Când Duhul Sfânt umple pe credincios

Să ne amintim aceasta că Duhul Sfânt numai atunci poate veni în toată plinătatea și puterea prezenței Sale, când noi ne predăm cu totul în Stăpânirea Domnului Hristos. El trebuie să fie totul, dacă vrem să ne bucurăm de această experiență.

Dar când acest lucru e făcut cu sinceritate, atunci Duhul Sfânt se revarsă în fiecare cameră a vieții noastre și ce schimbare mare face! El fusese deja cu noi, altcum n-am fi putut spune că Isus este Hristos. Niciodată n-am fi ajuns mântuiți, dacă n-am fi primit Duhul Sfânt. Însă e una să ai Duhul și alta să fii plin de Duhul Sfânt.

Dar unde Duhul e primit în toată plinătatea prin o predare deplină, ca să ne învețe voia Domnului nostru, el ne dă o putere care ne ajută să trăim voia lui Hristos și s-o facem, o putere ca să-l mărturisim pe Hristos, să trăim o viață biruitoare și să fim gata de a servi. Ah, e un lucru nou și senzațional să afli prin experiență cum Duhul Sfânt produce în viața ta biruințele și slava lui Hristos.

Farul Creștin, Anul IV, No.2; 15 Ian. 1936; Predică de J.R. Wilson

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s