.” Cu alte cuvinte, avem două modalități prin care se poate acoperi păcatele, prin dragoste și prin întoarcerea unui păcătos de la rătăcirea căii lui. De fapt, oare întoarcerea unui păcătos de la rătăcirea căii lui nu este o dovadă de dragoste și, de aceea, aici nu avem de-a face cu două modalități de a acoperi păcatele ci cu una singură, adică dragostea manifestată prin întoarcerea unui păcătos de la rătăcirea căii lui.

Aici învățăm clar că dragostea nu înseamnă să ignori păcatul. Dragostea nu ar putea acoperi ceva ce ignoră. Dragostea acoperă ceva ce cunoaște.  Pe de altă parte, dragostea nu înseamnă minimalizarea păcatului pentru că în acest caz nu și-ar bate capul cu ceva neimportant. Dragostea nu înseamnă nici tolerarea sau îngăduirea păcatului deoarece ea se preocupă de întoarcerea păcătosului de la rătăcirea căii lui.

2. În Proverbe ni se spune că „cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.” În acest caz a acoperi greșeala înseamnă să nu o pomenești mereu în vorbirea ta. Dar textul nu spune deloc că aici avem de-a face cu un impertinent care refuză să-și recunoască greșeala și să se lase de ea. Textul nu ne spune că este o dovadă de dragoste să acoperi greșeala unui păcătos notoriu și tupeist care se simte bine în păcatele lui sau care le scuză, minimalizează și justifică. Aici este vorba despre o a treia persoană care dă dovadă de dragoste dacă nu pomenește mereu o greșeală înfăptuită între doi prieteni.

3. Dragostea acoperă totul prin faptul că, dacă mi s-a greșit într-o problemă personală, nu voi căuta să mă răzbun și nu-i voi purta pică aceluia care mi-a greșit. Totuși această atitudine nu exclude ceea ce s-a afirmat până acum, și anume, că dacă mi se oferă ocazia să-l ajut pe cel care a greșit pentru a se lăsa de prostul său obicei, de păcatul lui sau de felul în care obișnuiește să greșească, eu îl voi ajuta într-un mod practic chiar dacă asta ar însemna să-i reamintesc unde și cum a greșit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s